10 mai 1983
Aflu o veste care poate avea multe implicații în viața mea profesională și în evoluția mea viitoare: s-a modificat din nou planul tematic și figurez cu Întunecare după Cezar Petrescu!
12 mai 1983
Am dorit să fac Întunecare pe care eu l-am propus acum câțiva ani. Ar trebui deci să mă bucur. Dar lucrurile nu stau chiar așa. Pe de o parte nu mă simt în stare să mă dedic unei munci atât de grele și pe o perioadă lungă. Iar dacă aceasta poate fi surmontată, alte dificultăți se ivesc: după o discuție cu Ion Traian Ștefănescu am aflat că scenariul i-a fost comandat lui Petre Sălcudeanu (deci nu-l fac eu), că se dorește o singură serie etc.
16 septembrie 1983
Am avut o discuție cu Sălcudeanu referitoare la Întunecare. A „căzut” pe niște gânduri ale mele: adică să nu fie o ecranizare ortodoxă, care să urmărească neapărat cronologic povestirea din carte, ci să aibă o construcție „mozaic” care să urmărească stările personajului, amintirile sale etc. Din toate punctele de vedere este mai convenabilă o asemenea tratare a materialului. Măcar că este mai interesantă…
În ceea ce privește scrierea scenariului, i-am lăsat „paternitatea”; în primul rând pentru că nu am timp să mă ocup acum, în al doilea rând pentru că nu mă obligă.
În orice caz e un subiect demn de luat în seamă.
25 decembrie 1983
Ieri (și asta nu consider un dar de Crăciun) am primit scenariul la Întunecare. N-am citit decât jumătate din el. Până acum nu-i decât o înșiruire de secvențe… Ce voi face? Nu știu, dar un lucru e sigur: dacă vreau să fac filmul trebuie să-l rescriu.
4 ianuarie 1984
Discuția de la Casa de filme pentru Întunecare n-a fost atât de neplăcută pe cât de idioată. Pe ei nu-i interesează decât să nu aibă bătaie de cap. Așa că am fost singur, cum am presupus și cum voi fi mai departe, dacă vreau să fac un lucru cât de cât bun. Nu am altă soluție decât… să fac eu munca. Dacă nu am știut de la bun început să mă impun coscenarist… Am prea mulți dușmani ca să pornesc un nou conflict.
15 ianuarie 1984
Am avut în ultima vreme mai multe discuții cu Sălcudeanu. La unele soluții ale mele a fost receptiv, la altele mai puțin, dar pare om de înțeles și până la urmă sper să ajung la scenariul dorit. Cu condiția să pun mâna și să fac.
Observ la ultimele mele filme că lungesc uneori nepermis de mult cadrele, altele sunt de-a dreptul inutile. La Întunecare mi se oferă cel mai nimerit prilej să caut concentrarea în cadru, mai ales că însăși natura filmului mi-o cere prin modul de povestire și o imperioasă economie de material.
13 martie 1984
Am terminat scenariul regizoral la Întunecare. Deși ultima parte e cam grăbită nu cred că e rău ce am făcut. Mai am de lucrat până să ajung la o formă convenabilă. Trebuie adâncită drama lui Radu Comșa, faptul că și-a făcut iluzia că războiul poate schimba ceva. De asemnea terbuie precizat și definitivat stilul filmului.
