SECVENŢA 1
INTERIOR – ZI – CASĂ MITICĂ
32 cadre – 183 m.u.
- P.G. Imagine întunecată, apoi se deschide treptat, vedem de sus, absolut perpendicular, camera lui Mitică, care stă în pat şi doarme. Se aude sunetul unui ceasornic. Mitică loveşte ceasul care cade pe podea, îl loveşte cu piciorul. Mitică se ridică din pat, îşi aranjează aşternutul, iese din cadru, reintră, iese din nou. Auzim fereastra deschizându-se şi, după lumina care pătrunde în cameră, ne dăm seama că a ridicat transperantul. Se aude cotcodăcit de găini, o vecină care-şi cheamă pisica, trilul unei păsări, un porumbel, zgomot de măturat, atmosferă liniştită de provincie.
- P.M. Suntem cu aparatul lângă fereastră, cu Mitică amorsă. Mitică deschide geamul, trage cu poftă aerul proaspăt al dimineţii în piept. În curte se vede proprietarul care trăbăluieşte ceva.
Îl zăreşte pe Mitică.
PROPRIETARUL:
– Bună dimineaţa! Azi e frumos dar vin ploile, le simt în încheieturi. Eu când aud de ploaie parcă aud de ştreang. Mă apucă reumatismul şi mă ţine până la iarnă. - P.G. Proprietarul amorsă, Mitică la fereastră.
- P.M. O vecină, pe care am auzit-o strigându-şi pisica, apare la gard şi se adresează proprietarului, Mitică profită de moment şi se retrage din fereastră. Rămânem pe cei din curte.
VECINA:
– N-aţi văzut pisica mea cea albă pe la dumneavoastră prin curte? Că nu ştiu unde a dispărut, blestemata! Nici la mâncare nu vine.
PROPRIETARUL:
– N-am văzut-o.
Apoi întoarce capul spre Mitică.
PROPRIETARUL:
– Umezeala nu-mi face bine deloc…
Îşi dă seama că Mitică nu mai e la fereastră, se apucă din nou de lucru. Deja de pe ultimele replici ale proprietarului se aude din casă zgomotul sacadat al lovirii unui sac de box.
5-10. P.M. Suită generic: diverse planuri cu Mitică care boxează cu sacul. E din ce în ce mai transpirat. Pare că dă în gol într-o luptă inutilă şi epuizantă.
- P.G. Suntem cu aparatul pe dulap. Mitică face mişcări de relaxare în jurul patului, apoi se apleacă şi execută câteva flotări.
- P.Î. Filmat de lângă uşă, pe sub pat, Mitică face câteva flotări, apoi se opreşte.
- P.D. Unghi subiectiv Mitică: pe sub pat se văd picioarele lui madam Maria care intră pe uşă şi se duce la dulap.
MADAM MARIA:
– Bună dimineaţa! Am venit să vă iau rufele. - P.P. Mitică.
- P.A. Madam Maria scoate rufele din dulap.
MITICĂ:
– Ce să faceţi cu ele?
MADAM MARIA:
– Să vi le spăl.
MITICĂ:
– Dar de ce? V-am rugat eu să mi le spălaţi?
Madam Maria închide uşa dulapului şi-l vede în oglindă pe Mitică ridicând haltere. Madam Maria se sperie, lasă rufele jos, fuge spre uşă. Mitică sare peste pat şi se duce spre uşă. - P.M. Îl urmărim pe Mitică fugind spre uşă.
- P.M. Femeia a reuşit să iasă şi blochează uşa, ţinând-o cu toată puterea.
MITICĂ (off, îl auzim prin uşă):
– De ce vrei dumneata să-mi speli rufele, madam Maria?
MADAM MARIA:
– Aşa mi-a spus soţul meu. Fiindcă i-aţi scos piatra de la rinichi şi n-aţi vrut să luaţi nici bani, nici damigeana cu vin, să vă spăl rufele, că eu tot spăl şi să vă fim şi noi recunoscători cu ceva. - P.M. Mitică rămâne o clipă pe gânduri, apoi încercând să rămână calm:
MITICĂ:
– Madam Maria, te rog foarte mult ca pe viitor să nu-mi mai speli rufele şi să nu-mi mai fiţi recunoscători.
Pleacă de lângă uşă, ieşind din cadru. - P.M. De partea cealaltă a uşii, madam Maria, fără să ştie că Mitică a plecat, continuă:
– Zău, dom’ Mitică n-am vrut să vă jignim…cum puteţi să vorbiţi aşa pentru faptul că noi… - P.A. Uşa care dă spre baie este închisă. Se aude apa curgând şi pe Mitică cântând de se cutremură pereţii. Aparatul panoramează în jos: pe sub uşă, apa a început să formeze o mică băltoacă. Între timp, apa de la duş s-a oprit. Uşa se deschide, în cadru intră picioarele lui Mitică, călcând cu papucii în băltoacă. Îi urmărim paşii care se depărtează, lăsând urme. Ajungem în cameră, aparatul se ridică. Mitică învelit în prosop, cu un ibric cu apă în mână se apropie de reşou, pune apa la fiert. Ia de pe umeraş o cămaşă pusă la uscat lângă sobă, se îmbracă, ia pantalonii aşezaţi frumos pe un scaun şi privirea îi este atrasă de…
- P.D. Maldărul de haine murdare pe care madam Maria le-a scăpat în mijlocul încăperii. Mâinile lui Mitică intră în cadru, adună hainele, se depărtează de aparat, iese din cameră.
- P.M. Mitică pune dopul la cadă, aruncă rufele înăuntru, dă drumul la apă, presară nişte detergent.
- P.M. Revine în cameră, îşi face cafeaua, se uită la ceas.
- P.D. Ceasul arată opt fără un sfert.
- P.M. Mitică devine grăbit. Cu pantalonii pe braţ, pantofii într-o mână şi cafeaua în cealaltă trece în cealaltă cămăruţă.
MITICĂ:
– Neaţa bună, Gimi. Cum te simţi?
În timp ce termină să se îmbrace mai ia câte o gură de cafea şi studiază conţinutul unor eprubete, notează ceva într-un caiet. Apoi se apropie de un colţ al camerei unde, într-un pătuţ de copil, se află un câine tărcat înfăşurat în tuburi şi pansamente. - P.P. Îl cercetează cu multă atenţie, după care notează din nou ceva în caiet. Se aude o bătaie în uşă.
MITICĂ:
– Da?! - P.Î. Mitică amorsă. Pe uşă vâră capul madam Maria.
MADAM MARIA:
– Am nişte oase de găină. Să i le dau căţelului?
MITICĂ (speriat):
– Nu! Să nu-i daţi nimic de mâncare. Ţine regim. E operat.
MADAM MARIA (ofuscată):
– L-aţi operat?
MITICĂ:
– Da, fac o experienţă.
MADAM MARIA (închizând uşa):
– Săracu… - P.A. În hol, madam Maria se depărtează de la fereastră, se apropie de bărbatul ei care a asistat la discuţie.
MADAM MARIA:
– Nici măcar mâncare pentru câine nu vrea să primească.
BĂRBATUL:
– Dacă nu vrea, nu vrea… ce să-i faci?!
Se depărtează amândoi. - P.M. În laborator, Mitică pune de mâncare câinelui. Dintr-o dată rămâne împietrit. A simţit ceva.
- P.D. Apa care s-a revărsat din baie s-a întins în cameră şi a ajuns până la picioarele lui. Făcând un adevărat slalom ca să nu calce în apă, adună în grabă nişte cărţi aruncate pe jos şi ameninţate să fie udate, le aşează pe masă.
- P.A. Ajunge în baie, închide robinetul, apoi ia o cârpă şi începe să şteargă podeaua.
- P.M. Mitică se luptă cu apa: înmoaie cârpa în băltoacă, apoi o stoarce în chiuvetă.
SECVENŢA 2
EXTERIOR – ZI – CASĂ MITICĂ
3 cadre – 38 m.u.
- P.G. Mitică iese din casă, face câţiva paşi, îşi ia bicicleta, îl salută pe proprietarul care trăbăluieşte prin curte. În clipa aceea, madam Maria iese pe verandă, strigă la bărbat-su:
MADAM MARIA:
– Iar ai pus echipamentul lui Puiuţ. Ţi-am spus să nu-l mai îmbraci.
BĂRBATUL (lui Mitică):
– Aşa e ea, când e vorba de fi-su! Puiuţ nu mai îmbracă lucrurile astea de când era junior.
Mitică, urmărit de aparat în travelling, pleacă mai departe. Apoi îşi aduce aminte de ceva, lasă bicicleta în drum şi se întoarce în goană în casă. - P.A. Urcă în fugă scările. Se izbeşte de madam Maria care tocmai coboară şi care scoate un ţipăt.
MITICĂ (în fugă):
– Scuzaţi! - P.M. Intră în camera lui, deschide un bufet mare şi vechi din care scoate câteva mere pe care le vâră în buzunarul balonzaidului, iese din cameră grăbit.
SECVENŢA 3
EXTERIOR – ZI – STRADĂ CASĂ MITICĂ
3 cadre – 60 m.u.
- P.G. Suntem cu aparatul pe stradă: Mitică, pe bicicletă, vine din deal. Aparatul panoramează după el care se intersectează cu un şir de fete care fac cros. Trece spre trotuarul celălalt unde în dreptul unei porţi aşteaptă un băieţel. Scoate din buzunarul balonzaidului un măr şi i-l dă. Traversează din nou strada, tot pe bicicletă, aparatul îl urmăreşte.
BĂIEŢEL:
– Nenea doctoru’, ăsta de ce nu e aşa de roşu ca ăla de ieri?
Mitică se întoarce cu bicicleta din drum şi-i răspunde sever:
MITICĂ:
– Dacă nu eşti mulţumit, mâine o să-ţi aduc o pară.
BĂIEŢEL:
– Bine, adu-mi o pară
Mitică iese din cadru, aparatul rămâne pe băieţel. - P.G. Mai în josul străzii, Mitică trece pe lângă terenul de sport, aruncă un măr unui alt copil care stă pe gard şi se uită la cei care fac sport.
- P.G. Suntem cu aparatul pe macara care e jos. Îl prindem pe Mitică lângă gard, după ce i-a dat mărul copilului. Mitică vine spre aparat, mărind viteza bicicletei, trece pe sub macaraua care se ridică, aparatul îl urmăreşte cum se pierde în lungul străzii.
SECVENŢA 4
EXTERIOR – ZI – PIAŢĂ
5 cadre – 32 m.u.
- P.G. Mitică, pe bicicletă, trece în viteză pe o stradă unde există un chioşc şi un loc în care se joacă şah.
- P.G. Mitică trece pe altă stradă din centrul oraşului.
- P.G. Văzut de sus, Mitică trece cu bicicleta pe lângă o piaţă.
- P.A. Îl urmărim în traveling, pedalează grăbit, urmărit de maşina operator. Se opreşte în faţa unui chioşc de răcoritoare, descalecă şi cumpără câţiva covrigi. Grăbit, dă să plece mai departe şi, din neatenţie, se ciocneşte uşor de o tânără cu ochelari (o vom cunoaşte sub numele de Alice) care duce o sacoşă cu alimente. Deşi ciocnirea este uşoară, fata se dezechilibrează, scapă sacoşa din mână şi alimentele se împrăştie pe trotuar. Alice strigă după Mitică, dar acesta a încălecat pe bicicletă – n-a văzut ce s-a întâmplat – şi s-a depărtat.
- P.P. Rămânem o clipă cu aparatul pe chipul tinerei care-l urmăreşte cu privirea pe Mitică.
SECVENŢA 5
INTERIOR – ZI – BIROU MITROI
11 cadre – 56 m.u.
- P.G. În jurul unei mese sunt adunaţi mai mulţi medici şi asistente medicale. Medicul I prezintă raportul de gardă.
MEDICUL I:
– … în cursul nopţii am avut o singură urgenţă, un ulcer perforat, pe care l-am deschis imediat. În ceea ce priveşte cazurile mai deosebite… - P.P. MEDICUL I:
– … pe care le avem internate, simtome de ameliorare prezintă bolnavul căruia doctorul Irod i-a făcut o nefrectomie parţială. - P.P. Mitroi, medic, directorul adjunct al spitalului, ascultă.
MEDICUL I (off):
– O operaţie foarte dificilă care nu s-a mai făcut la noi în spital. Asemenea cazuri le trimeteam de regulă la Bucureşti. - P.P. MEDICUL I:
– Iar operaţia a reuşit pe deplin, plaga nu mai sângerează, iar bolnavul nu mai e febril. - P.P. DOCTORIŢA NĂSTĂSESCU:
– Mitică este un talent deosebit. - P.D.-P.P. Mâna lui Mitroi care se joacă cu un pachet de ţigări Dunhill.
MITROI (off):
– Sunt cu totul de aceeaşi părere.
Aparatul se ridică pe chipul lui.
MITROI:
– Totuşi, asemenea operaţii, în spitalul nostru sunt, deocamdată, imprudente. - P.P. NĂSTĂSESCU:
– De ce imprudente? - P.P. MITROI:
– Nu avem o secţie de specialitate. Noi nu dispunem de condiţiile pe care le are o secţie de urologie. Pe de altă parte, oricât de talentat ar fi Mitică, nu are încă experienţa necesară. Ce se întâmpla dacă operaţia nu reuşea şi bolnavul murea? Zău, n-avem voie să riscăm viaţa bolnavului ca să ne satisfacem orgoliu. - P.M. Doctorul Pandele desenează pe caietul său. Pare foarte absent la ceea ce se discută.
- P.D. Vedem caricatura lui Mitroi, mare de tot, înghiţind un Mitică mic de tot.
MITROI (off):
– Aşa ceva nu este permis în medicină. Iar până una alta aş prefera ca Mitică să se mai disciplineze. - P.G. Filmat din capul mesei.
MITROI:
– Azi iarăşi a întârziat la raportul de gardă. Zău, vorbiţi şi voi cu el, ca între colegi. Altfel o să fiu nevoit să iau măsuri. Altceva?
MEDICUL I:
– Mai este cazul suspect de neoplasm gastric. Simtomele confirmă diagnosticul cu care a fost internat. Azi noapte bolnavul…
SECVENŢA 6
INTERIOR – ZI – SALON MITROI
2 cadre – 18 m.u.
- P.P. Chipul unui bolnav.
MEDICUL I (off):
– … a avut din nou vărsături puternice. Nu mai suportă nici un aliment.
Probabil că este consultat pentru că figura lui se schimonoseşte de durere.
BOLNAVUL:
– Au! Mă doare! - P.M. – P.A Mitroi îl consultă pe bolnav.
MITROI:
– Unde, aici?
BOLNAVUL (urlând):
– Au!
Mitroi se ridică de lângă bolnav, se apropie de Medicul I. Aparatul îl urmăreşte pierzându-l din cadru pe bolnav. Medicul I îi întinde o radiografie, Mitroi o priveşte îndelung.
MITROI:
– Nu te teme. Nu-i decât un banal abces subfrenic închistat, rezultat în urma unui ulcer perforat. Faceţi-i o puncţie şi mâine îl deschidem.
Se apropie din nou de bolnav.
MITROI:
– Fii liniştit, o să fie bine.
BOLNAVUL:
– Nu e cancer?
MITROI:
– De unde ai mai scos-o? În câteva zile eşti acasă.
Mitroi se depărtează de bolnav, descoperim că este însoţit şi de ceilalţi medici din suita sa.
SECVENŢA 7
INTERIOR – ZI – CULOAR SPITAL I
1 cadru – 3 m.u.
- P.Î. Ne aflăm cu aparatul pe culoar, uşa salonului se deschide, iese doctorul Mitroi urmat de ceilalţi medici şi de asistentele medicale. Ies din cadru trecând pe lângă aparat.
SECVENŢA 8
INTERIOR ZI – CULOAR SPITAL II
4 cadre – 30 m.u.
- P.G. Pe un alt culoar, Mitroi şi suita de medici. Lângă fereastră aşteaptă un bărbat cu o valijoară în mână. Mitroi trece de el, apoi se opreşte, se întoarce şi se apropie de bărbat. Ne apropiem şi noi cu aparatul până la P.M.
MITROI:
– Dumneata?
BĂRBATUL:
– Îl aştept pe doctorul Irod. Am un necaz cu rinichii… Am mai fost la dânsul… A zis că mă operează…
MITROI:
– Doctorul Irod n-a venit încă. - P.A. Mitroi se întoarce să plece, vede o asistentă apropiindu-se, e Suzi.
MITROI:
– Mitică tot n-a venit încă?
Suzi se opreşte fâstâcită.
SUZI:
– Nu l-am văzut… - P.M. Mitroi se întoarce din nou spre bărbatul cu valijoara.
MITROI:
– De ce nu te duci la Bucureşti, să te operezi acolo? La noi nu se fac operaţii de urologie. Doctorul Irod este un foarte bun medic, entuziast, aş putea spune dar nu avem încă o secţie de specialitate.
Mitroi îl ia amical de umeri pe bărbat şi pleacă împreună mai departe. - P.P. Suzi priveşte după ei, cu un aer de uimire.
SECVENŢA 9
EXTERIOR – ZI – STRADĂ ŞI CURTE SPITAL
7 cadre – 80 m.u.
- P.G. Filmat de pe macara, îl vedem pe Mitică pedalând grăbit. Se apropie de aparat, trece prin dreptul lui, este urmărit în panoramic cum se apropie de cealaltă parte a străzii, descoperim astfel faţada spitalului. Traversează strada, e cât pe-aci să dea peste el o maşină, şoferul îi strigă ceva, dar Mitică îşi vede mai departe de drum.
