4 februarie 1989
Radu Stegăroiu mi-a dat să citesc un scenariu al lui Paul Everac – „Ancheta” – despre care mi-a mai vorbit. L-am citit imediat și mi s-a părut destul de bun. În orice caz, efectuant; simplificat și scurtat, poate fi un lucru neașteptat pentru zilele în care trăim. Tocmai de aceea mi-e foarte teamă că n-o să se facă, chiar dacă Stegăroiu îmi spunea că Everac i l-a dat mai întâi lui Dulea și că cei de la compartiment s-au entuziasmat. Pentru că tot nu am ce pierde îl voi accepta.
1 aprilie 1989
Luna martie s-a încheiat cu o surpriză. Ieri m-au sunat de la Casa de filme ca să-mi spună că Dulea a semnat intrarea în decupaj a scenariului lui Everac. Sper că nu e păcăleală de 1 aprilie. În ce sens? Forțat de îndeplinirea planului trimestrial, mult stimatul tov. Dulea, consecvent politicalelor sale ieftine, să fi semnat intrarea în producție – mulțumindu-l în același timp și pe Everac – fără să aibă de gând să facă acest film. Ceea ce ar putea să mă antreneze într-un joc extrem de periculos și păgubitor, adică să caute tot soiul de pretexte și să arunce în cârca mea toată vina că nu se face filmul. Nu mai vorbesc de faptul că de cealaltă parte îl am pe Everac cu care poți să ai de furcă și în condiții normale.
E foarte prost când pornești la drum cu o asemenea neîncredere…
2 aprilie 1989
Ieri stimatul tov. Dulea mi-a recomandat cum trebuie să fac filmul – de fpat și-a început jocul pe care-l bănuiam: mi-a spus că am toată libertatea față de scenario și că nu e necesar să-l consult pe Everac. I-am răspuns că n-am să fac asta, ceea ce nu i-a venit bine. Socoteala lui e simplă: pe de o parte mie îmi spune asta pentru ca totodată să-mi ceară modificările pe care nu are curajul să i le spună lui Everac și apoi aruncă totul în spinarea mea. Principiul e simplu: „dezbină și domină!” Sper să nu-i țină.
Tot ieri am ajuns la o soluție cu echipa. Dorința mea era să lucrez cu Vivi, Duduș și Gologan. Toți sunt prinși în alte filme. Am hotărât să mai amân lucrul efectiv la film (ceea ce îmi convine pentru că am nevoie de un timp de gestație) pentru ca să se potrivească perioadele. Îmi va fi greu ca o bună perioadă de timp să mă lipsesc de prezența lui Vivi (căruia i-a plăcut mult scenariul), dar prefer să lucrez cu el, nu numai pentru că ne-am înțeles bine, dar este foarte devotat și va face tot posibilul să nu-i simt lipsa. Același lucru e valabil și în privința lui Duduș și Gologan.
26 aprilie 1989
Am terminat decupajul la Cine are dreptate? („Ancheta”). Cred că e bine structurat – uneori am impresia că e cel mai bun decupaj pe care l-am făcut după scenariul altcuiva, în pofida faptului că nu am lucrat la „înaltă tensiune”, mai exact cu poftă și incitare. N-aș vrea să mint, sar abia acum – după atâția ani – am început să văd „cinematografic” încă din această fază a punerii bazei cinematografice.
29 aprilie 1989
Ieri i-am dus lui Everac decupajul ca să-l citească. M-a sunat după două ore și mi-a spus că este de acord (cu niște minime observații). E un punct câștigat, chiar dacă nu este cel decisiv. Sau definitiv. Tactica mea de a-l ține pe Everac aproape, pentru ca mult stimatul tov. Dulea să nu aibă „breșe”, deocamdată dă roade. Desigur, nu trebuie să mă amăgesc, oricând îmi poate întoarce spatele. De asemenea trebuie să fiu consecvent cu „politica” mea pentru că, așa cum îmi este felul, odată poate să-mi sară bâzdâcul!