17 martie 1984
Am avut dicuții la Casa de filme pentru Întunecare. De fapt discuția a fost mult mai „largă” pentru că mi s-au transmis observațiile lui Ștefănescu. Toată lumea e încântată, obiecțiile sunt minime și țin mai mult de replici, nuanțe etc. Până și Sălcudeanu a fost mulțumit… Încerc să aflu cât mai multe păreri și cât mai autorizate despre valoarea reală a scenariului ca să-mi dau seama ce mai e de făcut – atât ca stil, cât și ca adâncire a problematicii. Un lucru mi-e cert: un film ca Întunecare e greu să aducă astăzi ceva nou. Materia precum și poblema cărții sunt vetuste și mult mai bine tratate în alte filme sau romane. Ar trebui în primul rând să mă îndepărtez de motivul „fizic” al însingurării și dramei lui Comșa. Aproape că nu trebuie să existe. Pentru că e normal ca un infirm să fie schilodit. Un infirm sufletește ar fi cu totul altceva. Radu Comșa trăiește în spital un examen – un examen al propriei vieți și conștiințe. După ce a trăit o viață ușoară, cu evidente apetituri ariviste, războiul răstoarnă în el totul: își face iluzia că ar putea să schimbe lumea. Renunță singur la viața dinainte (aici cred că m-am grăbit negând soluțiile – poate prea simpliste – ale lui Sălcudeanu), reneagă totul, în ideea unui „bine” general, vag, ceea ce-l duce la însingurare, la dramă. Lumea nu se poate schimba! Această idee trebuie să fie concluzia filmului. Iar conflictul principal: Comșa-lumea înconjurătoare.
25 martie 1984
Alaltăieri a fost Comisia Cinematografiei și s-a aprobat Întunecare. A fost de fapt o formalitate care mi-a lăsat un gust amar, căci totul a început să aibă la noi aerul unei formalități. Mă așteptam la discuții aprinse, la sugestii și propuneri, poate unele stupide, dar să existe ceva. Nimic… Nu-mi rămâne decât să depistez eu defectele scenariului și să-l fac cât mai bun.
13 mai 1984
Am intrat cu toată forța în Întunecare și am ajuns la concluzia că este mult de lucru până să ajung la o versiune mulțumitoare. Găsesc că însăși premisa care declanșează filmul trebuie să fie alta. În loc ca Radu Comșa să-și revadă viața în spital (cel puțin o bună parte din ea), ceea ce a fost destul de des uzitat și nu acoperă decât o parte a amintirilor, cred că mult mai bine este să-și amintească totul (cel puțin teoretic) în clipele dinaintea înecării. Se spune că acela care se îneacă își vede toată viața în câteva zeci de secunde. Această motivație favorizează o subiectivizare mai accentuată, o selecție și o esențializare mai riguroasă a faptelor; nota coșmarescă pe care doresc să o capete filmul ar fi mult mai motivată. Este un pariu greu, cumplit de greu. Filmul poate fie să cadă în artificiu, fie să nu fie înțeles, dar merită să mă încumet la un asemnea pariu. Cel puțin deocamdată m-a însuflețit, mi-a dat chef de lucru, am și găsit unele soluții mulțumitoare. Un motiv în plus să nu mă grăbesc cu începerea filmului pentru că el trebuie copt.
20 mai 1984
Îmi vin soluții, dar mai ales idei la noua variantă a Întunecării. „Pariul” devine din ce în ce mai dificil. Dacă reușesc ceea ce îmi propun, într-adevăr ar putea fi un film interesant și deosebit, care să aducă ceva nou cel puțin în peisajul cinematografiei române. Ideea prin care vreau să subliniez slăbiciunea personajului, ineficiența lui, dar în același timp și luciditatea sa, s-ar concretiza în faptul că disputele, dar mai ales ripostele le dau în mintea lui (fiindcă e slab în realitate) – ceea ce e foarte dificil de redat dar tocmai de aceea mai tentant. Partea a doua a scenariului – de fapt ultima treime, cea mai suferindă – ar putea câștiga prin asta, dar numai printr-o transformare masivă. Să vedem…
Nimic nou în ce privește „programul” filmului. Voi merge mâine sau poimâine la Buftea pentru echipă dar, după câte sunt informat, nu prea au să-mi dea pe nimeni.
29 mai 1984
A fost amânată intrarea în producție pentru octombrie.