- P.G. Macara, panoramic stânga-dreapta pe spital. Apoi aparatul panoramează în jos: Mitică intră în cadru, ajunge în faţa porţii spitalului, descalecă de pe bicicletă. Mai multă lume adunată acolo. Macaraua coboară şi se apropie de Mitică. Cei care-l recunosc pe Mitică se dau la o parte, îl salută. Îl acostează Brezoi, soţul unei bolnave. Mitică îşi continuă drumul, trece de poartă, Brezoi se ia după el dar portarul îi închide poarta în nas. Portarul strigă în urma lui Mitică.
PORTARUL:
– Aveţi o scrisoare de acasă…
Aleargă spre Mitică care-şi pune bicicleta într-un rastel. - P.Î. Aparatul în curte, îl urmărim pe Brezoi care pătrunde pe culoarul gheretei de la poartă profitând de faptul că portarul se duce spre Mitică să-i dea scrisoarea. Brezoi se apropie de Mitică care intră în cadru, cu scrisoarea în mână. Portarul îl observă pe Brezoi, dar e prea târziu să mai facă ceva. Mitică deschide scrisoarea, începe să citească.
BREZOI:
– Cum a mers operaţia, tovarăşe doctor?
Mitică citind scrisoarea:
MITICĂ:
– Soţia dumitale nu are vezică!
Mitică iese din cadru. Brezoi rămâne năucit de veste. Porneşte după Mitică pe care-l recâştigăm în cadru.
- P.P. MITICĂ:
– E o anomalie… Aşa s-a născut… Nu-i chiar atât de grav, mai sunt cazuri…
BREZOI (plângând):
– Şi eu ce să mă fac singur cu doi copii? Că n-am rude, n-am pe nimeni… Dacă moare? - P.M. MITICĂ:
– Nu moare!
BREZOI:
– Îmi garantaţi dumneavoastră că nu moare?
MITICĂ:
– Îţi garantez. Cu condiţia să mai stea în spital două săptămâni, să n-o pui la muncă şi să ţină regim toată viaţa.
Mitică pleacă iar mai departe, aparatul îl urmăreşte. Brezoi nu renunţă, vine din urmă, parcă se rostogoleşte când merge, Va vorbi din ce în ce mai precipitat, menţinând parcă ritmul impus de pasul tot mai grăbit al doctorului.
BREZOI:
– Să vă dea Dumnezeu sănătate, aşa cum aţi dat dumneavoastră la atâţia, că vă caută lumea ca pe Petrache Lupu. Dacă-mi salvaţi nevasta, îmi salvaţi copiii, că nu mai pot singur cu ei… Eu sunt ospătar la „Mioriţa”, poate serviţi într-o zi masa la mine, am specialităţi…
În timp ce vorbeşte, strecoară în buzunarul lui Mitică un mototol de sute, apoi se opreşte. Mitică mai face un pas, doi – până la P.P. – şi abia apoi realizează ce s-a întâmplat. Bagă mâna în buzunar, scoate sutele şi le priveşte îndelung. Apoi întoarce capul spre Brezoi. - P.M. Mitică, amorsă Brezoi.
MITICĂ:
– Ce-i cu ăştia? - P.M. Brezoi, Mitică amorsă.
BREZOI:
– Păi aşa… o mică atenţie… Nu mă refuzaţi…
Mitică vâră banii în buzunarul de sus al hainei lui Brezoi, după care îl apucă pe acesta de guler şi începe să-l scuture, împingându-l apoi.
Aparatul corectează, îi avem pe amândoi de profil.
MITICĂ:
– Ia-ţi banii şi cară-te! Cine ţi-a spus dumitale că iau bani de la bolnavi?
BREZOI:
– Nu… dar ziceam… că…
Mitică se depărtează, intră în spital.
Brezoi rămâne buimăcit.
SECVENŢA 10
INTERIOR – ZI – CABINET MITICĂ
1 cadu – 5 m.u.
- P.A. Suntem cu aparatul pe dulapul deschis: vedem mere şi o mulţime de covrigi uscaţi. Intră în cadu Mitică, îşi pune haina în dulap, ia halatul închide dulapul şi iese grăbit.
SECVENŢA 11
INTERIOR – ZI – CULOAR SPITAL
1 cadru – 15 m.u.
- P.M. Pe un alt culoar, îl urmărim din spate, în traveling, pe Mitică mergând grăbit. Din partea cealaltă a culoarului apare Mitroi cu suita de medici. În clipa în care se întâlnesc faţă în faţă, înaintăm cu aparatul ca să-i prindem din profil. Mitroi îi atară lui Mitică cu degetul ceasul de la mână. Supărat, Mitică se opreşte o clipă şi-l întreabă zâmbind:
MITICĂ:
– N-am înţeles. Vreţi să-l vindeţi?
După care pleacă mai departe, ieşind din cadru. Mitroi priveşte după el, ceilalţi medici zâmbesc amuzaţi, Mitroi parând:
MITROI:
– Mare figură!
SECVENŢA 12
INTERIOR – ZI – CULOAR ŞI SALĂ DE TRATAMENTE
2 cadre – 20 m.u.
- P.Î. Culoarul văzut prin uşa camerei de tratamente, trece un bolnav însoţit de o soră. Mitică apare în uşă, rămâne cu privirea către aparat.
- P.Î. Mitică amorsă. Suzi încearcă un obiect de îmbrăcăminte.
MITICĂ:
– Bună dimineaţa!
Suzi dă obiectul de îmbrăcăminte surorii cu care este, ia măsuţa cu pansamente, vine spre Mitică, aparatul se retrage în traveling, Mitică şi Suzi ies pe culoar vorbind.
MITICĂ:
– Ce e nou?
SUZI:
– Doctorul Mitroi v-a alungat iar un pacient.
Mitică se opreşte nedumerit, nu-i vine să creadă.
MITICĂ:
– De ce?
SUZI:
– A zis că aici nu există secţie de urologie…şi să meargă la Bucureşti. Pe cuvântul meu…
Mitică primeşte explicaţia asistentei cu calm, după care deschide uşa spre un alt culoar. Pătrundem cu aparatul în traveling după ei.
MITICĂ:
– Aşa a spus?
SUZI:
– Da.
Aparatul ajunge la P.P. Mitică care începe să se înfurie. Vrea să se întoarcă din drum, se depărtează de aparat, Suzi se apropiede el, îl opreşte, îşi continuă drumul amândoi.
MITICĂ:
– Bine. Care e situaţia bolnavilor?
SUZI:
– Normală.
Mitică şi Suzi intră pe uşa din dreapta pe care scrie: “Salonul 1”.
SECVENŢA 13
INTERIOR – ZI – SALON BĂRBAŢI
22 cadre – 115 m.u.
- P.M. Mitică şi Suzi deschid uşa şi intră.
MITICĂ:
– Bună dimineaţa!
BOLNAVII (în cor, ca la şcoală):
– Bună dimineaţa! - P.Î. Salonul este, de fapt, o cameră obişnuită, cu şase paturi şi şase bolnavi.
- P.M. Un bolnav, Călugărul, spală ceva la chiuvetă.
- P.M. Altul închide fereastra.
- P.M. Gică ascunde mâncarea.
- P.M. MITICĂ:
– Toată lumea e în viaţă? - P.Î. Bolnavii încep să râdă.
- P.P. Mitică îi priveşte pe rând.
- P.P. Panoramic pe chipurile bolnavilor. Aparatul se opreşte pe chipul lui Gică, un tânăr înalt, foarte slab, dar cu o faţă de o tulburătoare fineţe şi cu o privire plină de sinceritate. Îl soarbe din ochi pe Mitică, e aici mai mult o încredere oarbă, poate e o adevărată dragoste bărbătească, născută dintr-o imensă admiraţie.
- P.A. Mitică se apropie de patul lui Gică şi-l mustră cu o asprime care nu ascunde simpatia care i-o poartă.
MITICĂ:
-Gică, iar ai mâncat salam?
GICĂ:
– Ce să fac, domn’ doctor, dacă mi-e foame?!
MITICĂ:
– Păi tu aici eşti la nuntă sau la spital?
GICĂ:
– Păi dacă nu mănânc cum să mă fac sănătos? - P.P. MITICĂ:
– Lasă, că dai tu de dracu’ într-o zi! Să vezi cum te trimit eu acasă pe bucăţi!
Rămâne pe gânduri câteva clipe apoi se depărtează. - P.P. Gică râde cu un glas foarte caraghios şi piţigăiat.
GICĂ:
– N-am mâncat salam, dom’ doctor, v-am păcălit. Am mâncat numai compot.
MITICĂ:
– Ai urinat des?
GICĂ:
– Des.
MITICĂ (aparent grav):
– Fii atent, dacă nici până la prânz nu te potoleşti, te bag la cuţit! - P.P. Gică face cu ochii celorlaţi şi râde.
- P.Î. Ceea ce-i contaminează şi pe ceilalţi bolnavi care râd şi ei.
- P.M. Pe o măsuţă de metal, Suzi pregăteşte injecţiile de dimineaţă. Pe figura ei nu vedem nici măcar un zâmbet. A tras cu seringa medicamentul dintr-o fiolă şi se apropie de patul lui Gică – aparatul panoramează după ea – căruia, pentru o clipă, i-a pierit zâmbetul de pe faţă, dar caută să-şi ascundă teama şi se întoarce singur pe burtă. Suzi îl împunge cu acul, aparatul o părăseşte, se apropie la P.P. de chipul lui Gică: ne dăm seama că-l doare dar găseşte puterea să glumească în continuare.
GICĂ:
– Moş Nae a adus az’ noapte o femeie în pat. - P.M. Moş Nae este un bătrânel cu mustăcioară, foarte slab şi palid, căruia Mitică tocmai îi ia pulsul.
MITICĂ:
– E adevărat, tataie?MOŞ NAE:
– E adevărat. Tocmai îmi pierise somnul, când mă trezesc cu o vampă lângă mine. Şi-mi zice: „Nae, vino cu mine, te fac amantul meu”. - P.M. Gică şi-a ascuns capul în pernă de râs. O avem şi pe Suzi în cadru, căreia nu-i vedem mâinile care fac injecţia.
MOŞ NAE (off):
– „… iar tu nu trebuie să faci altceva decât să-mi ascuţi coasa zilnic, că nu mai prididesc”.
Gică iar hohoteşte, ceea ce îi atrage mustrarea lui Suzi:
SUZI:
– Poate se rupe acul în tine… - P.P. MOŞ NAE:
– „Coniţă, zic, cu mare plăcere dar acum nu pot pleca, căci nu am bilet de ieşire de la dom’ doctor”.
91.-92. P.P. Chipurile bolnavilor care pufnesc din nou în râs.
- P.D. Mâna lui Mitică care notează ceva pe foaia de observaţie. Citim „cancer prostatic”.
- P.A. Mitică se ridică de lângă Moş Nae.
MITICĂ:
– Moşule, râzi tu, râzi, da’ purceaua-i moartă-n coteţ.
Contrar aşteptărilor, moş Nae s-a înveselit şi mai tare.
Mitică se apropie de un alt pat unde se află un bărbat de vreo patruzeci de ani, cu barbă. E călugăr.
MITICĂ:
– Cum merge, sfinţia ta?
CĂLUGĂRUL:
– Bine, mulţumesc.
MITICĂ:
– Dacă m-ai asculta pe mine, ar merge şi mai bine. Lasă mănăstirea şi însoară-te. Ori cu nevastă, ori fără nevastă tot un drac e, raiul nu-l apuci.
CĂLUGĂRUL:
– Nu mă însor. Am mai fost odată.
MITICĂ:
– Şi ce dac-ai fost?
CĂLUGĂRUL:
– Am prins-o cu unul…
MITICĂ:
– Bine că n-ai prins-o cu doi!
Începe să-l panseze.
SECVENŢA 14
INTERIOR – EXTERIOR – ZI – CURTE ŞI CULOAR
2 cadre – 10 m.u.
- P.Î. În curte ajunge o ambulanţă. Se deschid uşile, este adus Gheghe, un bătrânel mărunţel şi slab, cu o figură suferindă.
- P.G. Pe patul rulant Gheghe este transportat pe culoar, în camera de gardă.
SECVENŢA 15
INTERIOR – ZI – SALON BĂRBAŢI
6 cadre – 27 m.u.
- P.D. Mitică tamponează o rană cu iod.
- P.A. Suzi rămâne să panseze mai departe. Mitică se ridică, se apropie de patul lui Gică.
- P.M. Începe să-l consulte serios. Ne dăm seama că Mitică a iniţiat tot jocul cu multă diplomaţie, pentru că îl auzim spunând:
MITICĂ (grav):
– Măi, Gică!
GICĂ (căruia i-a dispărut zâmbetul):
– Da.
MITICĂ:
– Ţie ţi-e frică de cuţit?
GICĂ:
– Aoleu!
MITICĂ:
– O să trebuiască să te operez. Ce zici? - P.P. Gică s-a făcut alb la faţă.
- P.D. Crisparea mâinii lui Gică pe marginea patului.
- P.P. MITICĂ:
– Hai, nu te prosti, că nu ţi se întâmplă nimic.
Mitică se ridică, se depărtează de aparat în P.A. apropiindu-se de Suzi.
MITICĂ:
– Îl pregăteşti pentru operaţie.
În planul doi, uşa salonului se deschide, bagă capul medicul de gardă.
DOCTORUL:
– Veniţi puţin până la camera de gardă. O urgenţă pentru dumneavoastră.
Mitică îi face semn lui Suzi să vină cu el. În uşă se opreşte – ajungând în P.Î. – se întoarce spre bolnavi.
MITICĂ:
– Nu iese nimeni din salon şi nu fumează nimeni.
SECVENŢA 16
INTERIOR – ZI – CAMERA DE GARDĂ
3 cadre – 34 m.u.
- P.D. Într-un cuier sunt agăţate hainele lui Gheghe.
- P.D. Mâinile lui Mitică care-l consultă.
- P.P. Gheghe pe patul de consultaţii, pe jumătate dezbrăcat.
MITICĂ (off):
– De unde eşti moşule?
GHEGHE:
– Tocmai din judeţul Bacău, taică. Venisem la un nepot şi în gară mi s-a făcut rău.
MITICĂ (off):
Îmbracă-te.
Gheghe se ridică, ieşind din cadru, intră în cadru Mitică, în planul doi, lângă chiuvetă. Suzi se apropie de el. Mitică începe să se spele, să se dezinfecteze.
MITICĂ (în şoaptă):
– Îl operăm.
Apoi se apropie din nou de patul de consultaţie, se aşează, Gheghe care-şi îmbracă cămaşa e la P.P., în amorsă Suzi.
MITICĂ:
– Câţi ani ai?
GHEGHE:
– Şaptezeci şi doi.MITICĂ:
– Bine-ar fi să trăiesc şi eu atâta! Ţi-e frică de cuţit?
GHEGHE:
– Nu mi-e frică. Eu am făcut frontul şi am fost rănit de două ori.
MITICĂ:
– Atunci o să te operăm imediat.
SECVENŢA 17
INTERIOR – ZI – CULOAR
2 cadre – 27 m.u.
- P.A. Mitică iese din cameră pe culoar, închide uşa în urma lui, se apropie de aparat; în clipa aceea iese şi Suzi, se apropie şi ea de aparat care în traveling uşor îi prinde pe amândoi în profil.
SUZI:
– Mai are rost să-l operaţi?
MITICĂ:
– De ce să nu aibe?
SUZI:
– Nu rezistă. E prea bătrân.
MITICĂ:
– Un om nu e niciodată prea bătrân dacă vrea să trăiască.
SUZI:
– Credeţi că-l salvaţi?
MITICĂ (cu îndârjire):
– Sunt obligat să încerc.
Continuă travelingul până ce Suzi ajunge amorsă. Mitică se uită lung la Suzi, cu o privire foarte tandră. Aparatul se apropie de el la P.P. E limpede că Mitică o place foarte tare. - P.P. Suzi pleacă ochii, apoi se duce înapoi în camera de gardă.
SECVENŢA 18
INTERIOR – ZI – SALA DE OPERAŢIE
23 cadre – 112 m.u.
- P.A. În antecamera sălii de operaţii, Mitică şi încă un medic, la fel de tânăr, se pregătesc pentru operaţie- se spală, se dezinfectează. Apare doctorul Mitroi.
MITROI:
– Mi s-a spus că ai o urgenţă.
Mitroi intră în sala de operaţie, îl urmărim, un timp, cu aparatul în traveling. Aparatul se opreşte la uşă. Mitroi se depărtează de aparat şi se apropie de Gheghe care tocmai este ajutat de către surori şi brancardieri să se aşeze pe masă. Mitroi îl palpează şi discută cu Gheghe, fără să auzim ce-şi spun. - P.M. În antecameră, medicul cel tânăr şi Mitică schimbă o privire.
MEDICUL (surâzând):
– Te controlează şeful.
Mitică ridică din umeri. - P.A. Mitroi se reîntoarce în antecameră, aparatul se retrage şi-i cuprinde pe Mitică şi Mitroi în P.M. Mitroi îl ia de-o parte pe Mitică.
MITROI:
– Bătrânul e dărâmat rău. Sunt de părere să-l trimiţi la Bucureşti.
MITICĂ:
– Nu rezistă.
MITROI:
– Cu atât mai puţin o să reziste la operaţie. Vrei să-ţi moară pe masă? - P.P. MITICĂ:
– Singura lui şansă – într-adevăr minimă – e operaţia. Dar nu înţeleg ce vă frământă. Vă e teamă că moare la noi? - P.P.-P.M. Mitroi îl ia pe după umeri, îl trage de-o parte şi-i vorbeşte pe un ton amical.
Aparatul se depărtează la P.M.
MITROI:
– Doctore, ţin prea mult la dumneata şi te preţuiesc prea sincer ca să nu te opresc de la o imprudenţă. Ce nevoie ai de încurcături?
