7 ianuarie 1978
Ieri am semnat primul contract… Din păcate, la un lucru care nu mă interesează prea mult – să fac un film la TV, după cartea lui Corneliu Leu.
13 ianuarie 1978
Într-o discuție pe care am avut-o cu Vișan – redactorul șef de la TV – am înțeles că lucrurile nu sunt așa de simple: adică ei ar vrea un fel de apă de ploaie. De fapt, cred că nici nu știu bine ce vor. Asta, i-am spus-o și lui Leu, n-am să marșez (…) mă va costa două-trei săptămâni de lucru, cel puțin, pentru că voi face scenariul așa cum cred eu că e mai bine și după aceea vom vedea.Totuși, s-ar putea ca prețul să nu fie prea mare. Deci, la lucru!
27 ianuarie 1978
Deocamdată lucrez la Prețul încrederii, am terminat prima parte. O fac fără nici un chef și asta e foarte prost, pentru că mă împiedică să aprofundez lucrurile – acolo unde întrevăd posibilitatea – și să repar prostiile din carte. Trebuie, însă, să-mi pun capul mai mult la contribuție !…
18 februarie 1978
Am avut prima discuție la TV pentru Prețul încrederii. Obiecțiile nu sunt grave. La un moment dat, însă, păreau foarte grave. Am încercat atunci să “scap” scenariul. A fost drăguț, că în timpul discuției a început să-mi sune în urechi – ca unui personaj al lui Disney – un clopoțel care mă anunța că pierd șaptezeci de mii de lei. Am venit cu niște idei care au reparat lucrurile. Acum încep să cred că poate ieși ceva din această poveste. Are un conflict și poate ieși un film tare. Totul este să mă ocup serios de el.
20 mai 1978
…mi-am câștigat o stare de spirit favorabilă scenariul lui Leu, și în asta, Horea Murgu (inginerul de sunet) mi-a fost de mare ajutor . Adică, m-am convins că trebuie să-l fac. (…) Ba , chiar încep să cred că poate ieși ceva onorabil dacă îmi bat puțin capul. În orice caz, fiecare lucru trebuie privit ca un mijloc de a câștiga experiență, care nu poate să nu folosească în viitor. Care ar fi câștigul, din acest punct de vedere, în ceea ce mă privește?
- Posibilitatea de a experimenta unele procedee de filmare, mai ales pe ideea unui „cinema “ simplu, direct, care-mi va folosi mai departe.
- Îmbrăcarea poveștii într-un înveliș de viață și de amănunte adecvate, mai mult, asocierea personajelor cu modele din viață.
- Să duc mai departe o veche preocupare a mea (pe care la Rătăcire am lăsat-o, din păcate, deoparte) adică spargerea momentelor, sau, dimpotrivă, apariția bruscă a momentului dramatic. În teatru cel mai bine mi-a ieșit lucrul asta la „Timpul în doi “ a lui D.R. Popescu. Despre ce e vorba: o așa zisă alternare a tensiunii dramatice cu intervenția humorului și chiar a comicului. Mai mult, având în vedere că în viață momente din cele mai dramatice te surprind în ipostaze ridicole sau caraghioase, aș vrea să încerc asta pe film.
- Ducerea mai departe a jocului de nuanțe în interpretarea actorilor, mai ales în dialoguri. În Rătăcire acest lucru a fost ceva mai bine făcut decât în Mere rosii, dar cred că încă insuficient .
_ Verificarea unor noi colaboratori. Chiar dacă aceștia nu vor fi, aproape sigur, de nivelul celor din Rătăcire, mă gândesc mai ales la operator și la scenograf, e bine să mă verific și cu colaboratori mai slăbuți. Pentru că e lesne să lucrezi numai cu Florin Mihăilescu , sau cu Hety Sturmer…
31 iulie 1978
(…) cei de la Televiziune mi-au găsit un director de producție, pe unul, Dinu. Mi s-a părut, în tâmpenia mea, că pare un tip dispus să facă treaba, și, cum nu mai voiam să fac mofturi la nesfârșit, l-am acceptat. S-a format o echipă acceptabilă și am plecat la mare cu asigurarea că se va intra în producție la 17 iulie, ca apoi să primesc telefoane disperate că filmul nu poate intra în producție până nu aduc decupajul. În sfârșit, am aflat că destepții de la Televiziune au trimis la Centrala „România Film “ textul drept scenariul literar aprobat ! Lucrurile se schimbă acum, pentru că la mijloc este un joc foarte periculos. Lăsând la o parte faptul că lucrul la decupaj și aprobarea lui înseamnă cel puțin trei săptămâni de acum înainte, ceea ce face imposibilă realizarea filmului în anul acesta, am impresia că, într-un fel, vor să scoată castanele din foc cu mâna mea: adică să fac modificările la decupaj, iar dacă acesta nu se aprobă, eu să fiu vinovatul! Chiar astăzi vreau să am o discuție foarte serioasă și cât se poate de dură cu ei .