27 noiembrie 1984
Situația filmului Întunecare este incertă. Profitând de schimbarea lui Ion Traian Ștefănescu și plătindu-mi în continuare polițe, cei de la Centrala România film nu vor să dea banii pentru film. Ceea ce pentru mine ar fi un dezastru. Trebuie să încep încă o luptă.
22 decembrie 1984
Se pare că lucrurile s-au aranjat: s-au fixat 7.500.000 lei pentru intrarea în producție. Nu e mult, nu e nici puțin. Mi-am luat însă un angajament riscant: să reduc filmul la 3000 m.
8 februarie 1985
Mă apropii de sfârșitul noii versiuni la Întunecare și mă simt tot mai deznădăjduit! Totul mi se pare artificial, sofisticat, fără probleme și fără dramă. În roman există drama „mutilării” pe care mi-am refuzat-o de la bun început. Dar cu ce am înlocuit-o? Desigur, teoretic știu ce să spun, dacr există cât de cât în materia filmică? Mi-e teamă că nu sau numai la suprafață. Sunt atât de deznădăjduit încât mi-e teamă de o neaderență sufletească și structurală la subiect. Și atunci nu este oare un compromis că merg mai departe și nu renunț la film?
Știu că mi-am propus o modalitate de realizare a filmului care nu e deloc simplă și nu poți ajunge dintr-o dată la drumul dorit. Trebuie să mai încerc. De acum înainte, cele două preocupări esențiale ar fi:
- aprofundarea și limpezirea fondului de idei, din care să reiasă drama lui Radu Comșa.
- o simplificare a modalității de expunere cu un raport mai corect între subiectiv și obiectiv (eventual, cu un câștig de partea celui de al doilea) pentru ca filmul să fie bine înțeles și să scape de pericolul artificializării.
28 februarie 1985
Am terminat o nouă versiune . Am citit destul de mult și, ceea ce e mai important, filmul mă preocupă, „stau” multe ore pe scenariu, îl întorc pe toate părțile, caut soluții – și unele îmi vin! Pe de o parte pot să-mi dau frâu liber fanteziei, pe de altă parte sunt obligat să fiu farmacist, să judec și să cântăresc fiecare cadru, așa cum n-am mai făcut-o la nici un film până acum. Foarte greu!
2 martie 1985
Documentându-mă, citind și recitind, văzând și revăzând filme, mi se confrimă că tot ceea ce există în Întunecare e mai bine făcut în alte părți. De pildă războiul: ce-aș mai putea face eu astăzi când în „bătrânul” Nimic nou pe frontul de vest, din anii 30, am regăsit toate ideile pe care le credeam bune? Și de atunci s-au făcut atâtea filme de război celebre! Noroiul, ceața, carnagiul, sângele – totul s-a făcut de mult și foarte bine. Totuși cred că am găsit o idee bună. La mine tot războiul va fi o înaintare și o retragere oarbă peste un cimitir, peste morți care nici ei nu sunt lăsați liniștiți. Totul să se desfășoare ca pe o scenă: soldații cad morți peste morminte; mai sunt omorâți o dată. Totul este împresurat de oseminte, bombele aruncă în aer numai oseminte, ostașii calcă pe schelete și oseminte. Nu am să mai văd picioare și mâini ci numai oseminte. Oasele istoriei sunt aruncate în aer!
Aceste secvențe cu cimitirul vreau să le leg cu „spitalul”, unde tăbliile de la capul bolnavilor să aducă cu niște pietre funerare, și cu secvența din final (plecarea lui Comșa de la casa părintească atunci când trece prin cimitirul refăcut) – până și morții și-au regăsit existența…
2 martie 1985
Plec astăzi într-o prospecție de două-trei zile la Constanța. E un loc de filmare important. Dar ce nu este important la acest film? Din păcate avansez greu. Distribuția nu se „vede” încă și poate nici eu nu-mi lămuresc concepția asupra ei. Sunt multe de surmontat la acest film: bani puțini și mijloace insuficiente, o poveste banală și personaje „sărace”, chiar stereotipe. Și eu vreau să fac un film deosebit!