MITICĂ:
– Vă mulţumesc că aveţi grijă de mine, dar nu este cazul. Dacă acest bătrân are o singură şansă dintr-o mie, eu sunt obligat să încerc. Asta e părerea mea despre meserie.
MITROI:
– Mă rog. Faci cum vrei.
Mitroi iese din cadru. - P.M. Mitică căruia i se pudrează mâinile şi apoi este îmbrăcat.
- P.A.-P.M. Văzut pe geam, Mitică intră în sala de operaţie, se îndreaptă spre Gheghe – odată cu el şi aparatul se apropie bătrân care-i zâmbeşte doctorului şi-l priveşte cu o speranţă oarbă.
GHEGHE:
– Ziceţi că o să scap?
MITICĂ (încurajându-l):
– Sigur că o să scapi. - P.D. Mâinile lui Mitică încep operaţia.
- P.M. Mitică operează încordat, ajutat de Suzi, de celălalt medic şi încă o soră. De încordare şi oboseală de pe frunte îi curg broboane de transpiraţie. Suzi îi şetrge fruntea cu un tifon.
- P.D. Mâinile lui lucrează cu o dexteritate uimitoare.
- P.P. Suzi îl urmăreşte cu o privire neclintită. Anticipează fiecare mişcare a sa, îi dă la mână instrumentul de care are nevoie.
119.-124. Înlănţuire: diverse planuri care marchează trecerea timpului: figurile celor care operează, chipul bătrânului, detalii ale operaţiei, aparatele care indică starea bolnavului.
- P.A. Gică aşteaptă afară şi se frământă de parcă ar fi vorba de cineva apropiat.
- P.M. La un moment dat, Mitică lasă instrumentele din mână şi spune:
MITICĂ:
– Gata!
Se îndepărtează de masă, îşi scoate şorţul şi masca. Suzi vine lângă el. - P.P. Mitică o priveşte lung.
MITICĂ:
– Să găsim o rezervă liberă. Facem de gardă cu rândul. - P.P. Suzi evită privirea lui Mitică.
SUZI:
– Eu în noaptea asta nu pot să rămân.
MITICĂ:
– Eşti obosită?
SUZI(evaziv):
– Nu.
Apoi îi evită privirea. - P.P. Mitică rămâne o clipă pe gânduri, apoi ia o hotărâre, se îndreaptă spre uşă.
- P.A. Mitică iese din sala de operaţie. Gică care aştepta afară se ascunde pentru a nu fi văzut de Mitică.
SECVENŢA 19
INTERIOR – ZI – SPITAL CULOAR – CURTE
14 cadre – 70 m.u.
- P.Î. Mitică merge grăbit pe culoar. Deschide o uşă, probabil nu găseşte pe cine caută, o închide la loc, merge mai departe, apropiindu-se de aparat. Întâlneşte o infirmieră.
MITICĂ:
– Ai vreo rezervă liberă?
INFIRMIERA:
– Rezerva doi.
MITICĂ:
– Foarte bine. Băgăm un bolnav pe care l-am operat acum.
INFIRMIERA:
– E reţinută pentru doctorul Mitroi.
MITICĂ:
– Ce înseamnă reţinută? Aici nu-i hotel!
Pe ultimele replici, din sens contrar a intrat în cadru doctoriţa Năstăsescu, pe care am mai văzut-o în spital. A auzit conversaţia, iar când Mitică dă să plece, îl prinde de braţ şi continuă drumul amândoi. Îi urmărim în traveling.
DOCTORIŢA NĂSTĂSESCU:
– Mitică, de ce nu eşti cuminte?
MITICĂ:
– N-am timp. Dar ce-am făcut? - P.A. Doctoriţa surâde.
DOCTORIŢA NĂSTĂSESCU:
– Te pui rău cu Mitroi. E un om cu putere şi cu relaţii, te poate lovi.
Se opresc amândoi în dreptul unei ferestre.
MITICĂ (uimit):
– De ce să mă lovească? Nu i-am făcut nimic şi nu vreau să mă pun rău cu nimeni.
DOCTORIŢA NĂSTĂSESCU:
– Ţine-ţi gura. Şi aşa Mitroi nu suportă succesele tale, renumele pe care ţi l-ai făcut. O să ai necazuri şi nu eşti primul. - P.P. Mitică o priveşte consternat.
MITICĂ:
– Tocmai dumneavoastră spuneţi asta? - P.P. DOCTORIŢA NĂSTĂSESCU:
– Da. Pentru că… îl cunosc cel mai bine… - P.M. Amândoi în cadru. Mitică tace. Dintr-o dată privirea lui se îndreaptă către curte, unde a văzut ceva.
- P.G. Mitică şi Doctoriţa amorsă, Mitroi, în haine de stradă, a ajuns în curtea spitalului, o apucă spre poartă.
MITICĂ:
– Mă scuzaţi.
Iese din cadru.
Doctoriţa strigă după el.
DOCTORIŢA NĂSTĂSESCU:
– Mitică! - P.Î. În curte, Mitroi se îndreaptă spre un automobil „Renault 16”, alb, unde îl aşteaptă soţia sa, o femeie blondă, frumoasă.
- P.M. Filmat prin parbrizul maşinii: soţia lui Mitroi e nerăbdătoare, claxonează. În planul doi îl vedem pe Mitroi stând de vorbă cu cineva, apoi se apropie de maşină, nevasta trece pe locul celălalt. Prin geamul din spate îl vedem pe Mitică apropiindu-se în fugă.
- P.G. Mitică vine în fugă, ciocnindu-se cu cei întâlniţi în cale, ajunge la automobil tocmai când Mitroi închide portiera.
- P.M. Filmat dinăuntrul automobilului: Mitică se apropie de geamul lui Mitroi.
MITICĂ:
– Tovarăşe director adjunct, mi s-a spus că rezerva doi este reţinută de dumneavoastră.
MITROI:
– Aşa este. Scuză-mă, dar am omis să-ţi cer consimţământul. Mâine, însă, am o operaţie dificilă.
MITICĂ:
– Până mâine v-aş ruga să mi-o cedaţi mie pentru cazul operat astăzi.
MITROI:
– Bătrânul a ieşit viu de pe masă?
MITICĂ (bâlbâindu-se):
Da. Viu.
MITROI:
– Şi mai e vreo speranţă?
MITICĂ:
– Fireşte. Totdeauna trebuie să fie o speranţă. - P.M. Contra-plan, Mitică amorsă.
MITROI:
– Sună frumos. Din păcate, medicina nu e poezie. Numai cu speranţa nu ajungi departe.
MITICĂ:
– Acum n-am timp să iau lecţii de medicină. Pot să iau rezerva?
MITROI (după ce-l priveşte o clipă – deosebit de amabil):
– Bineînţeles. Ia rezerva. Ştii foarte bine că te-am ajutat întotdeauna.
MITICĂ (dând din cap):
– Ştiu. În şedinţe.
Se retrage de la geam. - P.G. Filmat de la fereastra culoarului, doctoriţa Năstăsescu în amorsă, Mitică se depărtează de automobil, venind spre clădirea spitalului.
- P.P. Doctoriţa Năstăsescu care-l urmăreşte cu privirea pe Mitică. Apoi dispare de la fereastră.
- P.M. Filmat frontal, prin parbrizul automobilului, Mitroi şi soţia sa. Mitroi porneşte motorul. E îngândurat.
SOŢIA:
– Ce s-a întâmplat?
MITROI:
– Ăsta mă calcă pe nervi. O să-i fac vânt de aici.
SOŢIA:
– Hai, că întârziem.
Motorul se ambalează. Nu auzim ce-i răspunde Mitroi. - P.G. Automobilul iese pe poarta spitalului, portarul îl salută pe Mitroi.
SECVENŢA 20
INTERIOR – ZI – REZERVA DE REANIMARE
5 cadre – 17 m.u.
- P.P. Gheghe doarme.
- P.P. Mitică îl păzeşte, e foarte încordat, urmăreşte parcă fiecare respiraţie a bolnavului.
- P.P. Gheghe dă semne că se trezeşte, deschide ochii, încearcă să se dumirească unde este, întoarce privirea, îl descoperă pe Mitică.
- P.P. Mitică îl priveşte lung, cu multă blândeţe, se apropie de el, îi prindem pe amândoi în cadru.
- P.M. Amândoi în cadru, schimbul de priviri dintre ei se prelungeşte. Apoi, într-un târziu, bătrânul întreabă cu o voce înceată şi blândă:
GHEGHE:
– Trăiesc, doctore?
MITICĂ (îl mângâie pe cap ca pe un copil):
– Trăieşti. Dacă dumneata vrei să trăieşti, trăieşti. Dar neaparat trebuie să vrei din toate puterile.
GHEGHE:
– Să nu mă lăsaţi singur că mi-e urât.
MITICĂ:
– Nu te las. O să stau aici toată noaptea. Acum mă duc, că am puţină treabă şi mă întorc.
Gheghe dă din cap că înţelege. Mitică se îndreaptă spre uşă mergând fără să facă un zgomot. Aparatul panoramează urmărindu-l pe Mitică.
SECVENŢA 21
INTERIOR – ZI – CULOAR REZERVĂ GHEGHE
6 cadre – 21 m.u.
- P.A. Pe culoar, Mitică a ieşit din rezerva lui Gheghe, face doi, trei paşi, apoi, deodată, se opreşte. Din fundul culoarului se aud, apropiindu-se, bocănitul tocurilor unor pantofi de damă.
- P.Î. Cea care se apropie şi se descifrează treptat din penumbra culoarului este Suzi. E îmbrăcată de stradă, cu pardesiu. Pe cap poartă o beretă, poate de o culoare puţin cam ţipătoare, dar care o face şi mai atrăgătoare.
- P.P. Mitică o priveşte încremenit, parcă uimit.
- P.M. Suzi s-a apropiat de el.
MITICĂ:
– Pleci?
SUZI:
– Da. Nu vă duceţi şi dumneavoastră să mâncaţi ceva şi să vă odihniţi?
MITICĂ:
– Nu. Mai am treabă. Te mai întorci?
SUZI:
– Mă duc la film. - P.M. Mitică o priveşte lung. Suzi mai întârzie o clipă, aşteaptă probabil ca Mitică să-i spună ceva, apoi pleacă, ieşind din cadru. Mitică întoarce capul după ea, apropiindu-se de aparat în P.P.
MITICĂ:
– Suzi! - P.Î. Mitică amorsă, Suzi se opreşte şi se întoarce. Mitică tace, nu spune nimic, probabil nu mai are curaj: din tonul apelului său răzbate un sentiment foarte profund şi nemărturisit. Suzi aşteaptă o clipă, Mitică continuă să tacă, Suzi nu înţelege momentul, îşi continuă drumul. Mitică se întoarce, cu faţa spre aparat, foarte trist. Apoi pleacă şi el, în sens contrar. Rămânem o clipă pe culoarul pustiu.
SECVENŢA 22
INTERIOR – SEARĂ – SALON FEMEI
1 cadru – 10 m.u.
- P.M. Mitică face contravizita de seară. Îl găsim în salonul femeilor, trece de la un pat la altul, pare foarte îngândurat, poate chiar supărat. Spune câte o vorbă bolnavei pe lângă care trece, i se răspunde, nu auzim ce se discută pentru că muzica acoperă dialogul. În sfârşit, desluşim ce-i spune una dintre femei.
FEMEIA:
– Dom’ doctor, cu ce să vă fiu recunoscătoare că m-aţi salvat?
MITICĂ:
– Cu nimic. Cea mai mare recunoştinţă e să vă întoarceţi acasă sănătoasă şi că soţul şi copiii vor fi fericiţi.
Femeia se repede să-i sărute mână, dar Mitică şi-o retrage imediat, impresionat.
SECVENŢA 23
INTERIOR – SEARĂ – CULOAR ŞI SALON BĂRBAŢI
6 cadre – 15 m.u.
- P.M. Mitică pe culoar. Se opreşte în faţa uşii salonului, ezită o clipă, apoi intră.
- P.M. Filmat de la fereastră. Câţiva bolnavi stau la geam, privesc afară. Îl vedem pe Mitică intrând. Nu glumeşte ca de obicei.Trece pe la patul bolnavilor. Aceştia au simţit parcă că Mitică se află într-o stare sufletească mai dificilă şi i-o respectă cu sfinţenie. Adică sunt sobri, tăcuţi şi-i urmăresc fiecare gest.
- P.M. Mitică ajunge – urmărit de aparat – la patul lui Gică, căruia i se face o perfuzie. Aparatul se apropie la P.P. de Gică.
- P.P. E deprimat, stă cu ochii în tavan. Vedem umbra lui Mitică acoperindu-i faţa.
- P.P. Mitică îl priveşte lung, îngândurat, apoi îi scoate acul.
MITICĂ:
– Gică, du-te şi stai niţel cu bolnavul de la rezerva doi. Eu dau o fugă până acasă, să văd ce face Gioni. - P.Î. Mitică iese din cadru. Gică se ridică din pat, îşi ia halatul, îşi scoate ciupilica, îşi aranjează freza la oglindă şi iese.
SECVENŢA 24
INTERIOR – SEARĂ – CULOAR
1 cadru – 10 m.u.
- P.A. Mitică merge pe culoar, se întâlneşte cu doctorul Pandele, îl salută, vrea să treacă mai departe, dar Pandele îl opreşte.
PANDELE:
– Doctore, o clipă… (Mitică se opreşte) Vreau să te felicit. Ţi-am citit studiul apărut în revistă. (Îi arată revista „Urologia” pe care o are în mână) E foarte interesant.
MITICĂ:
– Vă mulţumesc.
PANDELE:
– Într-o zi, când ai puţin timp, poate stăm de vorbă.
MITICĂ:
– Când doriţi. Îmi împrumutaţi şi mie puţin revista? Eu încă n-am văzut-o.
PANDELE:
– Cu plăcere.
Mitică ia revista şi se îndepărtează încet, răsfoind-o.
SECVENŢA 25
EXTERIOR – NOAPTE – POARTĂ SPITAL
1 cadru – 5 m.u.
- P.G. Cu pardesiul îmbrăcat peste halat, Mitică iese din spital, îşi ia bicicleta din rastel, încalecă şi pleacă.
SECVENŢA 26
EXTERIOR – NOAPTE – STRADĂ
1 cadru – 3 m.u.
- P.G. Îl vedem pe Mitică pedalând pe o stradă.
SECVENŢA 27
EXTERIOR – NOAPTE – STRADĂ CASĂ MITICĂ
1 cadru – 8 m.u.
- P.G. Mitică ajunge în faţa casei, descalecă, intră în curte. Aparatul îl urmăreşte prin grilaj. Reazămă bicicleta de zidul casei, intră înăuntru. Madam Maria şi soţul ei, care şi-au scos televizorul pe verandă, privesc după el.
SECVENŢA 28
INTERIOR – NOAPTE – CASĂ MITICĂ
12 cadre – 42 m.u.
- P.D.-P.M. Mitică îşi dă cu apă pe faţă, la chiuvetă. Apoi se şterge şi se priveşte în oglindă, strâmbându-se.
- P.D. Două ouă care se prăjesc într-o cratiţă pe reşou.
- P.M. Mâinile lui Mitică intră în cadru, ridică tigaia de pe reşou – aparatul se depărtează la P.M. – răstoarnă ochiurile într-o farfurie. Apoi îşi taie pâine, o unge cu unt. Totul este făcut cu acea neîndemânare comică care îi este caracteristică când este vorba de activităţi casnice. Mitică începe să mănânce.
- P.P. Mănâncă neatent, ne dăm seama că este preocupat, ceva îl pune pe gânduri.
- P.A. Se ridică de la masă, ia o carte, o deschide, începe să citească. Îşi aduce aminte de mâncare, se întoarce la masă, mănâncă, citind însă mai departe.
- P.D. Mâinile lui Mitică în timp ce pregăteşte seringi şi alte ustensile.
- P.A. Ne aflăm în camera unde şi-a făcut laboratorul. Se duce la câinele operat, care se bucură şi dă din coadă. Mitică lucrează îndelung.
- P.D. Încearcă să-i facă câinelui o injecţie.
- P.P. Mitică îi vorbeşte câinelui duios, tandru, ca şi cum acesta l-ar înţelege.
MITICĂ:
– Hai, Gioni, cuminte. Încă o injecţie şi gata. O să te doară puţin dar să vezi ce bine o să te simţi şi cum o să-ţi dau un ciolan mare, mare de tot… - P.M. Mitică şi câinele.
MITICĂ:
– … cu măduvă, şi o să alergi şi o să te joci prin curte… Hai! Gata! Asta a fost! - P.D. Capul câinelui: parcă înţelege şi se gudură. Mâna lui Mitică îi pune o picătură pe limbă.
- P.A. Mitică reface pansamentul câinelui. Intră proprietarul.
PROPRIETARUL:
– Măcare veniţi să gustaţi ceva cu noi… ne-ar face mare plăcere…
MITICĂ (deranjat):
– Îmi pare aşa de rău, dar…
SECVENŢA 29
EXTERIOR – NOAPTE – SPITAL POARTĂ INTRARE
1 cadru – 3 m.u.
- P.G. Mitică, pe bicicletă, a ajuns din nou la spital. Lasă bicicleta în rastel, se apropie de intrare.
SECVENŢA 30
EXTERIOR – INTERIOR – NOAPTE SPITAL HOL INTRARE
5 cadre – 17 m.u.
- P.M. Gică stă pe scări, fumează. Îl vede venind pe Mitică, aruncă ţigara, se apropie de el.
GICĂ:
– Am impresia că nu-i e bine bătrânului. Vrea să stea de vorbă cu dumneavoastră.
Ies din cadru. - P.M. Aparatul îi urmăreşte în traveling străbătând un culoar.
GICĂ:
– Cum se simte Gioni?