2 mai 1989
Încep să mă cuprindă îndoielile în ceea ce privește Cine are dreptate?. L-au citit până acum doi „neutri”, iar părerile au fost total contradictorii. Horea Murgu spune că este static și cu o construcție scenelor teatrală (poate unde știe că Everac este dramaturg). Pe de altă parte Gimy Besoiu zice că decupajul este „formidabil”, că are foarte mult nerv și l-a „ținut” ca un film polițist. Adevărul este probabil undeva la mijloc.
Cert este că filmul trebuie să aibă „nerv”, iar acțiunea să avanseze „în forță”. Pe de altă parte trebuie eliminată din vorbăria excesivă, precum și replica prea explicativă, teatrală. În multe pasaje, tăcerile sau replicile neduse până la capăt pot sugera mai mult decât vorbele goale. Firește, o mare importanță o va avea distribuția despre care am foarte puține idei la ora actuală.
8 mai 1989
Spre surprinderea generală, mult stimatul tov Dulea a aprobat decupajul la Cine are dreptate?. Într-un timp record: dânsul care în asemenea cazuri o câcâie cu lunile, o sucește și o răsucește, l-a aprobat a doua zi după ce l-a primit! Nu mai înțeleg nimic. Chiar vrea să fac acest film? Să-și fi schimbat atitudinea față de mine? Sau am ajuns eu un „Toma necredinciosul” și văd totul în negru?
12 mai 1989
Astăzi plec într-o prospecție scurtă (Turnu Măgurele, Zimnicea). Deci încep lucrul practice la Cine are dreptate?. Din păcate starea mea nu s-a schimbat deloc: sunt oboist.
14 mai 1989
Prospecția a fost destul de fructuoasă: la Turnu Măgurele sunt lucruri destul de potrivite (de altfel Paul Everac a scris scenariul inspirându-se de acolo).
23 mai 1989
Mult stimatul tov Dulea a început „jocurile”: a recitit decupajul și acum vrea modificări, nu multe, dar una foarte gravă – ca Zimniceanu să fie scos de sub pământ; adică cecetările sale arheologice să nu se mai petreacă în tunel ci undeva la suprafață. Ceea ce schimbă sensul și metafora. Sper ca Everac să nu fie de accord. Asta vine într-un moment în care începusem să capăt poftă de film, să ies din starea de lâncezeală și neîncredere pe care o am.
27 iulie 1989
De o săptămână s-a rezolvat, în sfârșit, problema echipei la Cine are dreptate?. Lucia Pavlovschi (Maghiar) a primit decizia de director de film și s-a pus serios pe treabă. Zilele astea am programat masiv probe de actori și au început să apară soluții bune, dacă nu foarte bune. Am găsit o excelentă Magda (Ozana Oancea, studentă la IATC), precum și alte variante; un Lică (Liviu Pancu, tot student), un Chihaia de luat în seamă (Bujor Macrin) etc. Dar ce mă bucură cel mai mult este faptul c-a apărut o soluție – pe care de altfel am prevăzut-o – pentru Lidia, în care pot să am toată încrederea: Oana Pellea.
29 iulie 1989
Soluții pentru completarea distribuției, care a început să se contureze, au apărut și în celelalte zile de probe (de pildă, o probă excelentă pentru Mimi a dat Maria Munteanu de la Cluj, cu rezerva că este poate prea tânără pentru rol; rezervă care ar putea s-o privească și pe Oana Pellea). Practic, cu excepția lui Nedelcu și a lui Lambru, unde nu am încă soluții elocvente, celelalte roluri principale pot fi acoperite.
Dar ce este într-adevăr îmbucurător e faptul că m-am „conectat” la film, am ieșit din starea de apatie și de lipsă de chef și m-am pus pe lucru.