20 martie 1985
Am început probele filmate, dar locurile din distribuție nu se lasă completate. Mai am azi o „serie” dar nu-mi fac mari speranțe. Niciodată nu mi-a fost atât de greu să fac o distribuție.
În schimb a apărut o idee căreia dacă îi găsesc motivația și gândesc în adâncime ar putea să dea o turnură foarte interesantă filmului: ca toate interioarele să fie făcute în același loc – adică între aceiași pereți. O primă motivare, dar insuficientă, ar putea fi că Radu Comșa vede totul sub impresia spitalului; ar mai fi ideea „acvariumului” și totul să fie legat de imaginea fundului de mare. Mai rămâne ca și exteriorul să-și găsească unitatea. Cred că merită să-mi muncesc creierii și să văd unde pot ajunge cu această idee.
14 mai 1985
Am făcut o prospecție la Constanța, mult mai fructuoasă decât cea dintâi: am descoperit câteva locuri foarte bune, s-au lămurit câteva lucruri importante, cum ar fi faptul că ar fi putut fi o mare greșeală să nu fac Cazinoul pe platou – ar fi ieșit din concepția pe care am impus-o. Pentru ca totul să fie unitar mai am de rezolvat străzile și, în general, exterioarele.
28 iunie 1985
Astăzi plec la mare, nu în concediu, ci ca să încep filmările. Tot azi termin de dactilografiat versiunea a treia a scenariului, pe care o socot un câștig. Poate mai sunt unele lucruri de îndreptat, cum ar fi evoluția mai organică a vânzătorului de ziare, ca să nu fie artificală, sau finalul. Va depinde foarte mult și cum sunt filmate toate acestea.
30 iunie 1985
Eforie Nord
Iată-mă în pragul filmărilor la cel mai greu film pe care l-am avut de făcut vreodată și aproape nici nu-mi amintesc cum am ajuns aici. Pentru că – fără să mă îmbăt cu apă rece – cred totuși că s-a făcut ceva: măcar alcătuirea unei distribuții care mi-a pus enorm de multe probleme și mai ales limpezirea unei concepții cu totul inedită pentru mine.
1 iulie 1985
Eforie Nord
Astăzi încep filmările (…) De câteva zile încoace am căpătat încredere: mă simt parcă brusc odihnit și încrezător că premisa este destul de interesantă. Să dea Dumnezeu ca toate astea să se confirme, să fiu inspirat, prezent, să am puterea să-mi duc până la capăt toate intențiile!
7 iulie 1985
Eforie Nord
A trecut o săptămână de filmare cu multe dificultăți, mai ales din cauza vremii – n-am putut filma două zile din pricina ploii. De-a asemenea mă sâcâie și mă îngrijorează de-a binelea faptul că nu se rezolvă plecarea la Moscova a machiozei și a lui Caramitru pentru machiaj. Este o problemă foarte importantă de rezolvarea căreia depinde continuarea filmului.
De semnalat și câteva aspecte pozitive. În primul rând starea mea: m-am simțit destul de prezent, în putere, cu chef de lucru. De asemenea m-am împăcat bine cu Ghibu, un aspect decisiv în reușita filmărilor.
În privința distribuției am deocamdată dubii la Claudiu Stănescu, interpretul lui Mihai, care e destul de stângaci și cu apetit pentru teatralitate – mi-e teamă că nu e ceea ce trebuie. Trebuie să găsesc soluții ca să-l ajut pentru prima parte a filmului. Cred că nu este rău ceea ce am filmat și au fost filmări foarte grele. Am o temere care ar putea fi un câștig: amprenta realistă pe care o au cadrele (poate și decupajul). Trebuie să am grijă ca mai departe să fiu consecvent cu acest stil, iar senzația de „amintire”, de coșmar, s-o redau nu prin soluții întortocheate, ci prin asamblarea, împănarea, reluarea unor leitmotive.