MITICĂ:
– Foarte bine. Ce i-am făcut lui, o să-ţi fac şi ţie, înţelegi? Adică o vezică nouă.
GICĂ (se opreşte din mers):
– Nu glumiţi?
MITICĂ:
– Cum o să glumesc?! Totul e ca tu să ai încredere în mine. - P.P. Mitică îl priveşte în ochi.
- P.P. Gică se gândeşte câteva clipe: în ochii lui citim o mare încredere.
GICĂ:
– Dacă doriţi să mă operaţi, să ştiţi că sunt gata. Chiar dacă am sau nu şansă, eu vă stau la dispoziţie. Cu dumneavostră nu mi-e frică. Dacă vreţi, puteţi să mă tăiaţi şi-n bucăţi. În general, mie nu mi-e frică de nimic, aş zbura până-n lună şi pe-o coadă de mătură. - P.M. Mitică îi zâmbeşte şi-l loveşte cu palma peste ceafă, prieteneşte.
MITICĂ:
– Bravo, Gică! Acum du-te şi te culcă. Să dormi bine.
SECVENŢA 31
INTERIOR – NOAPTE – REZERVĂ REANIMARE
8 cadre – 29 m.u.
- P.M. Mitică intră brusc în rezervă, rămâne înmărmurit.
- P.A. Lângă Gheghe se află Suzi care tocmai i-a făcut o injecţie.
MITICĂ (mirat):
– N-ai plecat?
SUZI:
– M-am întors. I-am făcut o doză de strofantină cu glucoză. - P.M. Mitică se apropie de Suzi şi-i strânge mâna o clipă, cu recunoştinţă. Suzi îşi retrage mâna, discret. Mitică se aşează lângă patul lui Gheghe şi-i ia pulsul.
MITICĂ:
– Tensiunea?
SUZI:
– Zece cu şase. - P.P. Mitică întoarce capul spre Suzi, o priveşte cu atenţie.
- P.P. Pe figura lui Suzi se citeşte o mare oboseală.
MITICĂ (off):
– Du-te şi te întinde. Rămân eu.
SUZI:
– Nu sunt obosită.
MITICĂ:
– Hai, du-te… Când am nevoie, te trezesc eu.
Suzi se îndreaptă spre uşă şi iese. - P.M. Mitică întoarce capul spre Gheghe. În tonul lui se simte multă omenie.
MITICĂ:
– Cum te simţi, tataie?
GHEGHE:
– Mă simt bine.
MITICĂ (îi ia pulsul):
– Ce-ai căutat din Buzău tocmai aici?
GHEGHE:
– Am venit la un nepot de-al meu. Îl cheamă tot ca pe mine, Gheghe Ion. Lucrează la Sanepid, poate ai auzit de el.
MITICĂ:
– N-am auzit. - P.P. Gheghe ar vrea să spună ceva, se gândeşte o clipă, apoi renunţă.
GHEGHE:
– Am venit să văd ce mai face. - P.P. MITICĂ:
– Nu mai vorbi, că oboseşti.
SECVENŢA 32
INTERIOR – SEARĂ – SALON MITROI
1 cadru – 2 m.u.
- P.Î. Într-un salon, doctorul Mitroi însoţit de ceilalţi medici face contravizita de seară.
SECVENŢA 33
INTERIOR – SEARĂ – REZERVĂ REANIMARE
1 cadru – 2 m.u.
- P.A. În rezervă, Mitică stă lângă patul lui Gheghe.
SECVENŢA 34
INTERIOR – SEARĂ – SALA DE MESE
1 cadr – 2 m.u.
- P.G. În sala de mese, bolnavii mănâncă.
SECVENŢA 35
INTERIOR – SEARĂ – SALON
1 cadru – 5 m.u.
- P.Î. În rezervă, Mitică se plimbă prin încăpere. Se opreşte mereu lângă patul lui Gheghe, care dormitează, ca să vadă cum se simte.
SECVENŢA 36
INTERIOR – SEARĂ – CULOAR SPITAL
1 cadru – 5 m.u.
- P.G. Pe un culoar al spitalului, o infirmieră anunţă ora de culcare. Bolnavii intră în saloane, infirmiera stinge lumina.
SECVENŢA 37
INTERIOR – SEARĂ – REZERVĂ REANIMARE
1 cadru – 5 m.u.
- P.M. În rezervă, Mitică îi ia pulsul lui Gheghe, pare nemulţumit, îi face o injecţie.
SECVENŢA 38
EXTERIOR – SEARĂ – CURTE SPITAL
1 cadru – 3 m.u.
- P.G. În curtea spitalului intră o ambulanţă: brancardierii transportă un bolnav.
SECVENŢA 39
INTERIOR – SEARĂ – REZERVĂ REANIMARE
1 cadru – 5 m.u.
- P.M. În rezervă, plimbându-se, Mitică mănâncă un măr. Intră o soră, îi spune ceva, Mitică iese.
SECVENŢA 40
INTERIOR – SEARĂ – CAMERA DE GARDĂ
1 cadru – 3 m.u.
- P.A. În camera de gardă, Mitică consultă bolnavul adus de ambulanţă.
SECVENŢA 41
INTERIOR – NOAPTE – REZERVĂ GHEGHE
17 cadre – 68 m.u.
- P.P. Chipul chinuit de suferinţă a lui Gheghe. Respiră greu, ne dăm seama că nu se simte bine.
GHEGHE:
– Doctore, am să mor! - P.P. MITICĂ (cu îndârjire şi încăpăţânare în glas):
– N-ai să mori! - P.M. Amândoi în cadru. Gheghe mai stă o clipă pe gânduri, apoi începe să vorbească repede, gâfâit, căutând să-şi descarce sufletul.
GHEGHE:
– Doctore, eu am să mor şi trebuie să-ţi spun. Nepotul ăsta al meu e un păcătos şi o puşlama. A venit acum câţiva ani la mine cu un copilaş mic în braţe. Mi l-a lăsat să-l cresc câteva luni până se împacă cu soţia. Au trecut atâţia ani şi el nici măcar o scrisoare nu mi-a trimis.
Aparatul se apropie la P.P. de Gheghe, pierzându-l din cadru pe Mitică.
GHEGHE:
– După ce mi-a murit baba, am crescut copilul singur, acum are aproape cinci ani şi e aşa de deştept şi de cuminte, că pot să las toată casa pe mâna lui. El dă de mâncare la păsări, face focul… Într-o noapte m-am gândit: “Ce face copilul ăsta dacă eu mor într-o zi?” - P.P. Mitică îl ascultă cu multă atenţie.
GHEGHE (off):
– Şi-am plecat să-l caut pe tată-său. Am aflat că e aici, la Sanepid şi că s-a însurat cu alta. De-aia vă rog să mă faceţi bine, măcar până aşez copilul pe lângă tatăl său. - P.P. GHEGHE (abia mai poate să vorbească):
– I-am lăsat mâncare numai pentru două zile… şi poate i-e urât şi lui singur…
Bătrânul nu-şi mai poate stăpâni emoţia, lacrimile îi curg pe obraz. - P.P. Mitică se apropie de el, aparatul îi prinde pe amândoi în cadru, Mitică îşi scoate batista şi-i şterge lacrimile.
MITICĂ:
– Lasă, moşule, nu plânge, o să aranjăm noi şi cu copilul… Nu mai plânge, că-ţi creşte febra. Ia încearcă să dormi niţel. Hai!
Mitică îl înveleşte până sub bărbie. Bătrânul oftează şi închide ochii.
GHEGHE:
– Să nu pleci, doctore.
MITICĂ:
– Nu plec. - P.P. Gheghe a adormit.
- P.P. Mitică îl priveşte cu atenţie. Apoi se ridică de pe scaun, se plimbă prin încăpere.
211.- 218. Înlănţuire. Cadre prin care se marchează trecerea timpului. Mitică duce o luptă disperată pentru salvarea lui Gheghe:
– îi face o injecţie;
– îi ia pulsul lui Gheghe care doarme; pare că acesta a depăşit punctul critic şi că se simte mai bine. Asta o vedem pe chipul lui Mitică;
– se duce la fereastră unde zăboveşte multă vreme; e noapte, nu se vede nimic decât un felinar aprins în curtea spitalului;
– Mitică se plimbă prin încăpere;
– vrea să iasă din încăpere, se răzgândeşte;
– chipul lui Gheghe: ne dăm seama că îi merge foarte prost;
– Mitică îi ia tensiunea.
- P.M. În cadru fereastra. Afară mijesc zorii. Linişte. Se aude ciripitul păsărelelor. Aparatul panoramează de la fereastră, se apropie de Mitică, care doarme pe un scaun. Brusc, se trezeşte, îşi dă seama că a adormit, se apropie de Gheghe, îi ascultă respiraţia. Gheghe nu mai respiră. Figura lui Mitică exprimă disperarea. Rămânem cu aparatul la P.M. Gheghe, intră în cadru mâinile lui Mitică care începe să-i facă masaj cardiac. Treptat mâinile lui Mitică domolesc ritmul, până ajunge să renunţe.
SECVENŢA 42
INTERIOR – ZORI DE NOAPTE – CABINET MITICĂ
2 cadre – 7 m.u.
- P.A. În cabinet este întuneric. Abia zărim, prin lumina foarte palidă care vine de afară, că pe patul de consultaţii doarme cineva, îmbrăcat în halat alb. Se aude uşa deschizându-se, apoi, brusc, se aprinde lumina. Cea care doarme este Suzi. La aprinderea luminii sare speriată, încă buimăcită de somn. Se aude vocea lui Mitică.
MITICĂ (off):
– Gheghe a murit…
Suzi îl priveşte complet aiurită. - P.M. Mitică în cadrul uşii.
MITICĂ:
– … deşi, la un moment dat, îi mergea bine… De ce? De ce?
SUZI (tristă):
– V-aţi chinuit degeaba…
Mitică o priveşte enervat.
MITICĂ:
– Cum degeaba?
Suzi nu spune nimic.
Mitică închide lumina, apoi iese din cabinet închizând uşa în urma lui.
SECVENŢA 43
EXTERIOR – NOAPTE – CURTEA SPITALULUI
20 cadre – 150 m.u.
- P.A. Uşa holului de intrare în spital se deschide brusc, Mitică iese grăbit, aparatul se retrage, în traveling, cu el. Apoi panoramează, Mitică se pierde în curte.
- P.M. Îl urmărim pe Mitică – traveling – mergând prin curtea spitalului. Nu are un pas de plimbare, nici de relaxare, ci merge foarte repede, nu se uită nici în dreapta, nici în stânga, ca şi cum ar avea o ţintă precisă.
- P.Î. Pe o altă alee, Mitică merge din ce în ce mai repede.
- P.P. Îi urmărim expresia în acest marş – de fapt fără nici o ţintă: e descompusă – de oboseală şi de supărare – încrâncenată, disperată.
- P.Î. Uşa holului de intrare în spital se deschide din nou, apare Suzi: are pardesiul pe umeri, duce în mână balonzaidul lui Mitică. Se opreşte în pragul uşii.
- P.G. Contra-plan, Suzi amorsă: îl vedem în curte pe Mitică, în mersul său fără ţintă.
SUZI:
– Domnu’ doctor!
Mitică se opreşte, trezit din gânduri, apoi se apropie de Suzi. - P.Î. Mitică a ajuns lângă intrarea în spital, se aşează ostenit pe treptele scării. Suzi se apropie de el şi, odată cu ea, aparatul, prinzându-i pe amândoi la P.M. Suzi îi pune balonzaidul pe umerii. MITICĂ (după un timp):
– I-am prelungit viaţa bătrânului cu câteva ore… Atât am reuşit să smulg morţii: câteva ore… Crezi că nu merita să mă lupt pentru asta… (Suzi tace) O oră de viaţă înseamnă enorm. Chiar şi o singură clipă… (Pauză – devine agitat) Dar de ce nu l-am salvat? De ce?
SUZI:
– Nu puteaţi face mai mult.
MITICĂ:
– De fiecare dată îmi spui asta. Trebuie să fac mai mult! Trebuie! (Glasul lui e înecat de durere) De câte ori îmi moare câte un bolnav, îmi vine să plâng şi să mă dau cu capul de pereţi…
SUZI:
– Liniştiţi-vă.
MITICĂ:
– În spital moartea e atât de simplă şi de obişnuită… ca la război… Tocmai cu asta nu mă pot împăca… (Pauză) Dacă aş putea să-i salvez pe toţi…
Rămâne tăcut, Suzi îl atinge cu mâna. - P.G. Văzut de sus, plonjat, curtea pustie a spitalului. Se aude cântecul firav al unui greier. Aparatul panoramează descoperindu-i pe trepte pe Mitică şi Suzi. Tac îndelung.
- P.P.-P.A. Ei doi pe trepte. Aparatul se apropie la P.P. Mitică: citim pe figura lui un zbucium, o agitaţie interioară pe care se sileşte s-o ascundă.
- P.M. Mitică, în sfârşit, deschide din nou discuţia: ne dăm seama că, de fapt, cu totul altceva ar vrea să spună:
MITICĂ:
– Suzi…
SUZI:
– Da.
MITICĂ:
– Ţie îţi place să trăieşti?
Suzi tresare şi-şi strânge pardesiul pe ea.
SUZI:
– Foarte mult.
MITICĂ:
– De ce?
SUZI:
– Nu ştiu. Mie îmi place absolut tot ce fac.
MITICĂ:
– Şi mie. Să munceşti îţi place?
SUZI:
– Grozav.
Mitică tace din nou câteva clipe. Aparatul se apropie de el la P.P., pierzând-o din cadru pe Suzi. Starea sufletească în care se găseşte îl face să-şi înfrângă timiditatea şi să spună ceea ce ţine de multă vreme nemărturisit în el. Deodată îl auzim:
MITICĂ:
– Suzi!
SUZI (off):
– Da.
MITICĂ:
– Tu n-ai observat că eu te iubesc? - P.P. Suzi îi evită privirea. Ne dăm seama că îi este foarte greu să vorbească.
SUZI:
– Am observat ceva… dar nu ştiam că mă iubiţi cu adevărat…
Se ridică de pe trepte.
SUZI:
– Mi-e firg. - P.Î. Filmaţi din spate. Suzi coboară scara, face câţiva paşi pe alee. Mitică mai stă câteva clipe, ca şi cum şi-ar aduna puterile, apoi se duce după ea.
- P.M. Mitică o ajunge din urmă.
MITICĂ:
– Suzi, nu mi-ai răspuns limpede la întrebare. Îţi dai seama cât de mult te iubesc? - P.P. Suzi se întoarce spre el şi vorbeşte aproape pe nerăsuflate, parcă speriată de propriile ei cuvinte.
SUZI:
– Să ştiţi că eu nu vă iubesc. - P.P. MITICĂ:
– Deloc? - P.P. Mitică şi Suzi în cadru. Mitică este foarte agitat.
SUZI:
– Vă stimez enorm. Şi-mi sunteţi drag…
Mitică se opreşte o clipă. - P.M. Mitică se întoarce spre aparat, Suzi îi vorbeşte din spate.
MITICĂ:
– Drag…
SUZI:
– Chiar dacă aş încerca, cred că n-aş putea… Nu ştiu de ce vă iubesc altfel…
Mitică, cu un zâmbet straniu, întoarce capul. - P.M. Mitică filmat din faţă, Suzi e în spatele lui.
MITICĂ (stins):
– Pentru că sunt urât?
SUZI:
– N-am observat până acum că sunteţi urât. Parcă eu sunt frumoasă?
MITICĂ:
– Eşti.
Întorcându-se din nou spre ea.
MITICĂ:
– Spune-mi, de ce crezi că nu mă poţi iubi?
SUZI:
– Nu ştiu. - P.M. Suzi amorsă – pandantul planului de mai sus.
MITICĂ:
– Dacă ai şti ce nefericit sunt… O femeie ca tine n-am să mai găsesc toată viaţa.
SUZI (disperată):
– Nu fiţi trist… Vă rog… Poate veţi găsi o femeie mai bună şi mai frumoasă ca mine…
MITICĂ (decis):
– O femeie ca tine nu mai există.
După o clipă de tăcere.
MITICĂ:
– Hai să mergem.
Mitică se depărtează, se îndreaptă spre treptele care duc spre intrare. Aparatul o părăseşte pe Suzi, îl urmăreşte numai pe Mitică. Apoi o vedem reintrând în cadru şi-l ajunge pe Mitică când acesta ajunge pe scară. - P.M. Suzi se opreşte, îl priveşte lung, apoi îl îmbrăţişează şi-l sărută plângând. Îl sărută pe gură, pe nas, pe gât, pe urechi, pe păr, îi sărută mâinile plângând în hohote. Mitică o îndepărtează pe Suzi care, potolindu-se, îi spune:
SUZI:
– Dacă aţi şti ce rău îmi pare că nu pot să vă iubesc!
Apoi pleacă brusc, luând-o la fugă, lasă deschisă uşa de la intrare, o vedem pierzându-se pe culoar. Mitică rămâne câteva clipe împietrit, apoi se întoarce din drum, porneşte spre curte.
SECVENŢA 44
EXTERIOR – INTERIOR – NOAPTE , ZORI DE ZI – SPITAL CURTE, CULOARE
4 cadre – 10 m.u.
242.- 245. Diverse cadre, în care îl vedem pe Mitică reluându-şi plimbarea fără nici o ţintă: merge pe culoare, pe aleile curţii etc. De data aceasta însă nu mai are un pas grăbit, ci, dimpotrivă, e obosit, abătut, pare că nu-şi găseşte locul.
SECVENŢA 45
INTERIOR – ZORI – CULOAR SALON BĂRBAŢI
1 cadr – 2 m.u.
- P.A. Mitică ajunge pe culoarul salonului bărbaţilor, deschide uşa, intră.