5 septembrie 1978
Am intrat în producție cu Prețul încrederii, după un lung sir de tergiversări, al caror autor principal sunt. Ideea de a-mi apăra vacanța, ca și neîncrederea în film m-au facut să trag de timp. Dar, tot răul spre bine. În felul acesta am reușit să scap de acel Dinu și să fac filmul cu Aurian, director de producție. La imagine, Nicu Stan, oricum, o soluție bună. E drept, nu voi putea începe filmările înainte de 15 octombrie, ceea ce mă va obliga să mă întind cu ele până în decembrie, dar am garanția unei echipe mai bune, care va lucra mult mai operativ și profesionist .
15 septembrie 1978
Prețul încrederii începe să mă prindă ! Surprinzător și totuși firesc. Varianta a doua a lipmpezit, într-un fel, lucrurile, contactul cu realitatea m-a stimulat, apar tot soiul de idei și amănunte. Mai rămâne să aprofundez unele lucruri, să curăț bine toată zgura care a rămas, să-i dau senzația de realitate prin filmare și încep să cred că poate ieși ceva – ceva de care să nu-mi fie rușine și nu mai mult.
2 octombrie 1978
„Când te bagi în tarâțe te mănâncă porcii!” Iată ce pățesc eu acum. Tot timpul am intuit că făcând filmul lui Leu, ar putea ieși mai prost decât dacă nu l-aș face. (…) Nefiind de acord cu distribuția pe care am făcut-o, Leu s-a plâns Televiziunii, a trimis o notă scrisă, etc.Trebuia să-mi închipui cu cine pornesc la drum și să nu mă bag.
13 octombrie 1978
Scandalul cu Leu și cu Televiziunea continuă. A fost o săptămână de parlamentări, de scrisori etc. Am fost foarte ferm pe poziție, chiar dur. Am cedat într-o singură privință: am acceptat să-i fac probe lui Daneliuc. Numai lui. Ceea ce am și făcut ieri. Astăzi va fi ziua hotărâtoare. Dacă nici după aceste probe nu va fi de acord cu Daneliuc, am să părăsesc filmul. Mă gândesc că in situatia care s-a creat, ar fi cel mai bun lucru de făcut. Mi-am pierdut tot cheful să lucrez o tâmpenie de film într-o asemenea atmosferă…
14 octombrie 1978
Am pierdut și ultimul prilej (parcă există un destin!) să nu fac acest film. Vizionarea probei a fost mai mult o formalitate, Leu nici n-a venit… Important este că trebuie să fac acest film, că am pierdut o săptămână cu scandalul asta, care m-a scos din mână, că luni încep filmările destul de nepregătit și fără chef. Trebuie să mă adun în aceste două zile pe care le mai am la dispoziție, să mă concentrez, să mă autosugestionez. Poate că este și asta o experiență pe care am câștigat-o!
17 octombrie 1978
Prima zi de filmare a mers destul de încet: câteva neajunsuri organizatorice au întârziat foarte mult începerea filmării (aproape cinci ore). În schimb, cred că nu e rău ceea ce s-a tras; deși prima zi de filmare a fost întotdeauna o problemă pentru mine, de data asta parcă am tras mai bine ca in alte rânduri – și să ținem cont că nu am filmat de un an de zile.