13 iulie 1985
Eforie Nord
A venit primul material, adică tot ceea ce am filmat sătămâna trecută. Nu sunt prea convins. Ceea ce nu mă satisface în primul rând e „ceața” care nu se vede așa cum am gândit și am dorit. Comoditățile și slăbiciunile din pregătire se plătesc…
28 iulie 1985
Eforie Nord
S-a făcut o lună de când sunt aici, la Eforie, timp în care am filmat destul de puțin, dar secvențe destul de grele. Au fost și întreruperi, la început din cauza ploii, apoi din pricina plecării lui Caramitru la Moscova pentru machiaj. Mai gravă este însă dezorganizarea din echipă ceea ce face ca fiecare filmare – mai simplă sau mai complicată – să fie o problemă. Așa e la mare, lumea se crede în vacanță.
Cred că sunt totuși și unele aspecte pozitive. Cred că filmul începe să capete un stil. Simt că fac ceva, am o miză pentru care merită să-mi adun puterile.
29 iulie 1985
Eforie Nord
Azi ar trebui să termin cele câteva cadre cu care am rămas agățat. Spun „ar trebui” deoarece cu echipa asta bezmetică nu știi la ce să te aștepți. A fost o problemă să termin fiecare secvență. Cu mici excepții, lipsa de profesionalism și de conștinciozitate este flagrantă. Este una dintre racilele care se întind ca o plagă la Buftea.
Sunt mulțumit de colaborarea cu Ghibu: se silește să execute cât mai bine ceea ce-i ceri. Poate aș fi vrut să aducă și ceva în plus, cum aș fi vrut și de la Dragoș. Pe de altă parte sunt ferit să fiu „tras” în altă parte sau, dacă nu-mi convine, să am parte de susceptibilități.
11 august 1985
Filmările înaintează greu.Pot să afirm de pe acum că este cel mai greu film pe care l-am făcut. Greu din toate punctele de vedere: al multitudinilor problemelor de producție (cu toate simplificările pe care le-am adus), ca să nu mai zic de cele de „creație”. Sunt mulțumit numai pe jumătate de ceea ce am făcut până acum. Cu unele excepții imaginea nu are „misterul”, ciudățenia pe care le doresc și le caut, încă bâjbâi în căutatea stilului, chiar din modul cum demarez. Inerent sunt tentat de multe ori să recurg la mijloacele care îmi sunt la îndemână de atâta vreme. Poate doar prin acumulare (mai ales a interioarelor) să ajung, cât de cât, la ceea ce vreau.
6 septembrie 1985
Încep să prind curaj… Ieri am avut o vizionare cu Casa de filme unde am prezentat mai multe secvențe premontate din toate „zonele filmului”. Au avut numai cuvinte de laudă. Firește, nu pun mare preț pe asta. Mi-a lăsat însă mie o senzație bună. Mai presus de toate este senzația – pe care n-am avut-o niciodată – a unui dramatism conținut. Marian Popescu, producătorul delegat, i-a spus „fior tragic” – e poate prea mult spus. Trebuie să am grijă ca de acum înainte să nu se dizolve acest dramatism. Mai ales prin construcția mozaicală a filmului, acolo unde va fi nevoie va trebui să „tai în carne vie”, adică să simplific cât se poate de mult. Ce greu va fi montajul la acest film până își va găsi un echilibru și un ton just!
8 septembrie 1985
Stăruie în mine o mare întrebare: dacă am îmbrăcat acest subiect suficient de banal, cu persoanje și cu locuri comune, într-o haină potrivită, Dacă n-am ales o formulă prea pretențioasă pentru acest „trup” firav, o formulă care îi va scoate cu atât mai mult în evidență slăbiciunile. Dacă n-am vrut să fac din rahat bici – și nu va ieși nici una nici alta? Poate am căutat o substanță iluzorie și prin asta l-am văduvit de principala sa calitate, adică de romanțiozitate și chiar de melodramatism. În loc să fie un film pentru public să nu iasă un hibrid. Nu știu, nu știu…
30 septembrie 1985
Se încheie încă o lună și încă n-am terminat filmările. Așa cum am prevăzut vom târâi multî vreme ultimii 300 de metri.