SECVENŢA 46
INTERIOR – ZORI – SALON BĂRBAŢI
4 cadre – 19 m.u.
- P.Î. Din unghiul subiectiv a lui Gică, Mitică trece pe la paturile bolnavilor care dorm.
- P.M. Traveling de-a lungul paturilor, îi priveşte pe fiecare – unghi subiectiv Mitică.
- P.P. Gică care priveşte spre Mitică. Apoi închide ochii, prefăcându-se că doarme. Mitică intră în cadru opturând aparatul.
- P.A. Mitică iese din salonul bărbaţilor.
SECVENŢA 47
EXTERIOR – ZORI – CURTE SPITAL
1 cadru – 5 m.u.
- P.G. Mitică din nou în curte.
SECVENŢA 48
INTERIOR – EXTERIOR – ZORI – SPITAL MATERNITATE
10 cadre – 66 m.u.
- P.A. Plimbându-se, Mitică a ajuns în faţa pavilionului pe uşa căruia scrie “Maternitate”. Intră, fără nici un gând, poate fără să-şi dea seama unde merge.
- P.Î. În holul de la intrare, pe două fotolii îmbrăcate în stambă, stau de vorbă un bărbat tânăr, înalt şi solid şi o femeie în capot, foarte firavă. Mitică intră în cadru, aproape că nu le dă atenţie, trece pe lângă ei, ieşind din cadru. Aparatul se apropie la P.A. de cei doi care stau pe fotolii: femeie e foarte palidă şi plânge, în timp ce bărbatul, deşi îi vorbeşte în şoaptă şi nu auzim ce-i spune, pare foarte supărat. Apoi, deodată, o loveşte pe femeie cu dosul palmei peste faţă. Aceasta se ridică, speriată, încearcă să ţipe, renunţă şi fuge într-un colţ al încăperii. Bărbatul vrea să vină după ea.
- P.Î. În clipa următoare, o soră iese grăbită dintr-un salon, se interpune între ei şi începe să strige:
SORA:
– Nenorocitule! Nenorocitule! - P.M. Mitică, care voia s-o ia pe alt culoar, se opreşte din drum, trezit din gândurile sale, se întoarce şi se apropie de soră.
MITICĂ:
– Ce s-a întâmplat?
SORA (abia poate să vorbească de enervare):
– Femeia a născut două gemene, iar bărbat-su a bătut-o că n-a făcut băiat! Şi dacă aţi şti cât s-a chinuit, săraca, cât a mai tras! Douăzeci şi patru de ore a avut contracţii. Şi după ce că e ca o frunză, o mai şi loveşte, fir-ar el al dracului de zdrahon!
În timp ce sora vorbeşte, Mitică se întoarce spre bărbat şi-l priveşte încruntat, parcă mai mult uimit decât indignat. - P.P. Ne dăm seama că bărbatul este beat, pentru că se uită la Mitică cu o privire speriată şi înceţoşată. Apoi dă să plece.
- P.M. Mitică îl bate pe umăr. Bărbatul se întoarce şi, în aceeaşi clipă, Mitică îl loveşte cu pumnul, aruncându-se cu tot corpul asupra lui. Apoi îl mai loveşte o dată în gură.
- P.P. Bărbatul duce mâna la gură: a început să sângereze. Stă o clipă uimit, incapabil să ia o atitudine. În sfârşit, se întoarce cu spatele la aparat şi se depărtează. După câţiva paşi – când a ajuns în P.Î. – se răzgândeşte, se întoarce, se apropie din nou de aparatul, care se retrage prinzându-l pe Mitică în amorsă. Bărbatul ajunge în dreptul lui Mitică, îl apucă de reverele hainei şi pleacă mai departe, târându-l după el, fără nici o dificultate.
- P.A. Bărbatul îl cară pe Mitică câţiva metri, se apropie de o fereastră deschisă.
- P.Î. Filmat de afară, din curte, bărbatul apare la fereastră, care deşi se află la parter, e la o înălţime destul de mare, pentru că sub parter se află un demisol destul de ridicat faţă de pământ. Bărbatul îl ridică pe Mitică în cadrul ferestrei şi-l aruncă ca pe un obiect oarecare.
- P.M. Mitică se prăbuşeşte pe o grămadă de pietriş. Rămâne câteva clipe lat, apoi se ridică cu greutate. E murdar de sus până jos. Duce mâna la frunte unde are o rană. Apoi, şchiopătând, pleacă. După câţiva paşi se aude strigat:
SORA:
– Dom’ doctor! Dom’ doctor!
Mitică întoarce capul, în cadru intră sora alergând.
SORA:
– Mă duc să chem poliţia?
MITICĂ:
– De ce?
SORA:
– Să-l aresteze!
MITICĂ:
– Vezi-ţi de treabă!
Mitică îşi continuă drumul, şchiopătând.
SECVENŢA 49
INTEROR – ZORI – CABINET MITICĂ
1 cadru – 10 m.u.
- P.M. Oglinda de deasupra unei chiuvete. Apare în oglindă figura lui Mitică. Îşi pipăie rana de la frunte, unde s-a făcut un cucui destul de serios. Apoi, îşi dă cu mâna prin barba care i-a crescut după o noapte nedormită. Apleacă capul, nu-l mai vedem, auzim apa de la chiuvetă curgând. Aparatul coboară şi-l descoperim pe Mitică vârât cu capul sub şuvoiul de apă.
SECVENŢA 50
INTERIOR – ZI – SALON BĂRBAŢI
1 cadru – 3 m.u.
- P.G. S-a făcut dimineaţă, panoramic peste paturile bolnavilor, Gică doarme.
SECVENŢA 51
EXTERIOR – ZI – CURTE SPITAL
1 cadru – 3 m.u.
- P.G. Curtea spitalului este aproape pustie, doar câteva femei de serviciu care au ieşit din tură şi pleacă acasă.
SECVENŢA 52
INTERIOR – ZI – CULOAR SPITAL
1 cadru – 5 m.u.
- P.Î. Pe culoar, o femeie de serviciu spală pe jos. Trece o infirmieră.
SECVENŢA 53
INTERIOR – ZI – SALON BĂRBAŢI
1 cadru – 5 m.u.
- P.A. Într-un alt salon de bărbaţi decât cel pe care l-am văzut până acum, frizerul îi rade pe bolnavi.
SECVENŢA 54
INTERIOR – ZI – SALA DE OPERAŢIE
1 cadru – 5 m.u.
- P.Î. În sala de operaţii se fac pregătiri: se pun instrumetele la fiert, se fac pansamente. Intră un doctor:
DOCTOR:
– Azi operăm o apendicită şi un ulcer.
SECVENŢA 55
INTERIOR – ZI – BIROU MITROI
9 cadre – 54 m.u.
- P.G. Vedem curtea prin perdeaua ferestrei. La fereastră, amorsă, Mitică. Se aude vocea lui Mitroi:
MITROI (off):
– N-aş vrea să mi-o iei în nume de rău, dar îţi fac o comunicare oarecum neplăcută… - P.P-P.M. Mitică, urmărit în panoramic sau traveling, pleacă de la fereastră şi se aşează într-un fotoliu.
Îl câştigăm în cadru pe Mitroi care-i vorbeşte stând la birou.
MITROI:
– Începând de astăzi, nu vei mai face urologie ci numai chirurgie generală… Cele două saloane pe care le ai la ora actuală, nu-ţi mai aparţin. - P.P. Vorbind, Mitroi se ridică de la birou. Îl urmărim în traveling înapoi.
MITROI:
– Tovarăşul director Drăgoi lipseşte un timp. Eu răspund acum de spital. Când va fi gata noua construcţie, se va înfiinţa o secţie de urologie. Până atunci, cazurile respective vor fi îndreptate spre Bucureşti.
Ajunge lângă Mitică pe care-l prindem în cadru – P.A., Mitică îl priveşte lung pe Mitroi.
MITICĂ:
– Nu înţeleg. Sunt oprit să lucrez?
Răspunzându-i, Mitroi iese din cadru, prin dreapta, aparatul corectează după el, pe Mitică, apoi se apropie, lent, la G.P.
MITROI:
– Nu. Vei face chirurgie generală… Din moment ce nu avem încă o…
Mitică îşi mută privirea de la Mitroi, se uită tot mai absent în altă direcţie.
MITROI (off):
– …secţie specializată, nu putem să ne hazardăm în operaţii de anvergură. Mai ales după ultimul eşec… - P.A. Din unghiul subiectiv al lui Mitică se vede fereastra.
- P.G. MITROI:
– Ţi-am spus să trimiţi bolnavul la Bucureşti, nu m-ai ascultat. Eu îţi apreciez talentul, te ajut cât pot, dar trebuie să te supui ordinei din spital. Iar dumneata operezi numai ce-ţi convine, întârzii la raportul de gardă… Nu e bine. Am auzit, de asemenea, că l-ai bruscat pe soţul unei pacientei şi că ai un limbaj cam nepotrivit cu bolnavii… Nu e bine… Nu e bine deloc. Eu răspund de acest spital şi sunt obligat să te avertizez. Fireşte, dacă nu-ţi convine, poţi să pleci la alt spital… - G.P. Ochii lui Mitică care privesc departe de parcă nici n-ar fi auzit. Câteva clipe de linişte, Mitroi s-a oprit din discursul său. Dar reia:
MITROI (off):
– …în alt oraş, unde există o secţie de urologie, nimeni nu te opreşte… - P.Î. Mitroi, cu servieta în mână, este lângă uşă.
MITROI:
– Mai ales că, după câte ştiu, te mistuie şi pasiunea cercetării ştiinţifice… Se pare că ai un mic laborator acasă… un câine cobai. Pare totul foarte frumos dar e adevărat că-i duci mâncare din raţiile bolnavilor?
Mitică primeşte lovitura fără să clipească.
MITROI:
– Bună ziua!
Iese pe uşă. Mitică mai rămâne o clipă pierdut în gândurile sale. - P.A. În antecameră, Mitroi trece pe lângă secretară, îi spune din mers:
MITROI:
– Dacă întreabă cineva de mine, am ore la şcoala santitară.
SECRETARA:
– La ora douăsprezece vă aşteaptă tov. Vlăduţ. Să nu uitaţi. - P.M. În birou, Mitică realizează că Mitroi a plecat, se ridică în grabă, iese după el.
SECVENŢA 56
INTERIOR – ZI – CULOAR MITROI
2 cadre – 65 m.u.
- P.A. Pe culoar, Mitroi a ieşit din biroul său, se apropie de aparat. După ce face câţiva paşi, iese şi Mitică, vine după el, îl ajunge, îi vorbeşte din mers, pentru că Mitroi nu are de gând să se oprească. Aparatul îi urmăreşte în traveling.
MITICĂ:
– Tovarăşe doctor şi director adjunct, am să vă răspund deschis la toate chestiunile. Sper să nu vă supăraţi.
MITROI:
– Nu.
MITICĂ:_
– Am venit aici ca medic specialist urolog. Am fost chemat, sau mai exact trimis anume pentru a pregăti viitoarea secţie de urologie. Daci, indiferent de ceea ce gândiţi şi doriţi dumneavoastră, eu voi lucra mai departe în această specialitate. Eu nu muncesc pentru succes, nici pentru bani, muncesc pentru că-mi iubesc meseria. - P.Î. Suntem cu aparatul pe dolie, Mitică şi Mitroi coboară scara, se apropie de aparat.
MITICĂ:
– Deci, să vă fie clar: voi continua să operez toate cazurile pe care le socot de competenţa mea! Doi: cele două saloane mi s-au dat de către director în mod legal şi numai el sau ministerul mi le poate lua înapoi. Până atunci nu le dau nici dacă veniţi cu miliţia!
Auzind aceasta, Mitroi se opreşte din mers, se întoarce şi-l priveşte atent pe Mitică.
MITICĂ:
– Trei: am acasă, într-adevăr, un laborator unde fac cercetări în vederea doctoratului. Dacă aveţi date şi martori că am furat mâncare de la bolnavi, pentru câinele meu, mă puteţi deferi justiţiei. Dacă nu, vă rog să nu faceţi astfel de acuzaţii iresponsabile, deoarece am făcut box în viaţa mea şi vă desfigurez.
MITROI:
– Poftim?
Brusc Mitroi zâmbeşte pentru că în cadru a intrat un medic care urcă scara. Apoi se încruntă din nou.
MITICĂ:
– Fţi calm, nu e nici un pericol. V-am avertizat, doar.
Mitoi îi întoarce spatele şi pleacă, ieşind din cadru. Mitică dă să plece şi el, dar se aude strigat. Reintră în cadru medicul care a trecut pe lângă ei, îi spune:
DOCTORUL:
– Mitică, era să uit, am o datorie la tine.
Îi dă o sută de lei.
DOCTORUL:
– Mulţumesc.
Medicul se îndepărtează, iese din cadru, aparatul panoramează peste Mitică, rămânem pe fereastră.
SECVENŢA 57
EXTERIOR – ZI – CURTEA INTERIOARĂ A SPITALULUI
12 cadre – 55 m.u.
- P.Î. Suntem în curtea interioară unde doi oameni spală maşina lui Mitroi, care intră în cadru, se apropie de ei.
MITROI:
– Gata, Ionele?
IONEL:
– Imediat, dom’ director! - P.Î. Îl vedem pe Mitică ieşind în fugă pe uşa care dă în curtea interioară.
- P.Î. Mitică se apropie de Mitroi care se uită la cei care spală maşina.
MITICĂ:
– N-am terminat. În al patrulea rând vă informez că ştiu că dumneavoastră personal luaţi bani şi alte atenţii de la bolnavii pe care-i operaţi, dar eu n-am luat în viaţa mea nici măcar o bomboană de la un bolnav, iar atunci când mi se oferă ceva mă simt profund jignit. - P.Î. Mitroi se depărtează de maşină, se apropie de aparat care se retrage în traveling, avem tot timpul în planul doi maşina pe care o spală Ionel.
MITROI (clocotind):
– Dumneata eşti convins că eu iau bani de la bolnavi?
MITICĂ:
– Da, sunt convins. Doar n-o să susţineţi că v-aţi cumpărat vila, Renault 16 şi mobilă stil dintr-un salariu?!
Mitroi îl ia de piept pe Mitică.
MITROI:
– Tovarăşe doctor Mitică Irod, ce părere ai avea dacă ţi-aş cârpi câteva palme pentru această jignire?
MITICĂ:
– Nu vă sfătuiesc. V-am spus că am făcut box. - P.G. Văzuţi de departe, cu cel care spală maşina în prim plan, Mitică şi Mitroi. De ei se apropie un bolnav. Mitroi arborează zâmbetul lui plin de aplomb. Îl ia de dup umeri pe Mitică şi intră într-o zonă a curţii în care sunt întinse la uscat cearceafuri.
- P.M. Mitică şi Mitroi între cearceafuri.
MITROI:
– După această discuţie în care ţi-ai dat arama pe faţă, mai ai o singură şansă: să-ţi iei transferul şi să pleci.
MITICĂ:
– De ce să plec?
Tăcere lungă. Cei doi se studiază cu încordare. - P.D. Brisc, Mitroi îl calcă pe picior pe Mitică care reacţionează imediat dându-i una la ţurloaie. Apoi îşi mai dau câte una.
MITROI:
– Eşti un individ obraznic şi agresiv! - P.Î. În spatele lor, cearceaful este dat la o parte: o femeie de serviciu strânge cearceafurile. Cei doi par din nou cei mai buni amici.
- P.P. Mitroi, amorsă Mitică.
MITROI:
– Fiindcă eşti urât, nefericit şi fără viaţă personală încerci să-ţi creezi o aureolă de savant şi sacrificat pe altarul meseriei şi al ştiinţei. - P.P. Mitică, amorsă Mitroi.
MITICĂ:
– Faţă de dumneata, într-adevăr sunt un savant. Sunt mai talentat şi ştiu mai multă meserie. Se pare că asta vă deranjează. Dar nu fac nici pe mucenicul, nici pe sacrificatul. Sunt un om normal. Repet: îmi place să muncesc. Nu am nimic cu nimeni atâta timp cât sunt lăsat să lucrez. - P.P. Mitroi, amorsă Mitică.
MITROI:
– Aici în spital n-ai să mai apuci. Îţi acord o singură şansă: să-ţi iei transferul. Altfel te distrug!
MITICĂ:
– Mă distrugeţi?
MITROI:
– Da, te distrug!
MITICĂ:
– Succes!
Mitroi îi întoarce spatele şi iese din cadru dând la o parte furios un cearceaf. Mitică priveşte o clipă după Mitroi, îi mijeşte un zâmbet. - P.G. Filmat de sus, îl vedem pe Mitroi care se urcă în maşină, porneşte. Aparatul panoramează, Mitică iese dintre cearceafuri şi merge singur printre sfori.
SECVENŢA 58
INTERIOR – ZI – SALON BĂRBAŢI
10 cadre – 37 m.u.
- P.M. Uşa albă a salonului se deschide brusc, apare Mitică care încearcă să afişeze o stare optimistă, ca de obicei, dar în ochi îi citim o anumită oboseală şi tristeţe, iar glasul îi sună dogit şi fără rezonanţă.
MITICĂ:
– Toată lumea drepţi! - P.Î. Zâmbete apar imediat pe chipurile bolnavilor. Mitică se apropie de paturile lor.
MITICĂ:
– Miroase a mahorcă. Poate dă dracu’ şi-l prind pe vreunul fumând, că-l pun să-şi înghită chiştocul.
Bolnavii râd şi-şi fac cu ochiul, Suzi, lângă masa de pansamente ridică pentru o clipă ochii, apoi şi-i apleacă. - P.M. Mitică s-a apropiat de unul dintre paturi. E cu spatele la Suzi, pe care o vedem în planul doi. Ne dăm seama că o simte şi că prezenţa ei îl tulbură. Suzi iese din cadru.