23 octombrie 1978
Prima săptămână de filmare a fost cu câteva ghinioane. Am rămas „agățat” cu trei secvențe, dintre care cea mai gravă mi se pare „Serbarea câmpenească“, întreruptă de ploaie într-un moment în care începuse foarte bine și părea să fie o secvență foarte bună. În pofida acestor neajunsuri, contactul cu realitatea, cu actorii, m-au captivat, mi-am recăpătat cheful de lucru – și sper să nu fie o criză de narcisism – am găsit un făgaș filmului, ceea ce mă face să cred că va ieși un ceva bun. Mai mult, începe să-mi pară rău ca-l fac pentru Televiziune. Pe de-o parte, deși va fi văzut mai mult, îi va scădea din importanță; pe de alta parte, mi-e teamă că acolo voi avea nenumărate probleme, mai ales că, asa cum se profilează filmul, vor fi destule. În altă ordine de idei, în privința distribuției cred că am nimerit-o bine.
În ceea ce mă privește – asta e o concluzie de moment – simt un oarecare progres. Am impresia că apuc mai bine sevențele, ca le „storc“ mai bine, că-mi duc intențiile până la cap și că sunt mai prezent la filmare, venindu-mi mai multe idei. De văzut dacă astea se vor confirma și mai târziu. Mai am o teamă și cu imaginea, nu știu încă cum lucrează baieții și dacă nu se joacă prea mult cu transfocatorul.
12 noiembrie 1978
A început să iasă materialul și nu e rău. Conține, cred, destulă ironie la viața de azi. Ar putea să iasă ceva din filmul ăsta, deși cred că voi avea multe probleme cu el.
15 decembrie 1978
Deși am rămas agățat cu două secvențe, ieri am încheiat oficial filmările. Să dea Dumnezeu să fie cu noroc, să iasă un film bun și…cât mai întreg!
14 ianuarie 1979
Lucrul la Prețul merge destul de bine: materialul începe să se strângă, filmul să câștige o „coloană vertebrală“. Va trebui să mai scot vreo 2-300 metri. Vineri am avut o vizionare cu „fetele“ de la Televiziune, care au plecat fără să spuna nimic: erau grăbite, erau speriate? Probleme, continui să cred că voi avea… Să dea Dumnezeu să mă contrazică „viața “…
24 ianuarie 1979
Am văzut ieri prima schiță cu Prețul materialul a ieșit foarte târziu. Senzația – ca întotdeauna – n-a fost prea bună. Mai este mult de lucru. Materialul – în special în partea a doua – trebuie structurat și foarte mult scurtat. Povestea încă nu și-a găsit o albie și un sens, e foarte prolixă și amestecată. Chiar dacă am făcut filmul ăsta „din mers“, de regulă mi se întâmplă ca lucrurile să nu fie prea bine gândite de la început, să dezvolt la filmare fiecare secvență după inspirație și să las pe seama montajului sarcina de a curăți povestea. Iată un lucru la care trebuie să meditez, mai ales acum, când mă așteaptă Anastasia.
23 februarie 1979
Prețul e gata ! Adică, e la 4 benzi. E, deci, gata pentru vizionare. De acum se duce viața linistită și încep enervările. Conflictul meu cu Leu, precum și „problemele filmului“ mă fac să prevăd că vor ieși scântei…Important este să-mi păstrez calmul, să nu-mi mănânc ficații și să fiu pregătit pentru o lungă luptă de uzură…
Cum a ieșit filmul? Încă nu pot să-mi dau seama: abia astăzi îl văd și eu cu sunet. Luat disparat, pe bucăti – așa cum l-am văzut la mixaj – pare bunicel. Să văd cum mi se va părea cand o să-l văd întreg . Îmi doresc succes, am mare nevoie !
27 februarie 1979
Astăzi s-ar putea să fie vizionare „mare“ la Prețul. S-ar putea și să iasă scandal și e păcat, pentru că filmul nu e rău de loc. Zgomotele și muzica l-au împlinit și l-au echilibrat ( poate mai are un moment de lungime, dar încă nu-mi dau bine seama). Nu e un film mare, dar nici nu mă face de rușine. Câteva secvențe sunt foarte reușite. Sa vedem…
2 martie 1979
A fost scandal ! Deși pe moment am avut impresia că a căpătat proporții, acum trebuie sărecunosc, motivele au fost destul de minore: s-au luat mai mult de Daneliuc și de o pretinsă frivolitate a personajului jucat de Tora Vasilescu, omițând „întregul “ și faptele cu adevărat grave. Mai neplăcut a fost tonul cu care s-a discutat: un ton de intimidare, de parcă vorbeau cu niște subalterni. Leu s-a comportat ciudat, dar în mare parte a apărat filmul. Multă vreme mi-am păstrat calmul, am răspuns civilizat, pentru ca la sfârșit să-i pun la punct. Până acum, pretențiile Televiziunii nu sunt grave, dar n-aș vrea să le întind un deget, pentru că o să-mi apuce toată mâna .