17 august 1989
Am mai făcut o prospecție scurtă și grăbită, pentru a revedea locurile de filmare. Nimic nou de spus. Din păcate, scenariul nu are „mister” și nu mă incită. Nu e deloc mobilizator faptul că știi că pleci la drum cu un lucru mai puțin ofertant decât tot ceea ce ai făcut până acum… Deși scenariul are unele premise și calități care m-au îndemnat să-l accept și pe care le-am relevat, scrierea lui Everac este seacă și nu-ți dă posibilitatea să te adapi prea mult, ca să nu mai vorbesc despre ceea ce este vetust și chiar rupt de realitate, așa cum sunt flash-back-urile pe care m-am hotărât să le scot.
19 august 1989
Ceea ce am intuit s-a întâmplat: mult stimatul tov. Dulea nu este de accord cu distribuția și le-a cerut celor de la Casa de filme să facă ei altă propunere. Le-am spus celor de la Casa de filme să facă mai bine o altă propunere de regizor, pentru că eu mă retrag. I-am transmis și lui Dulea că regizorul nu acceptă imixtiuni în distribuție: cică a ridicat mâinile în sus, fără să ia nici o hotărâre.
Convingerea mea este că Dulea nu vrea să facă filmul și a găsit un pretext ca să-l stopeze. Ar mai putea fi și o altă explicație: văzând oameni noi, și nefiind tocmai prost, intuiește c-ar putea fi un film adevărat, exact ceea ce nu-și dorește el acum.
Între timp i-am arătat probele lui Everac care, imediat, i-a sucit pe toți, mă mir că Oana Pellea nu e propusă să joace rolul lui Nedelcu!
În asemenea condiții, lucrul cel mai sănătos este să nu fac acest film.
23 august 1989
Conflictul cu distribuția nu s-a elucidat încă. Mult stimatul tov Dulea tace și face: adică a ajuns să ceară fetelor de la Secția Actori propuneri pentru distribuție. Mă mir că nu-i cere și Ilonkăi, fata care face cafele… Asta exprimă cel mai bine mentalitatea pe care o are despre profesia noastră. Îi voi spune toate acestea și multe altele, oral și în scris. Știu ce-mi asum pentru că ruptura va fi definitivă: cât va ține el frâiele cinematografiei nu se va mai pune problema să lucrez. Ceea ce nici nu mă sperie. Sau ca să citez vorbele poetului: „nu de moarte mă cutremur, ci de veșnicia ei”… Adică de lunga agonie a acestui sistem…
27 august 1989
Ieri am avut o discuție cu mult stimatul tov Dulea care, surprinzător, după toată tevatura pe care a făcut-o, a cedat la Andrei Ralea și la Oana Pellea. N-a fost însă de acord cu Ovidiu Ghiniță, pe care-l consideră prea marcat estetic pentru un erou contemporan. A rămas să aleg între Dragoș Pâslaru și Andrei Finți.
5 septembrie 1989
În sfârșit, s-a rezolvat problema cu distribuția. Am mai avut o discuție cu Stegăroiu – care avea alte „idei”, mai ales în ceea ce o privește pe Oana Pellea – și l-am determinat să semneze, ceea ce a făcut destul de supărat. Așadar încep acest film împotriva tuturor: Dulea, Everac, Stegăroiu.
O asemenea situație am avut cu mulți ani în urmă la Casa dintre câmpuri. Numai că atunci era altă „atmosferă”, eu eram mai bătăios și lucrurile n-au putut influența rezultatul muncii. Acum, cel mai tare mă tem de mine. Niciodată nu mi-a fost un film mai departe de suflet ca acesta. Mai am o săptămână până la începerea filmărilor și sunt complet nepregătit. Iar, pe de altă parte, nici nu pot să mă adun. Mă întreb dacă nu cumva m-a cuprins o oboseală fundamentală. (…) N-am decât o singură șansă: să fac în așa fel ca filmul acesta să nu iasă. O să am însă tăria?
8 septembrie 1989
În momentul când consideram încheiată povestea cu distribuția, iată că Ion Petrache de la Arad, pe care-l distribuisem în rolul Directorului general, a decedat într-un accident de mașină, împreună cu soția. Cumplit!