- P.M. Un bolnav se vaietă:
BOLNAV I:
– Mă doare aici…
Mitică se aşează lângă el.
MITICĂ:
– Cu atât mai bine pentru mine, o să am de lucru!
Râsete în salon. Râde şi bolnavul. Mitică îl consultă, bolnavul se fereşte, probabil are dureri.
MITICĂ:
– Te gâdili? - P.A. Suzi verifică perfuzia unui pacient. Ca de obicei nu zâmbeşte, pare că nu aude nimic din ceea ce se întâmplă în salon. În privirea ei desprindem însă un sentiment contradictoriu de tristeţe şi vinovăţie. Mitică trece prin faţa ei. Apoi îl vedem apărând la un pat în spatele ei. Suzi iese din cadru. Mitică trece la alt pat unde se află un bărbat tânăr, cu părul ciufulit şi ochii mari, albaştri candizi. Pare foarte speriat, îi vorbeşte în şoaptă lui Mitică.
BOLNAV II:
– Visez urât, visez numai ciori şi capre moarte, mă zvârcolesc şi mi-e frică să nu mor că am copii…
MITICĂ:
– Mori când vreau eu, nu când vrei dumneata! De mâine seară nu mai ai voie să visezi!
Mitică le face cu ochiul celorlalţi bolnavi şi trece la alt pat. Muzica acoperă dialogul. - P.P. Bolnavii care râd.
- P.P. Suzi care nu râde.
- P.P. Mitică la patul lui Gică, vorbesc.
- P.M. Suzi care se deplasează, îşi încrucişează drumul cu Mitică. Amândoi evită să se privească.
- P.P. Mitică.
SECVENŢA 59
INTERIOR – ZI – CULOAR MITICĂ
1 cadru – 8 m.u.
- P.A. Mitică şi Suzi au ieşit din salonul bărbaţilor, sunt pe culoar, se îndreaptă spre salonul femeilor. Merg amândoi tăcuţi, nu se privesc, o stânjeneală provenită din cauze diferite se observă la amândoi. Mai mult, Mitică nu-şi poate ascunde tulburarea stranie pe care i-o transmite prezenţa femeii pe care o iubeşte cu disperare şi fără speranţă. Ajung la uşa salonului de femei.
SECVENŢA 60
INTERIOR – ZI – SALON FEMEI
1 cadru – 5 m.u.
302- P.Î. Mitică deschide uşa şi în timp ce Suzi intră cu căruciorul de pansamente, Mitică se apropie de patul bolnavei tinere, adusă cu salvarea. Suzi închide uşa în urma ei.
SECVENŢA 61
EXTERIOR – ZI STRĂZI ORAŞ PROVINCIE
4 cadre – 17 m.u.
- P.M. Un bărbat cu suluri de hârtie igienică vârâte pe degete şi cu o mapă sub braţ, vine spre aparatul, care se retrage în traveling.
- P.M. Mitică vine din sens contrar – mâncând un măr – îl observă, trece de el, apoi întoarce capul, şi-l întreabă:
MITICĂ:
– Vă rog, cât aveţi ceasul?
Instinctiv, bărbatul întoarce mâna să se uite şi atunci îi cad sulurile pe jos. Mitică, urmărit în traveling, porneşte mai departe zâmbind. - P.Î. Mitică merge preocupat pe altă stradă.
- P.M. Mitică urmărit de traveling, din spate, merge pe altă stradă. Din faţă vin doi tineri îndrăgostiţi, trec de el ieşind din cadru. Mitică întoarce capul spre ei, spre aparat. Apoi pleacă mai departe.
SECVENŢA 62
EXTERIOR – ZI – STRADĂ ŞI CURTE SANEPID
2 cadre – 23 m.u.
- P.G. Mitică a ajuns pe o stradă din centrul oraşului, se apropie de clădirea unei instituţii, intră în curte.
- P.A. Portarul, care stă în gheretă, îi bate în geam şi-l întreabă prin semne unde vrea să meargă. Mitică se apropie de ghereta portarului, care deschide geamul. Aparatul se apropie de ei la P.M.
MITICĂ:
– Aici e Sanepidul?
PORTARUL:
– Aici.
MITICĂ:
– Cunoşti pe unul Gheghe?
PORTARUL:
– Cum să nu! Lucrează la noi, e inspector cu morile şi depozitele de alimente. Dar n-a venit încă la servici.
MITICĂ:
– Unde locuieşte?
PORTARUL:
– Uite, pe strada aia, la numărul doi, pe prima scară.
MITICĂ:
– Mersi.
Mitică face câţiva paşi, portarul scoate capul pe fereastră şi strigă după el:
PORTARUL:
– Da’ de unde sunteţi dumneavoastră?
MITICĂ (fără să se întoarcă):
– De la O.N.U.
Mitică iese din cadru. Portarul rămâne îngândurat.
SECVENŢA 63
EXTERIOR – INTERIOR – ZI – CASĂ GHEGHE
1 cadru – 7 m.u.
- P.G. Mitică ajunge în faţa unui bloc, se uită să vadă dacă e numărul pe care-l caută. O vecină îl întreabă:
VECINA:
– Unde mergeţi?
MITICĂ:
– La tovarăşul Gheghe.
VECINA:
– Etajul trei, apartamentul 24.
Mitică intră în bloc.
SECVENŢA 64
INTERIOR – ZI – CASĂ GHEGHE
15 cadre – 80 m.u.
- P.M. Mitică bâjbâie, ajunge pe un palier, unde sunt mai multe uşi, se uită cu atenţie la fiecare. În sfârşit se opreşte în faţa uneia dintre ele, aparatul se apropie şi citim „Ion Gheghe”. Sună. Nici un răspuns. Sună din nou foarte lung. Se aud nişte paşi, apoi o voce de femeie:
NEVASTA:
– Pe cine căutaţi?
MITICĂ:
– Pe tovarăşul Gheghe.
Se deschide un gemuleţ, nişte ochi îl privesc pe Mitică de dincolo.
NEVASTA:
– Cine-l caută?
Mitică văzut prin deschizătura gemuleţului. - P.P. MITICĂ:
– Eu.
NEVASTA:
– Un moment.
Închide gemuleţul. - P.M. O femeie slabă şi ciufulită, cu un capot îmbrăcat în grabă peste cămaşa de noapte, se depărtează de lângă uşă – unde ne aflăm cu aparatul – şi o apucă pe un culoar întunecat, lipăind din papuci.
- P.Î. Intră în dormitor, se apropie de pat şi zguduie un trup gras de bărbat care doarme.
NEVASTA:
– Nelule, scoală-te!
GHEGHE (somnoros):
– Ce vrei?
NEVASTA:
– Te caută cineva. (în şoaptă) Cred că e de la miliţie.
Gheghe cel tânăr sare brusc în picioare, îşi caută hainele. - P.A. Nevasta se apropie de el.
NEVASTA:
– Aşa am impresia, că n-a vrut să-mi spună cine e. (Începe să plângă) Nenorocitule, ţi-am spus c-o să-nfunzi puşcăria într-o zi, că nu te mai saturi!
Gheghe se îmbracă cu mişcări repezi. De fapt îmbracă un costum de haine direct peste pijama.
NEVASTA:
– Dacă e în problema cu făina, negi până-n pânzele albe!
Gheghe se îndreaptă spre uşă, dar înainte de a ieşi, se întoarce către nevastă-sa şi-o întreabă în şoaptă:
GHEGHE:
– Cecul unde e?
NEVASTA:
– E la mama.
GHEGHE:
– Perfect.
Gheghe iese pe uşă. - P.M. Gheghe ajunge la uşa de intrare, o deschide, îl pofteşte pe Mitică înăuntru.
- P.A. Au intrat amândoi într-o cameră-sufragerie. Mitică s-a oprit în uşă. Aparatul îl pierde din cadru, îl urmăreşte pe Gheghe descriind camera: e răvăşită, masa e nestrânsă, plină de resturi de mâncare şi pahare goale pe care Gheghe încearcă să le ascundă inutil.
- P.P. Gheghe, slugarnic, se fâţâie de colo-colo, zâmbeşte, se căzneşte să fie agreabil.
GHEGHE:
– Vă rog, luaţi loc…
Îi arată un scaun, apoi altul.
GHEGHE:
– Aici… sau mai bine dincoace… Serviţi o cafea… sau preferaţi o vişinată…
Deodată rămâne cu privirea fixată pe Mitică care e îmbrăcat în pantaloni albi. E nedumerit, bea dintr-un pahar să se mai dreagă. - P.Î. Mitică a rămas în picioare, lângă uşă. Scălămbăielile lui Gheghe parcă-i fac greaţă.
GHEGHE (devenind mai sigur pe el):
– Cu cine am onoarea?
MITICĂ:
– Doctorul Irod de la spitalul de adulţi.
GHEGHE:
– Aha! Doctorul Irod! Am auzit de dumneavoastră. Cu ce vă pot servi?
MITICĂ:
– Cu nimic. E vorba de unchiul dumneavoastră. - P.Î. Filmat prin gaura cheii.
GHEGHE:
– Care unchi? - P.P. Nevasta lui Gheghe priveşte prin gaura cheii.
MITICĂ (off):
– Gheghe Ion. - P.P. GHEGHE:
– Gheghe Ion mă cheamă pe mine. Poate e o confuzie. - P.P. Mitică îşi păstrează calmul, deşi e limpede perfidia celui din faţa lui.
MITICĂ (vorbind rar şi potolit):
– E vorba de unchiul dumneavoastră din Buzău. I s-a făcut rău în gară şi a fost adus la spital. A murit în zori. - P.A. Gheghe se strâmbă, profund nedumerit.
GHEGHE:
– A murit?
MITICĂ:
– Da.
GHEGHE:
– Nu am nici un fel de unchi la Buzău! Sau oi fi având, dracu’ ştie, oricând poate să-ţi răsară câte un unchi sau nepot… Dar ce să fac eu cu unchiul ăsta dacă ziceţi că a murit?
MITICĂ:
– Păi nu vreţi să-l luaţi şi să-l înmormântaţi?
În clipa aceea, uşa din spatele lor se deschide brusc şi intră nevasta lui Gheghe, care începe să ţipe:
NEVASTA:
– Nelule, dacă te prind că-mi aduci mortul în casă, cu mine ai terminat-o!
Începe să plângă şi iese trântind uşa.
Gheghe ridică privirea spre tavan, disperat.
GHEGHE:
– Doamne, de unde mi-a venit şi mie beleaua asta pe cap? De unde, Doamne?
Mitică îl ia de braţ, ferm, se apropie amândoi de aparat până la P.M.
Mitică, fără să se lase impresionat de scena anterioară:
MITICĂ:
– Problema e cu copilul.
GHEGHE (se preface mirat):
– Care copil?
MITICĂ:
– Copilul pe care i l-ai lăsat pe cap şi ai dispărut.
GHEGHE (dintr-o dată speriat):
– Sssst! Să n-audă nevastă-mea!
Îl scoate pe Mitică din încăpere. - P.Î. Mitică şi Gheghe au ieşit din apartament, Gheghe întoarce mereu capul în urma sa, să se asigure că nevastă-sa n-a venit după ei:
GHEGHE:
– Ea nu ştie nimic, e din prima căsătorie. Dacă aude de el, e nenorocire, mă lasă. Unde e copilul?
MITICĂ:
– Copilul a rămas singur la Buzău. Trebuie să mergi imediat după el.
GHEGHE (disperat, fâstâcit):
– Sigur că da, sigur că da… Poate aranjez la un cămin, poate aveţi dumneavoastră vreo relaţie… În sfârşit…
MITICĂ:
– Atunci treci pe la spital pentru formalităţi.
GHEGHE (strigând după el):
– Nici o problemă, nici o problemă!
Vrea să-i întindă mâna dar Mitică, scârbit, se face că nu observă gestul şi pleacă.
GHEGHE (către nevastă-sa):
– Ai văzut, dragă? Era o confuzie. Era vorba de Gheghe de la ADAS.
SECVENŢA 65
EXTERIOR – ZI – CASĂ GHEGHE
1 cadru – 13 m.u.
- P.G. Filmat dinăuntru, uşa de la intrarea blocului.
Mitică iese în stradă, dispare din cadru. După câteva clipe, în faţa intrării opreşte o maşină. E Fiatul lui Mitroi, care coboară. Se uită pe o hârtiuţă – probabil confruntă adresa – şi intră în bloc, apropiindu-se de aparat. Îl opreşte aceeaşi vecină.
VECINA:
– Unde mergeţi?
Mitroi nu-i răspunde, trece mai departe.
SECVENŢA 66
EXTERIOR – ZI – STRADĂ ORAŞ
1 cadru – 5 m.u.
- P.A. Mitică merge pe stradă cu capul plecat, cu mâinile în buzunare, îngândurat.
SECVENŢA 67
EXTERIOR – ZI – PIAŢĂ
5 cadre – 19 m.u.
- P.G. Filmat cu aparatul ascuns, Mitică intră în piaţă.
- P.A. Mitică, urmărit de traveling, trece pe lângă tarabele cu fructe. Se opreşte la una.
O ŢĂRANCĂ:
– Nu luaţi de la mine, dom’ doctor?
MITICĂ:
– Nu, că sunt acre.
Merge mai departe, se opreşte la altă tarabă. Se pare că aici îl satisface calitatea merelor, pentru că-i spune ţăranului care vinde:
MITICĂ:
– Pune-mi şi mie un kil. - P.A. La altă tarabă, Alice, profesoara, pe care am mai văzut-o în treacăt la începutul filmului. Cumpără şi ea mere. Îl vede pe Mitică, porneşte spre el. Vânzătorul strigă după ea:
VÂNZĂTORUL:
– Domnişoară, merele… - P.M. În timp ce Mitică aşteaptă să i se cântărească merele, Alice intră în cadru, se opreşte la aceeaşi tarabă, alege şi ea mere. Ridică ochii spre Mitică, vrea să-i spună ceva, se abţine, dar rămâne mai departe cu privirea spre el. Simţindu-se fixat, Mitică întoarce capul.
- P.P. Alice nu mai are încotro, îl salută ea prima.
ALICE:
– Bună ziua, doctore!
SECVENŢA 68
EXTERIOR – ZI – STRADĂ ORAŞ
1 cadru – 15 m.u.
- P.P. Traveling de-a lungul unei străduţe cu mai multe prăvălii. Cei doi merg şi mănâncă mere.
MITICĂ:
– Dar de unde mă cunoaşteţi?
ALICE:
– Din piaţă. Şi apoi, vă cunoaşte tot oraşul. Sunteţi o celebritate locală.
MITICĂ:
– Chiar aşa?! Şi dumneavoastră?
ALICE:
– Încă nu, dar voi fi. Sunt profesoară de psihologie la liceu şi fac un experiment foarte interesant. Dacă aveţi timp într-o zi…
Alice intră într-un magazin, rămânem pe Mitică. Apoi Alice iese, îi urmărim din nou, din spate.
ALICE:
– Am o grupă de copii excepţional! Nişte nebuni! Copii de opt ani. Ştiu algebră şi fac analize literare.
MITICĂ (entuziasmat):
– Interesant. Vreau să-i văd şi eu.
ALICE:
– Sunt grozav de precoci. Câţiva dintre ei vor ajunge probabil oameni de geniu. Cu experimentul ăsta îmi dau doctiratul. Apoi plec de aici, mă duc la un institut de cercetări.
Ies din cadru.
SECVENŢA 69
INTERIOR – ZI – CAFENEA
4 cadre – 52 m.u.
- P.Î. Mitică şi Alice stau la o masă în cafenea. Aparatul se apropie de ei, traveling circular.
ALICE:
– De ce nu pleci la Bucureşti, n-ai încercat?
MITICĂ:
– Nu. Mi s-a propus să merg la Fundeni, dar nu mă interesează. Mă simt mai bine aici, pot să lucrez cât vreau. Nu suport să fiu mâna a doua.
ALICE:
– Din păcate, în provincie colegii sunt uneori răi şi invidioşi.
MITICĂ:
– În Bucureşti nu mai există invidie?
ALICE:
– Ba da, dar ai alte condiţii.
MITICĂ:
– Peste câteva luni, când va fi gata noul spital, o să am condiţii tot atât de bune ca şi la Bucureşti. Te chinuie obsesia provincialismului?
Aparatul se apropie de Alice până la G.P.
ALICE:
– Uneori. De pildă ieri, când a venit la mine o mamă care vroia să-şi retragă copilul, de frică să nu înnebunească de atâta carte. Eu asociez ideile, mentalităţile retrograde cu provincialismul. Ce ai la frunte?
MITICĂ:
– M-a aruncat unul pe fereastră.
Alice râde, nu ştie dacă să-l ia în serios. Aparatul se apropie mai mult, avem în cadru numai ochii fetei. Privesc către Mitică şi exprimă multă sinceritate şi francheţe.
ALICE:
– Te-am ascultat odată ţinând o conferinţă la Casa de cultură, şi încă de atunci vroiam să te cunoasc. Nu cumva eşti cam nefericit? - G.P. Ochii lui Mitică. Tresar. Dar întâlnind privirea lui Alice, se pleacă.
MITICĂ:
– Nu, n-am nici un motiv. - P.D. Mâna lui Mitică care amestecă într-una, cu linguriţa, fără rost, zahărul din cafea care, probabil, e topit de mult.
MITICĂ:
– În general, totul decurge normal în viaţa mea, aşa că nu am motive. Dacă pot să muncesc, sunt fericit. - G.P. Ochii lui Alice, care parcă vor să răzbească mai departe decât spun cuvintele pe care le aude.
MITICĂ (off):
– Grozav ar fi să pot munci douăzeci şi patru de ore pe zi. Mă gândesc tot timpul ce-aş putea face ca să nu mai dorm. Se pierde prea mult timp cu somnul.