Ieri am avut o proiecție cu critici (Catrinel Oproiu, Mircea Alexandrescu, Roxana Pană ) și prieteni. Filmul s-a bucurat de un succes la care nu mă așteptam. Nu știu încă ce să cred. În orice caz, trebuie să mă lupt să-l dau pe „piață“. E păcat să rămână numai pentru Televiziune .
16 martie 1979
Prețul e gata. Ieri am terminat mixajul. Nu pot zice că filmul s-a stricat în urma modificărilor cerute de Televiziune. Numai de ar rămâne așa ! Mi-e teamă sa nu-și bage foarfeca. Mă bucur că am să am o copie întreagă, dacă asta poate fi o satisfacție !
21 aprilie 1979
Televiziunea s-a grăbit să programeze Prețul încrederii, care acum poartă stupidul titlu Casa dintre câmpuri. Nu sunt fericit, speram să reusesc să-l dau mai întâi pe piață.
27 aprilie 1979
Zile agitate ! Mai întâi, luni am reușit să dau filmul la Cerc (n.r. vizionarea săptămânală pentru cineaști care avea loc luni seara la cinema Studio). Am avut impresia că s-a bucurat de succes – după reacțiile sălii și după faptul că multă lume a venit să mă felicite. Marți, însă, am aflat că Televiziunea a început să-și bage picioarele în el. Cu toate insistentele mele, fetele de la TV n-au vrut să-mi spună în ce constau tăieturile operate fără consimtamantul meu, fără să mă fi avertizat și fără să particip la efectuarea acestor tăieturi.M-am perpelit toată ziua. În cele din urmă m-am hotărât să trimit o hârtie de protest, prin care să-mi retrag semnătura de pe generic – ceea ce am și făcut. Apoi, l-am trimis pe Mircea Diaconu la conferința de presă – organizată cu mare pompă de Leu și de Televiziune – să anunțe criticii că mă dezic de film. Asta a făcut să explodeze bomba. Toată ziua am fost căutat pentru o conciliere, au încercat să mă convingă că filmul nu s-a stricat, cănu s-au tăiat lucruri esențiale, că filmul a fost bine primit la conferința de presă s.a.m.d. Am fost invitat să văd ce s-a tăiat.
29 aprilie 1979
Filmul a suferit, întradevăr, multe tăieturi, mai ales de replici, dar structura lui nu a fost atinsă și cred că mai important este ca el să fie prezentat. Și așa cum a apărut spune și arată destul de multe. De altfel, o gramadă dintre cei care l-au văzut în TV s-au mirat cum de a fost aprobat. Cred că a plăcut destul de mult. Mă ghidez după felicitările pe care le-am primit. Desigur, multe s-ar putea să nu fie sincere. În curând o să-mi dau seama mai bine. Despre experiența cu acest film sunt foarte multe de spus – și am să le aștern pe hârtie. În sfârșit, un capitol s-a încheiat.
8 mai 1979
În “România Liberă“ de ieri a apărut o cronică la Casa dintre câmpuri semnată de Ecaterina Oproiu . Deși începe prin a critica scenariul și mai ales stereotipia temei (pe bună dreptate după părerea mea) cronica relevă meritul
regiei și al echipei care a reușit “zeci și zeci de detalii prin care realizează o supra-extra-dramaturgie”. Mai important decât aspectul critic sau laudativ al cronicii mi se pare altceva: faptul că a apărut. Este poate pentru prima oară cand E. Oproiu scrie despre un film al Televiziunii, asimilându-l ca film de lung metraj… Deasemnenea, importantă mi se pare concluzia: că e bine că acest film există și că speră să-l vadă pe marile ecrane… Și eu sper…