16 septembrie 1989
Cu o întârziere de două zile, provocată de neglijarea convocării actorilor, miercuri 20 septembrie vom începe filmările. (…) Acum, în ceasul al doisprezecelea, trebuie să mă adun și să văd ce se mai poate face ca să scot la liman acest film. (…) Deci am să fac un mic inventar al problemelor care trebuie să mă preocupe pentru ca să fiu consecvent cu ceea ce mi-am propus și pentru a mai scoate ceva din piatra seacă care este acest scenariu.
- Să filmăm cu ritm, direct, în forță. Modalitatea pe care mi-am propus-o exclude parantezele nesemnificative, observațiile colaterale.
- Să fie filmat simplu, dar nu banal. Cadrul nu trebuie să aibă aparența de „căutat”, dar în același timp să nu dea senzația de platitudine. E poate cel mai greu lucru pe care mi-l propun.
- Această simplitate și discretețe nu exclude ambiguitatea. Pentru că tocmai aceasta trebuie să fie materia esențială din care să se hrănească filmul.
- Permanent adevăr și plauzibilitate.
- O adâncire a caracterizării personajelor în „mers”, mai precis cu aceeași economie de mijloace să fie surprinse detalii cât mai multe.
- Stoarcerea, cât mai mult posibil, a emoției, în pofida faptului că scriitura și chiar modalitatea de realizare sunt foarte „reci”.
- Un plus de ironie, chiar de umor, având în vedere aceeași „piatră seacă”.
20 septembrie 1989
Astăzi încep filmările la Cine are dreptate?. Deci îmi urez success, să am noroc, să fiu inspirat, prezent și cu putere de muncă pentru că întotdeauna ai nevoie de asta, într-un cuvânt să mă ajute Dumnezeu!
Spuneam cu ani în urmă că dacă, de fiecare dată când începi un film, nu ai aceeași emoție și fervoare ca la debut înseamnă că ești un artist obosit și terminat. Nu știu dacă mă pot considera așa. Mă tem că lucrurile sunt nult mai grave: că „terminat” este totul în jurul meu.
24 septembrie 1989
Turnu Măgurele
Cred că începutul nu a fost rău: am mai găsit amănunte și nuanțe care să îmbunătățească și să facă povestea mei omenească – firește în limitele a ceea ce mi se oferă. Actorii care au evoluat până acum au fost cel puțin onorabili. Astăzi intră în „acțiune” Oana Pellea, de care mi-e cel mai frică – poate unde au fost atâtea discuții.
15 octombrie 1989
Productivitatea e foarte bună (am trecut de jumătatea filmărilor). Lucia Pavlovschi se dovedește a fi o directoare excelentă și mă bucur că am avut intuiția și șansa să contribui la promovarea ei ca directoare. Am văzut ceva material: cadrul este veridic, actorii – destul de buni. Cred că am găsit soluțiile să le aduc un plus de caracterizare și să estompez inadvertențele, ba chiar lipsa de logică a scenariului. Să vedem cum o să se lege…Dar ceea ce sunt absolut sigur e că nu va fi un film pe gustul mult stimatului tov Dulea. Se va ajunge probabil la un mare scandal.
21 octombrie 1989
Am avut prima vizionare de material cu Stegăroiu. I- a plăcut foarte mult, ceea ce e bine în sensul că se amână scandalul și pot să-mi termin filmările liniștit…
30 octombrie 1989
Am intrat pe ultima „turnantă”, adică mai am vreo 400 m de filmat. Urmează câteva secvențe grele, poate cele mai grele (restaurantul, cantina, șoseaua la final) și trebuie să strâng din dinți pentru ca oboseala să nu-mi joace feste.
