1979 — DUIOS ANASTASIA TRECEA
Producţie: Casa de filme 1. Scenariul: D.R. Popescu după nuvela sa cu acelaşi titlu. Imaginea: Florin Mihăilescu. Decoruri: Andrei Both. Costume: Svetlana Șchiopu. Muzica: Lucian Meţianu. Montaj: Yolanda Mîntulescu. Sunet: Horea Murgu. Director de film: Sideriu Aurian. Producător delegat: Marin Theodorescu.
Cu: Anda Onesa (Anastasia), Amza Pellea (Costaiche), Tark László (Stoicovici), Biró Levente (Doctorul), Cristian Ghiţă (omul cu haltere), Răzvan Onesa (Mihai), Cătălin Ciornei (Emil), Gheorghe Teaşcă (Paul). Premiera: 7 aprilie 1980
Tatos se gândeşte la ecranizarea nuvelei lui D. R. Popescu încă din noiembrie 1975. Proiectul se află, din 1977, în portofoliul Casei de filme patru; disensiunile dintre regizor şi directorul Casei, Corneliu Leu, determină mutarea filmului la Casa 1, unde intră în producţie la 30 decembrie 1978. Filmările au loc în zona Orşova, în perioada 20 iulie – 10 septembrie 1979. Pentru rolul Costaiche, intenţia iniţială a regizorului a fost de a-l distribui pe Victor Rebengiuc, iar probe pentru Anastasia dă, printre alte actriţe, Mariana Buruiană. La data intrării în producţie, scenografia urma să aparţină lui Aurel Ionescu care pretextează la un moment dat că e prea ocupat, şi, după oarecari tratative cu Dan Jitianu, Tatos optează pentru debutantul Andrei Both.
Filmului i se acordă calificativul II, deşi se află în selecţia oficială a festivalului de la Karlovy Vary 1980, unde va obţine Premiul de interpretare feminină pentru Anda Onesa. La protestele repetate ale regizorului — „pun sub semnul întrebării obiectivitatea şi competenţa acestei comisii; asemenea erori de acordare a calificativelor nu sunt deloc în măsură să stimuleze calitatea muncii noastre şi nu face decât să întreţină o atmosferă confuză, îmbâcsită de arbitrar, care demobilizează“ — calificativul va fi schimbat abia în ianuarie 1981.
Opiniile regizorului:
„În povestea învăţătoarei care se jertfeşte ca să îngroape un necunoscut m-a intereasat mai ales problema Puterii: a puterii totalitare care se instaurează şi datorită laşităţii — şi prin aceasta a complicităţii celor care o vor suporta”
„Cred c-am realizat filmul cel mai rotund, cel mai adânc, că am păşit într-o etapă superioară a căutărilor mele, depăşind în formă şi în fond, filmele celelalte, care şi-au câştigat aderenţa prin autenticitatea lor (de profesionalism nu mai vorbesc, pentru că acesta e obligatoriu); am încercat să pun în discuţie probleme profunde, actuale şi, totodată, etern valabile” (Magazin estival Cinema, 1981)