21 octombrie 1985
Am început, cât de cât, montajul la film. Prima proiecție (e drept, cu materialul incomplet) m-a disperat. Așa se întâmplă întotdeauna. Dar marile mele probleme și întrebări la acest film rămân în picioare: dacă într-adevăr conține el o dramă și o problemă și dacă voi putea să-i dau fluență, emoție, inteligibilitate prin construcția pe care am adoptat-o. S-ar putea să fie un eșec răsunător ceea ce mi-ar cădea foarte prost – adică ar veni în momentul cel mai nepotrivit al carierei mele.
30 octombrie 1985
Încep să mă conving tot mai mult că Întunecare va fi un eșec. Nu e vorba că schița de montaj pe care am văzut-o ieri (prima cu materialul întreg) mi-a lăsat o impresie deplorabilă – asta mi s-a mai întâmplat în această fază de lucru. Din păcate, așa cum m-am temut, viciile sunt mai adânci, iar montajul nu poate face minuni. Să vedem ce se mai poate face. Eventual întregirea unor secvențe pentru ca filmul să nu mai fie atât de fărâmițat.
3 noiembrie 1985
Am trecut filmul prin încă „o apă”, am făcut unele rocade, am întregit niște secvențe, am eliminat balast și pare că filmul a început să curgă. Cu excepția ultimelor două-trei acte care sunt încă varză, filmul a câștigat fluență și limpezime, Mai e mult de lucru: de lămurit ultima lui parte, de găsit crescendo-ul vâzătorului de ziare care acum nu mai intră bine în poveste. Dar încep să cred că mă aflu pe un drum bun – ma rog, cel puțin să salvez un eșec. Un mare câștig este faptul că filmul nu va ieși lung: maximum o oră și jumătate, ceea ce pentru un astfel de mod de povestire e salutar.
18 decembrie 1985
Am ajuns ppe ultima sută de metri cu Întunecare. Mă aflu în etapa de mixaj (mai corect ar fi să spun premixaj; chiar dacă îl facem mai atent va mai suporta modificări). Pste câteva zile voi putea să văd filmul și să-mi dau seama ce a ieșit. Deci emoții!
22 decembrie 1985
Se pare că filmul Întunecare este o reușită! Toți cei care l-au văzut până acum l-au primit cu entuziasm. Și fără obiecții… M-am temut de vizionarea cu Centrala Romania Film pentru că am mulți „prieteni” acolo. Dar poate că și ei s-au temut că n-o să le mai dau filmul anul ăsta și sunt în plop cu planul. În orice caz au fost rezonabili…
28 decembrie 1985
Tovarășul Dulea are obiecții fundamentale la Întunecare: că totul este prea… întunecat, că nu răzbate nici o rază de lumină, că nu se vede mișcarea muncitorească, că nu… Lăsând la oparte stupizenia acestor obiecții, ele neagă filmul. Argumentele mele sunt limpezi, că știu să apăr ce am făcut, dar mi-e teamă că voi duce un dialog de surzi. Momentul este în general fără precedent, teroarea s-a abătut asupra culturii, așa că nimeni nu mai stă să asculte, toți se țin de scaun. Trebuie să mă pregătesc pentru un „război rece” de luni de zile.