5 noiembrie 1989
Aș putea spune că filmările sunt încheiate. A mai rămas de făcut șoseaua din final pentru care așteptăm o zi noroasă care nu vine de două săptămâni. În general sunt suspect de mulțumit de ceea ce făcut până acum. Poate unde nu mă așteptam să iasă ceva din filmul ăsta. Sau poate am început să mă mulțumesc cu puțin? Vom vedea. În orice caz, anchetele dau un aer extrem de autentic și chiar cumplit întregului material. Bine repartizate și echilibrate de-a lungul filmului îi pot ridica mult cota, ducându-l într-o zonă interesantă.
Sunt tot mai convins că va ieși un mare scandal cu acest film. Îl aștept cu o anumită voluptate, dar sper să găsesc și puterea să îl duc. Interesant de semnalat mai este un fapt. În ciuda „poliției” tot mai evidente, a controlului dus până la exasperare, de fiecare dată am avut șansa să lucrez liber și să fac la filmare cam ceea ce vreau. De data asta șansa s-a numit Cristina Corciovescu, care m-a ajutat foarte mult. Dar „cercul” se strânge, iar dacă nu se va schimba ceva, cel puțin unul ca mine nu va mai putea face nimic.
9 noiembrie 1989
Ieri am încheiat filmările. Începe o altă etapă la capătul căreia voi trage linia și voi constata cât am reușit din ceea ce mi-am propus. Câte ceva cred că am făcut, deși s-ar putea ca sentimentul de mulțumire să survină din realizarea în sine a unor secvențe. Totul depinde de „calapod”. De acum înainte vor începe din nou îndoielile, proiecțiile dezamăgitoare, iarăși speranțele ș.a.m.d. Începe acel suspans care face ca profesia noastră să fie palpitantă și unică.
11 noiembrie 1989
Stegăroiu a fost entuziasmat de vizionarea de ieri. Asta ar trebui să mă pună pe gânduri… Adevărul e că și eu am avut o senzație bună, ceea ce rar mi s-a întâmplat în această fază de lucru cu materialul incomplet și abia la prima sau a doua tăietură. Să vedem mai departe.
Țările din Est evoluează vertiginos. Acum un an nu puteai să te duci cu gândul că practic Ungaria și Polonia nu mai sunt țări comuniste; că nu e nici o lună de când a căzut Honecker și în RDG totul ia o turnură uluitoare. Pentru ca ieri să demisioneze Jivkov. Cercul se strange. Cine urmează? Și când?
26 noiembrie 1989
Entuziasmul lui Stegăroiu și la vizionarea de ieri cu întreg materialul mă pune din nou pe gânduri. Lăsând la o parte că are o adevărată voluptate anticipând scandalurile lui Dulea (numai să nu reculeze!), dar ridicarea în slăvi a calităților filmului mi se pare exagerată. Eu nu am mai avut aceeași senzație – foarte bună – de la precedentele vizionări. E drepr că abia acum am văzut materialul întreg și construcția abia se conturează. Hibele cele mai mari vin la final, dar asta pornește de la scenariu.
Mă întrebam – în această sarabandă uluitoare – cine o să-i urmeze lui Jivkov. A urmat, la nici două săptămâni, Iakeș. A mai rămas al nostru, care se va duce și el. Cât timp? Greu de spus. Mai ales că avem sistemul cel mai represiv și poporul cel mai căcăcios.
19 decembrie 1989
Am terminat PS de dialog la film (care nu e rău), am mai avansat cu montajul, mă apropii de acele 4 benzi pentru vânzare. Însă nu pot spune ce-a ieșit. Mi-am cam pierdut cheful și entuziasmul, nu-mi place nimic din ce-am făcut. Poate sunt obosit, dar mai sigur dezamăgit. Văd că toți din jurul nostru au scăpat de sistemul cumplit al comuniștilor, numai noi continuăm să trăim în anormalitate, într-un coșmar care nu se mai termină, pe care-l înghițim fără să crâcnim.
Dar iată, tocmai când mă apasă aceste gânduri, a izbucnit o demontrație spontană la Timișoara cu mii de oameni pe străzi.
Hai Români treziți-vă!