Mâna lui Mitică intră în cadru, îi scoate ochelarii.
MITICĂ(off).
– Ai ochi frumoşi. De ce-i ascunzi?
ALICE:
– Mă tem să nu fac ravagii.
Cei doi râd în hohote. Ciudat: Mitică e frumos când râde.
SECVENŢA 70
EXTERIOR – ZI – STRADĂ SPITAL
6 cadre – 20 m.u.
- P.D. Piciorul lui Alice care şutează într-o piatră întâlnită în drum.
- P.A. Mitică şi Alice merg pe o stradă din apropierea spitalului. Se opresc. Mitică flecăreşte, bine dispus.
MITICĂ:
– În general, se pierde foarte mult timp. Timpul, acest fabulos capital. Uite, asta ar fi o temă interesantă şi pentru tine, ca psiholog: cât timp pierd oamenii şi de ce? - P.P. ALICE (surâzând):
– Faci vreo aluzie la faptul că noi, acum, pierdem timpul plimbându-ne şi vorbind? - P.P. MITICĂ:
– Nu. Mi-a făcut plăcere că ne-am cunoscut. Am să vin să văd copiii. - P.A. ALICE:
– Mulţumesc. Am să trec într-o zi pe la spital să te iau. De altfel, o să ne întâlnim la piaţă.
Cei doi îşi strâng mâna camaradereşte şi se despart. Mitică se apropie de aparat. Chipul lui pare ceva mai destins. - P.G. Mitică intră pe poarta spitalului.
SECVENŢA 71
INTERIOR – ZI – CULOAR SPITAL
1 cadru – 8 m.u.
- P.Î. Suntem cu aparatul pe un culoar. Este adusă o targă cu rotile, o urmărim până ajungem în faţa unui cabinet medical, unde aşteaptă mai multe persoane, bolnavi din spital şi externi. Uşa se deschide, apare doctoriţa Năstăsescu urmată de o soră – ajută ca targa să intre înăuntru. În clipa aceea bolnavii se ridică în picioare. Intră în cadru Mitică, schimbă un semn amical cu doctoriţa, trece de aparat care-l urmăreşte în panoramic. Îi iese în întâmpinare Suzi, care pare dărâmată. Îi spune ceva, dar nu auzim ce. Imediat, Mitică se întoarce din drum, o ia la goană, trece de aparat fugind.
SECVENŢA 72
INTERIOR – ZI – SCARĂ CULOAR SPITAL
2 cadre – 5 m.u.
- P.Î. Mitică coboară în fugă scara care duce la subsol.
- P.A. Mitică pe un culoar al subsolului care duce la morgă. Cu cât înaintează se aude mai clar un glas care jeleşte şi scânceşte. Mitică se apropie, ajunge în capul culoarului, lângă aparat, în P.P., se opreşte consternat.
SECVENŢA 73
INTERIOR – ZI – MORGA SPITALULUI
2 cadre – 12 m.u.
- P.A. În morga spitalului, Gheghe cel tânăr, înconjurat de câţiva oameni în alb, printre care şi Mitroi. Gheghe plânge şi-şi dă cu pumnii în cap.
GHEGHE:
– Unchiule! Unchiule! Cum de m-ai lăsat tu pe mine singur pe lume şi ce-ai căutat tu la spital, să te omoare criminalul?! Aoleu, unchiule!…
MITROI:
– Domnule Gheghe, îţi înţeleg durerea dar, te rog, să fii demn. Legea îţi va face dreptate. - P.P. Mitică ascultă cu stupefacţie acest dialog, surâde, apoi se întoarce şi pleacă, fără să fie văzut de ceilalţi.
SECVENŢA 74
INTERIOR – ZI – CABINET RADIOLOGIE
7 cadre – 70 m.u.
- P.M. Aparatul de radioscopie, medicul face o radioscopie unei fete tinere.
- P.M. Mitică urmăreşte atent investigaţia. Medicul radiolog, intră în cadru alături de Mitică. Se îndreaptă amândoi spre negatoscopul din cabinet în timp ce, în planul doi, o soră o conduce spre ieşire pe tânără. Medicul pun radioscopia la negatoscop, o cercetează amândoi îndelung.
MITICĂ:
– Nu pot să cred! Nu pot! La vârsta asta!?
MEDICUL:
– Ce altceva poate să fie?
MITICĂ:
– Trebuie să-i mai facem o radiografie. - P.Î. Se deschide uşa, în cabinet intră Mitroi împreună cu un bărbat cu părul grizonat, îmbrăcat în haină de piele.
MITROI (solemn):
– Tovarăşe doctor, tovarăşul procuror are de discutat cu dumneavoastră unele probleme. Pe mine mă scuzaţi.
Mitroi îi aruncă o privire insistentă procurorului, apoi îi face semn medicului radiolog şi ies amândoi.
Procurorul îl priveşte pe Mitică deschis, zâmbitor, cu bunăvoinţă sinceră.
PROCURORUL:
– Sunt procurorul Popovici. Vă deranjez dacă vă rog să stăm puţin de vorbă?
MITICĂ:
– Dacă nu durează mult, nu mă deranjează.
Procurorul scoate din servietă un dosar în care se află două hârtii.
PROCURORUL:
– Tovarăşe doctor, împotriva dumitale s-a făcut o plângere. - P.P. Mitică nu schiţează nici un fel de mirare.
PROCURORUL(off):
– Este vorba de plângerea numitului Gheghe Ion.
MITICĂ (după o clipă de tăcere):
– Vă ascult. - P.P. PROCURORUL:
– Se zice că operaţia a fost făcută fără asentimentul familiei şi al bolnavului şi nu în condiţiile cele mai normale.
MITICĂ (fără nici un fel de ironie):
– Dumneavoastră vă pricepeţi la medicină?
PROCURORUL:
– Nu. Dar în momentul de faţă o comisie formată din specialişti studiază cazul. Familia, adică nepotul, doreşte să intenteze proces şi să ceară despăgubiri. Fireşte, dumneavoastră vă puteţi apăra… puteţi să…
MITICĂ:
– Eu nu mă apăr.
PROCURORUL:
– De ce ? Aveţi acest drept.
Mitică se depărtează, aparatul pleacă cu el, se apropie de radiografie, o arată.
MITICĂ:
– Nu consider necesar să mă apăr. N-am timp. S-ar putea ca fata asta să mai aibe de trăit doar câteva luni şi n-are decât douăzeci de ani. Şi apoi, nevoie de apărare au numai cei slabi şi vinovaţi. Eu nu sunt şi, în afară de asta, am încredere în justiţie. - P.A. Mitică pleacă de la negatoscop, se îndreaptă spre un scaun aflat în faţa biroului. Se aşează. Procurorul intră în cadru, în planul doi.
PROCURORUL:
– Ciudată atitudine aveţi. Sunteţi membru de partid?
MITICĂ (se întoarce brusc spre procuror):
– Da. Dar de ce mă întrebaţi?
PROCURORUL:
– Vă întrebam pentru că, dacă sunteţi, aveţi o răspundere şi în această calitate.
Mitică se ridică, se apropie de procuror.
MITICĂ:
– Fireşte. Ştiu asta din clipa în care m-am înscris în partid, la vârsta de optsprezece ani.
PROCURORUL (nu ştie dacă să-l ia în serios):
– Da?! - P.M. Amorsă procurorul, Mitică se apropie şi mai mult de el.
MITICĂ:
– Da. Eram instructor de U.T.M., într-o comună, dormeam pe scaune la Sfatul popular, şi mâncam biscuiţi de trei ori pe zi. Fiţi fără grijă, tovarăşe procuror, ştiu foarte bine ce răspundere am ca medic şi ca membru de partid.
SECVENŢA 75
INTERIOR – ZI – CULOAR RADIOLOGIE
2 cadre – 25 m.u.
- P.G. În colţul în care se întretaie două culoare, Suzi îl aşteaptă pe Mitică. Trec două infirmiere care o întreabă:
INFIRMIERĂ:
– Ce faci dragă aici? Îţi aştepţi iubitul?
Infirmierele îşi continuă drumul râzând. Din cabinetul de radiologie iese procurorul, urmat de Mitică. Suzi se ascunde. - P.M. MITICĂ:
– Dacă doriţi să săvârşiţi un act cu adevărat folositor societăţii, atunci vedeţi ce se întâmplă cu nepoţelul bătrânului. E singur şi are numai cinci ani.
PROCURORUL:
– Care nepoţel?
MITICĂ:
– Întrebaţi-l pe reclamant. Ştie el foarte bine.
Procurorul dă din cap afirmativ şi-şi notează ceva într-un carneţel.
MITICĂ:
– Pe mine mă iertaţi, am treabă.
Mitică se îndepărtează, urmărit de traveling. Pe drum întâlneşte un bolnav care fumează. Îi ia ţigara din gură şi o aruncă, apoi îi dă un măr. La întretăierea de culoare îl aşteaptă Suzi. Pornesc amândoi, pe culoar, aparatul îi urmăreşte. Depăşesc aparatul care-i vede din spate.
SUZI (în şoaptă):
– Vrea să vă distrugă!
MITICĂ:
– Cine să mă distrugă?
SUZI:
– Tot spitalul vorbeşte că Mitroi v-a dat pe mâna procuraturii şi că nepotul ăluia a făcut scandal. Eu v-am spus să nu-l operăm. Măcar dacă i-am fi luat consimţământul…
MITICĂ (calm):
– Nu mă interesează ce se spune şi ce se face împotriva mea. Gică e pregătit?
Suzi se opreşte uluită. Aparatul îi ajunge din urmă la amorsă Mitică. Apoi aparatul înaintează lent, până ajung de faţă.
SUZI:
– Îl operaţi?
MITICĂ:
– Da.
SUZI:
– Tocmai acum? Dacă se întâmplă ceva, Mitroi vă arestează!
MITICĂ:
– Suzi! Nu tu hotărăşti aici, ci eu! Fă ce ţi-am spus!
SUZI:
– Da, dar eu nu pot să iau parte la operaţie. Doctorul Mitroi m-a avertizat să nu mai lucrez cu dumneavoastră, altfel îmi desface contractul de muncă.
Suzi pleacă brusc, iese din cadru. Aparatul se apropie la P.P. Mitică, apoi îl însoţeşte, tot la P.P. în mersul lui spre cabinet.
SECVENŢA 76
INTERIOR – ZI – CABINET DE CONSULTAŢII MITICĂ
6 cadre – 30 m.u.
- P.M. Mitică în cabinetul de consultaţii. E îngândurat, deprimat, se apropie de fişier, ia dinăuntru două mere, se aşează la birou, muşcă dintr-un măr privind pe fereastră. Aparatul îl depăşeşte, vedem numai fereastra.
- P.A.-P.M. Intră Gheghe, care-i zâmbeşte unsuros şi complice. Mitică se întoarce spre el, îl priveşte fix, fără să se clintească.
- P.M. GHEGHE (care se plimbă prin cabinet):
– Dom’ doctor, vă rog să nu vă supăraţi pe mine, dar asta e situaţia. V-am prins la înghesuială, vă execut, c-aşa-e-n viaţă, foloseşti ocazia ca să tragi mălaiul. - P.M. Mitică întoarce privirea de la Gheghe. Apoi cu un gest lejer şi sigur, ia de pe masă un bisturiu şi se joacă cu el neglijent.
GHEGHE:
– Îmi daţi douăzeci de mii de lei şi tac din gură, că bani aveţi, nu duc eu grija dumneavoastră… tăiaţi o burtă şi luaţi o mie, plus ţigările şi de-ale gurii… - P.P. Gheghe priveşte destul de speriat jocul lui Mitică cu bisturiul. Vorbeşte cu tot mai puţină convingere. Traveling de-alungul mesei.
GHEGHE:
– … Eu nu zic, unchiul era pe ducă, poate nu era, dar dacă aţi picat pe bec şi comisia zice că am fost vătămat ca parte de familie…Vă rog să nu vă supăraţi pe mine, dar asta-i situaţia… Ce să-ţi fac? Ia să-ţi moară şi ţie un unchi care a fost mai mult decât un tată pentru tine, ce-ai face? Îmi dai douăzeci de mii şi rămânem prieteni, că vorba aia…
Mitică, tot cu bisturilul în mână, clocotind:
MITICĂ:
– Ieşi! - P.M. Gheghe mai încearcă să spună ceva, apoi se îndreaptă spre uşă. Traveling înapoi până îl prindem pe Mitică în amorsă. Aruncă cu mărul după Gheghe. Se întoarce spre aparat. E remontat, păşeşte spre uşă.
SECVENŢA 77
INTERIOR – EXTERIOR – ZI – SALON BĂRBAŢI – CURTE SPITAL
11 cadre – 50 m.u.
- P.A. Văzută de aproape o înmormântare.
- P.M. Vedem pe strada spitalului o înmormântare. Aparatul se retrage, prindem în amorsă bolnavii care stau la geamul salonului.
- P.A. Filmat de la fereastră. Uşa se deschide, apare Mitică care-i face semn lui Gică.
MITICĂ:
-Gică!
Gică intră în cadru. Mitică iese. - P.M. Mitică pe culoar, iese Gică, se apropie de el.
MITICĂ:
– Ce zici, Gică, îi dăm drumul?
GICĂ:
– Îi dăm drumul.
MITICĂ:
– Nu ţi-e frică? - P.P.-P.M. GICĂ:
– Nu mi-e frică. Cu dumneavoastră nu mi-e frică.
Scoate din buzunar o hârtie, pe care i-o întinde lui Mitică.
GICĂ:
– Aveţi aici declaraţia mea în caz de nenorocire… - P.P. Mitică ia hârtia şi o rupe.
- P.M. GICĂ:
– N-am vrut să vă jignesc…
MITICĂ:
– Totul o să meargă bine. O să-ţi fac o vezică nouă şi o să trăieşti cu ea încă o sută de ani.
Gică se îndreaptă spre salon, Mitică pleacă îngândurat. - P.A. Gică intră în salon. După ce a închis uşa, se reazămă o clipă de ea, ca şi cum i s-ar fi înmuiat picioarele. Călugărul şi încă un bolnav se apropie de el.
CĂLUGĂRUL:
– Ce-i, Gică?
GICĂ (stins, îngrijorat):
– Gata… Intru la cuţit…
Gică se apropie de patul lui şi se aşează. Călugărul şi celălalt bolnav vin lângă el, se aşează şi ei. Se mai apropie doi bolnavi.
CĂLUGĂRUL:
– Ţi-e frică? - P.P. GICĂ (tulburat):
– Simt aşa ceva care nu ştiu cum să-i zic…
Călugărul şi ceilalţi bolnavi îl privesc cu înţeles şi compasiune. - P.M. Gică caută sub pernă şi-i întinde un pacheţel lui Moş Nae, care e cu patul alături.
GICĂ:
– Dacă e ceva… trimite, te rog, mamei scrisoarea asta şi ceasul de mână…
Călugărul se duce spre patul lui, făcându-şi cruce.
CĂLUGĂRUL:
– O să mă rog pentru tine…
Gică se apropie de fereastră. În vecinătatea spitalului este probabil o şcoală pentru că se aud glasurile vesele ale copiilor care au ieşit în recreaţie. Priveşte câteva clipe afară. - P.G. Din unghiul subiectiv a lui Gică vedem curtea spitalului. O ambulanţă a intrat în viteză, mai mulţi infirmieri se grăbesc să transporte bolnavul. Lângă gard, un bolnav tânăr stă de vorbă cu logodnica lui, care-l îmbrăţişează printre zăbrelele gardului.
SECVENŢA 78
EXTERIOR – ZI – CURTE ŞI STRADĂ SPITAL
1 cadru – 5 m.u.
- P.G. Mitică iese din spital, îşi ia bicicleta, pleacă, se pierde după colţul străzii.
SECVENŢA 79
EXTERIOR – INTERIOR – ZI CASĂ MITICĂ
4 cadre – 13 m.u.
- P.G. Filmat din curtea casei, Mitică ajunge în faţa grilajului, intră în curte, îşi lasă bicicleta, trece pe lângă aparat, intră în casă.
- P.A. Mitică intră în laboratorul său.
- P.M. Suntem cu aparatul în interiorul camerei, îl vedem pe Mitică intrând. Face câţiva paşi, apoi rămâne împietrit.
- P.Î. Din unghiul subiectiv al lui Mitică: câinele Gioni zace culcat. Parcă doarme. Mitică se apropie şi-l priveşte îndelung, încremenit. Apoi şopteşte cu o imensă tristeţe:
MITICĂ:
– A murit…
SECVENŢA 80
EXTERIOR – INETRIOR – ZI – RESTAURANT
10 cadre – 60 m.u.
- P.G. Mitică pe o stradă, lângă piaţă, intră într-o autoservire.
- P.Î. Mitică îşi alege mîncarea de pe linia de autoservire.
- P.A. Mitică, cu tava de mâncare, se aşează la o masă. E preocupat, nu vede nimic în jur.
- P.M. La o altă masă, doctorul Pandele, pe care l-am mai întâlnit în spital, stă şi el singur, mănâncă. Întoarce capul de câteva ori spre Mitică.
- P.M. Mitică mănâncă îngândurat, nu l-a văzut pe doctorul Pandele. Aparatul corectează, îl vedem pe Pandele care se ridică şi se apropie de Mitică. Aparatul se strânge pe cei doi.
PANDELE:
– Îmi permiţi să iau loc la masa dumitale?
MITICĂ (trezit ca dintr-un vis):
– Da… sigur… vă rog…
PANDELE (aşezându-se):
– Ce e nou?
MITICĂ:
– Nimic nou.
PANDELE:
– Am auzit despre înscenarea cu bătrânul din Buzău. Ce să-i faci?!… Până să apari dumneata, Mitroi era socotit o glorie locală. Acum a ajuns pe locul doi. Iar dumneata spui şi ce trebuie şi ce nu trebuie şi asta îl întărâtă. Ţi-ar trebui mai mult tact.