29 decembrie 1985
Discuția cu tov. Dulea a fost scurtă și protocolară. „Cobra” e foarte diplomat și nu e prost deloc. A început prin a mă tămâia pentru calitățile deosebite ale filmului, calitățile artistice, păstrându-și rezerva în ceea ce privește unele probleme ideologice. De fapt sunt spaime și fac parte din prejudecățile stupide ale îngrozitorului timp pe care-l trăim. În mare, obiecțiile ar fi următoarele: filmul este prea „întunecat” și nu are nici o rază de speranță; războiul din 1916 a fost pentru noi benefic, ne-a adus Transilvania și nu se vede eroismul armatei (!), nu se vede factorul decisiv al mișcării socialiste. I-am explicat băbește că este vorba despre ecranizarea unei cărți anume și nu despre o frescă istorică a acelor ani. I-am explicat resorturile filmului. Cred că le știe prea bine, dar în urechile lui sună ceea ce ar putea să spună alții, „mai mari”. A rămas să mai vadă o dată filmul și să mai avem o discuție. Una, două…
10 ianuarie 1986
Marian Popescu îmi spune că, luând din nou filmul la puricat, tov. Dulea a avut cele mai absurde observații. De pildă că nu se vede entuziasmul mulțimii la plecarea armatei pe front – de parcă ar pleca la nuntă! Că de ce l-am îmbrăcat pe Kogres în costum de socialist (ha!). Nu știu de ce am crezut că tov. Dulea este numai fricos, dar că nu este prost.
23 ianuarie 1986
Ieri am avut discuția cu tov. Dulea pentru modificările la Întunecare. Am socotit că trebuie să fiu cooperant și să adopt calea amabilă, a tratativelor, că voi câștiga mai mult așa. Obiecțiile s-au canalizat în două mari categorii. În primul rând că Primul Război Mondial a fost benefic pentru România pentru că a alipit Ardealul; apoi că nu există nici un personaj integru și că nu se simte nimic din suflul mișcării socialiste. Nu știu cât de îndreptățite sunt aceste observații, dar știu că fără a opera câte ceva fimul nu va ieși. De aceea am acceptat și am propus soluții care să rezolve cât de cât aceste cerințe, dar în același timp să nu strice filmul! Și cred că am reușit, deocamdată. Filmul nu este atins în structura sa. Se vor opera multe lucruri de „off” (mai ales la vânzătorul de ziare), iar ceea ce vom filma trebuie să se integreze întru totul.
22 martie 1986
Ieri am terminat, în sfârșit, modificările și mixajul la Întunecare. Acum pot spune că filmul e gata. Să dea Dumnezeu să rămână ăntreg și să aibă noroc! Urmează Comisia ideologică. Este hopul cel mai greu!
8 aprile 1986
Ieri, pe nepusă masă, am fost căutat urgent pentru vizionarea cu Comisia ideologică. Am ajuns la jumătatea proiecției. Eram capsat și pus pe scandal. Dar totul s-a terminat cu „pupat Piața Independenței”, mai exact cu felicitări și nici o obiecție. Mai ales Dumitru Popescu a apreciat foarte mult filmul. Dar asta mă interesează mai puțin. Important este că Întunecare a rămas întreg. Una dintre dorințele mele s-a împlinit. Din păcate n-am putut să mă bucur. Știu că perspectivele rămân aceleași și că nu este nimic de făcut.
19 mai 1986
Astăzi își începe cariera filmul Întunecare, Este programată o avanpremieră la Botoșani, după care va fi încă una la Zalău, săptămâna viitoare. Apoi, pe 9 iunie, premiera bucureșteană.
8 iunie 1986
Întunecare intră în viață…. Alaltăieri a fost conferința de presă. Lume multă. Nu-mi dau seama cum a fost primit: toți păreau deconcertați. Cred că le-am încurcat mintea. Să vedem ce se întâmplă mai departe, ce discuții va stârni. Important pentru mine este să-mi dau seama cum este filmul, cât am reușit cu acest experiment.
9 iunie 1986
Astăzi e premiera bucureșteană a Întunecării. După aproape trei ani am din nou o premieră. Ce pot să doresc? Noroc… Șansă… Filmul să aibă carieră internațională… să-mi aducă bucurii…