MITICĂ (nervos):
– Ştiu, dar n-am timp să mă schimb Poate când oi îmbătrânii. Până atunci…
Aparatul se apropie de Pandele la P.P.
PANDELE:
– La vârsta dumitale visam şi eu să se cutremure pământul sub picioarele mele.
MITICĂ (off – tăios):
– Şi?!
PANDELE:
– Din păcate n-am avut curajul să lupt… Şi acum îmi pare rău… Am trăit o viaţă mediocră. - P.P. Mitică se opreşte din mâncat, îl priveşte cu atenţie pe Pandele.
MITICĂ:
– De fapt, noi medicii, avem un singur adevăr: moartea. Restul sunt fleacuri. - P.P. Pandele îl priveşte trist. După o scurtă pauză:
PANDELE:
– Dar altceva vroiam să discutăm… Am o idee la care mă gândesc de ani de zile. Vreau s-o studiem şi să o lucrăm împreună. - P.P. Mitică, Pandele amorsă.
MITICĂ (jucat):
– Da, desigur… Când va fi gata spitalul cel nou… - P.P. Pandele, amorsă Mitică.
PANDELE:
– Să nu te simţi jenat că sunt mai bătrân. Nu mi-e ruşine să recunosc că am ce învăţa de la dumneata. N-am prejudecăţi…
MITICĂ:
– Aşa rămâne! Trebuie să plec… - P.M. Amândoi în cadru. Mitică se opreşte o clipă, îl priveşte lung pe Pandele.
MITICĂ:
– Chiar azi am o operaţie destul de dificilă. Dacă m-aţi putea ajuta…
PANDELE:
– Cu mare plăcere. Despre ce este vorba?
Mitică se gândeşte câteva clipe.
MITICĂ:
– Un băiat la care ţin enorm şi care e într-o situaţie disperată. Trebuie să-i fac o plastie de vezică.
PANDELE:
– Ai curajul?
MITICĂ:
– Nu există altă soluţie. M-am pregătit. Mă ajutaţi?PANDELE:
– Bineînţeles.
SECVENŢA 81
INTERIOR – ZI – CABINET PANDELE
1 cadru – 10 m.u.
- P.Î. Cabinetul doctorului Pandele. Pe pereţi sunt foarte multe tablouri. Vedem şi ustensile pentru pictat. Uşa se deschide şi intră Pandele urmat de Mitică.
PANDELE:
– Numai o clipă, să mă schimb.
Pandele se duce la un dulap şi scoate un halat alb. Mitică rămâne cu ochii la tablouri. După câteva clipe, Pandele îşi dă seama.
PANDELE:
– E mica mea bucuria personală. Un fel de viciu. Unii joacă bridge, eu pictez…
MITICĂ:
– Sunteţi talentat.
PANDELE:
– Mulţumesc.
Rămâne o clipă pe gânduri, ne dăm seama că îl preocupă ceva.
PANDELE:
– Dar ce va spune Mitroi despre această operaţie?
MITICĂ:
– Nu văd nici o legătură între operaţie şi conflictul nostru. În orice condiţii mi-aş fi luat toate măsurile de siguranţă. Vă rog să mă credeţi, nu mă joc cu viaţa nimănui.
PANDELE:
– Sunt convins. Voi fi alături de dumneata.
SECVENŢA 82
INTERIOR – ZI – SALON BĂRBAŢI
1 cadru – 20 m.u.
- P.D.-P.M. Acul unei seringi care se înfige în pulpa lui Gică. Aparatul se depărtează, Mitică îi face o injecţie lui Gică. Din planul doi, intră pe uşă Suzi, se apropie de Mitică.
Termină de făcut injecţia, şterge locul cu vată, apoi ridică ochii şi o vede pe Suzi, care nu s-a depărtat.
MITICĂ:
– Eşti liberă, poţi să pleci.
Suzi se apropie mai mult de Mitică şi-i spune în şoaptă:
SUZI:
– Nu plec, rămân.
MITICĂ
– Spuneai că ţi-e frică…
SUZI:
– Mi-e frică dar nu pot să vă las singur. Am nişte emoţii îngrozitoare.
Mitică şopteşte, cu grijă, să nu-l audă Gică:
MITICĂ:
– Vorbeşte mai încet şi ţine-ţi emoţiile pentru tine.
Gică se freacă pe locul unde i s-a făcut injecţia. Râde. A auzit ce au vorbit.
GICĂ:
– Lăsaţi, domnişoară, c-o să fie bine. Azi noapte am visat aşa frumos… Se făcea că…
MITICĂ (întrerupându-l nervos):
– Anunţă-l pe doctorul Pandele să se pregătească.
Apoi îi face un semn lui Gică.MITICĂ:
– Gata.
Mitică şi Suzi ies din cadru. Aparatul se apropie de Gică: o urmă de îngrijorare se vede pe faţa lui, încearcă s-o mascheze.
SECVENŢA 83
INETRIOR – ZI – SALA DE OPERAŢII
6 cadre – 15 m.u.
- P.D. Se închid geamurile.
- P.D.-P.M. Instrumentele sunt aduse de la sterilizat,odată cu ele pătrunde şi aparatul în sală, se apropie de Gică care intră şi el.
- P.M. Mitică şi Pandele se spală pe mâini.
- P.M. Suzi îşi aranjează instrumentarul.
- P.A. Mitică şi Pandele îşi pun halatele de operaţie.
- P.A. Gică e întins pe masa de operaţie, i se pune transfuzia.
SCEVENŢA 84
INTERIOR – ZI – BIROU MITROI
1 cadru – 3 m.u.
- P.M. Mitroi vorbeşte la telefon: e foarte agitat, gesticulează, e roşu la faţă de enervare.
MITROI:
-… Nu putem să-l lăsăm să-şi facă de cap! Ce-i aici, spitalul lui personal?… În cazul unei anchete, eu răspund!… O să se spună că…
SECVENŢA 85
INTERIOR – ZI – SALA DE OPERAŢII
8 cadre – 49 m.u.
- P.A. Mitică intră în sală, se apropie de Gică.
MITICĂ:
– Ei, Gică, până aici ţi-a fost!
Gică zâmbeşte. Mitică se apropie de aparat. Privirea lui este extrem de încordată.
399.-403 Gică este pregătit pentru operaţie. Un întreg ritual care este executat cu multă atenţie. Nimeni nu mai scoate o vorbă.
- P.P. Gică priveşte din ce în ce mai speriat în jurul lui.
Suzi vine şi-i pune pe faţă masca pentru anestezic.
SUZI:
– Numără tare.
GICĂ:
– Până la cât?
SUZI:
– Până la o mie.
GICĂ:
– Unu… doi… trei… patru… - P.A. Suzi, Mitică şi Pandele, se apropie şi ei de masa de operaţie. Se aude Gică care numără din ce în ce mai greu şi mai rar.
GICĂ:
– …cinci… şase… şapte… opt… - P.P. Mitică îl priveşte încordat. Numărarea lui Gică nu se mai aude.
SUZI:
– Gata.
MITICĂ:
– Începem.
SECVENŢA 86
INTERIOR – ZI – CAMERA RAPORT DE GARDĂ
16 cadre – 120 m.u.
- P.G.-P.P. Traveling în jurul mesei de consiliu la care sunt aşezaţi medicii, printre ei doctoriţa Năstăsescu, doctorii Paraschiv, Sanda şi sora şefă care notează atent tot ce spune Mitroi.
MITROI (care probabil trage concluziile):
– …Încă odată vă rog mai multă atenţie în privinţa înfăţişării bolnavilor noştri. De fapt, după cum aţi văzut, am intenţia să transformăm radical şi acest spital vechi, încât la anul să putem spune că avem două spitale noi şi moderne… O aripă a fost deja renovată, se lucrează la încălzirea centrală…
Aparatul, în traveling, a ajuns în spatele lui Mitroi, în aşa fel încât să vedem uşa, pe care intră secretara.
SECRETARA:
– Aveţi legătura cu procuratura. - P.P. Mitroi întoarce o privire nemulţumită spre ea.
- P.M. Secretara ridică umerii vinovată.
- P.P. MITROI:
– Bine, mulţumesc.
Mitroi se ridică de la masă, aparatul panoramează odată cu el, se opreşte pe doctoriţa Năstăsescu care se apleacă spre doctorul Sandu şi-i şopteşte îngrijorată:
DOCTORIŢA NĂSTĂSESCU:
– Nu s-a terminat povestea asta?
Aparatul se opreşte numai pe doctorul Sandu, care mototoleşte nervos hârtia din faţa lui şi o azvârle într-un coş care se găseşte sub măsuţa pe care se află telefonul Astfel îl descoperim din nou pe Mitroi care vorbeşte la telefon.
MITROI:
– Vă salut! … Da, vă deranjez din nou… în aceeaşi problemă…
411.-413. P.P. Privirile medicilor sunt aţintite spre Mitroi, cu dorinţa vădită de a înţelege ce se întâmplă.
- P.P. MITROI (în receptor, ascultă murmurând):
– Da… da… sigur…
Se opreşte o clipă, a întâlnit privirile medicilor. - P.P. Panoramic peste chipurile medicilor.
- P.P. Mitroi are un moment de inspiraţie:
MITROI (în receptor):
– O clipă, iertaţi-mă…
Acoperă receptorul cu mâna şi şopteşte concediindu-i:
MITROI:
– Am terminat… - P.A. Spre surprinderea lui, nici un medic nu se ridică de la masă. Doar sora şefă îşi strânge hârtiile şi iese.
- P.P. MITROI:
– Da, vă ascult… Nu, tovarăşe procuror, nu pot să privesc uşor asemenea abateri… Nu e numai problema noastră, e şi a dumneavoastră… - P.M. Doctoriţa Năstăsescu se ridică furioasă şi se duce la fereastră, aprinzându-şi o ţgară. Aparatul rămâne pe chipul doctorului Paraschiv care ascultă tot mai indignat.
MITROI (off):
– Nu pot să-l las să-şi facă de cap! Vă rog să mă înţelegeţi, ăsta nu e spitalul personal al doctorului Irod!
PARASCHIV(are o reacţie violentă):
– Dar este inadmisibil cum procedaţi! - P.P. Mitroi care l-a auzit, scurtează brusc convorbirea.
MITROI:
– Tovarăşe procuror, vă sun eu peste zece minute, dacă se poate. Sunt într-o şedinţă acum… Mulţumesc…
Închide telefonul şi se apropie de doctorul Paraschiv, îi avem pe amândoi în cadru la P.P.
MITROI:
– Aţi spus ceva, tovarăşe doctor?
PARASCHIV:
– E inadmisibil!
MITROI (surâzând dulce):
– Ce-i inadmisibil?
PARASCHIV:
– Cum procedaţi! E imoral! De ce trebuie amestecată procuratura într-o chestiune a noastră, a medicilor din acest spital?
Cu acelaşi surâs, Mitroi îl priveşte pe Paraschiv, apoi îi întoarce spatele şi se depărtează. Îl urmărim în traveling, pierzându-l din cadru pe Paraschiv. După câţiva paşi, se întoarce spre el.
MITROI:
– Răspund încă de acest spital şi în cazul unei anchete nu doctorul Irod suportă consecinţele!
Iese trântind uşa. - P.M. Doctorul Paraschiv se uită la Sandu, care remarcă scârbit:
SANDU:
– Ce lichea! - P.Î. Doctoriţa Năstăsescu pleacă de la fereastră şi se apropie de masă, ajungând în P.P.
DOCTORIŢA NĂSTĂSESCU:
– De ce n-ai îndrăznit să i-o spui în faţă? Taci, tot timpul taci! - P.P. SANDU:
– Tu, n-ai tăcut?! - P.P. Doctoriţa Năstăsescu îl priveşte o clipă sufocată de indignare, apoi iese furioasă.
SECVENŢA 87
INTERIOR – ZI – SALA DE OPERAŢII
8 cadre – 40 m.u.
- P.A. Înlănţuire. În sala de operaţie atmosferă de muncă foarte încordată. Mitică lucrează aplecat asupra bolnavului.
- P.P. Gică dormind.
427- 432 Diverse planuri care descriu desfăşurarea operaţiei. Fruntea lui Mitică e acoperită de broboane de sudoare. Suzi îl şterge cu un tampon. Gestul ei are ceva duios. O clipă privirile lor se întâlnesc. Mitică lucrează ajutat de Pandele, care este mâna a doua, şi de încă un medic. Acesta îi şopteşte ceva lui Mitică, care dă din cap că a înţeles. În sala de operaţie este o linişte de mormânt; se aude respiraţia celor care lucrează.
SECVENŢA 88
INTERIOR – ZI – BIROU MITROI
2 cadre – 18 m.u.
- G.P. Înlănţuire: Mitroi vorbeşte agitat la telefon. În contrast total cu încordarea şi tăcerea care domneau în sala de operaţii.
MITROI:
– … e inadmisibil… un asemenea caz de indisciplină… - P.Î. Uşa biroului se deschide, intră doctoriţa Năstăsescu şi încă un medic. Rămân consternaţi, auzindu-l pe Mitroi:
MITROI (la telefon):
– Da… Propun să fie mutat disciplinar… Am să mă adresez, fireşte, şi ministerului… Fireşte… Vă salut…
Mitroi închide telefonul, dă cu ochii de cei doi medici. Doctoriţa Năstăsescu, departe de a fi intimidată, se apropie de Mitroi cu paşi energici.
DOCTORIŢA NĂSTĂSESCU:
– Nu te credeam atât de josnic!
MITROI:
– Poftim?
DOCTORIŢA NĂSTĂSESCU:
– Loveşti pe la spate… foarte frumos! Mă întreb dacă o faci numai din invidie?
MITROI:
– Ce e cu tine? Nu te ştiam isterică…
DOCTORIŢA NĂSTĂSESCU (încercând să se stăpânească):
– Ştii care-i comicul în toată povestea asta? Îţi închipui că Mitică gândeşte la fel ca tine şi că se zbate să-ţi ia locul administrativ. Stai liniştit, el nu vrea decât să muncească cât mai bine. E un om talentat şi pasionat, atâta tot. Degeaba te oboseşti! Un talent n-ai cum să-l înăbuşi!
SECVENŢA 89
INTERIOR – SEARĂ – SALA DE OPERAŢII
2 cadre – 20 m.u.
- P.A. Înlănţuire. Avem în cadru fereastra sălii de operaţie: afară s-a întunecat. Aparatul panoramează: Mitică şi Pandele se depărtează de lângă masă, ceea ce înseamnă că operaţia s-a terminat. Se apropie amândoi de aparat. Mitică se clatină pe picioare, găseşte un scaun, se prăbuşeşte epuizat. Şi-au s-au scos masca şi mănuşile. Pandele se uită la ceas.
PANDELE:
– Trei ore şi jumătate…
Mitică rămâne tăcut. - P.Î. Uşa sălii de operaţie se deschide. Gică e scos pe patul rulant. Mitică supraveghează fiecare mişcare a brancardierilor. Suzi merge lângă el. Se apropie amândoi de aparat. Mitică o priveşte pe Suzi, e palidă.
MITICĂ:
– Suzi, du-te acasă. Eşti obosită.
SUZI:
– Şi dumneavoastră? N-aţi dormit nici noaptea trecută.
MITICĂ:
– Lasă-mă pe mine, eu rezist. Mâine am nevoie de tine odihnită, mai avem şi alţi pacienţi.
SECVENŢA 90
EXTERIOR – INTERIOR – ZI – CURTE SPITAL- REZERVĂ GICĂ
13 cadre – 70 m.u.
- P.P. Gică doarme. Încă nu s-a trezit după operaţie. Mâna lui Mitică intră în cadru, stă o clipă pe fruntea lui. Aparatul se depărtează. Mitică este singur în rezervă cu Gică. Se duce la fereastră. Aparatul se apropie la P.P. Mitică care devine din ce în ce mai atent la ceea ce vede afară.
- P.G. Din unghiul subiectiv al lui Mitică, filmat prin fereastră. Suzi a ieşit în curte, îmbrăcată de oraş. O aşteaptă un tânăr înalt şi frumos. Suzi îl ia de braţ, cei doi ies pe poartă.
- P.P. Mitică întoarce capul de la fereastră, ca şi cum nu mai vrea să vadă, se depărtează, clătinându-se de tristeţe, apoi se aşează pe scaunul de lângă patul lui Gică. Îi ia mâna, îi cercetează pulsul.
440.- 444. Înlănţuire: diverse planuri în care Mitică îl veghează pe Gică. Acesta nu şi-a revenit încă, se pare că-i merge din ce în ce mai rău, pentru că Mitică devine din ce în ce mai agitat: îi ia tensiunea, accelerează perfuzia, îi pune oxigen la nas, ascultă inima cu stetoscopul, îi priveşte pupilele etc. E atât de încordat şi de neliniştit de starea bolnavului, încât începe să-i vorbească în şoaptă:
MITICĂ:
– Hai, Gică, termină cu prostiile! Deschide ochii… nu mai fă fiţe… Gică! Gata!
Nici o tresărire pe faţa lui Gică.
- P.A. Uşa se deschide, intră doctorul Pandele, în haine de oraş. Se apropie de Mitică.
PANDELE:
– M-am întors să văd cum îi merge.
MITICĂ(disperat):
– Nu e bine… I-a crescut febra…pulsul e foarte slab… Are o scădere de tensiune anormală…
Pandele se aşează lângă Mitică, îl consultă şi el pe Gică.
446.-448. Înlănţuire. Planuri în care sunt descrise intervenţiile şi strădaniile lui Mitică şi ale lui Pandele –o luptă disperată pentru salvarea lui Gică. Auzim tot timpul vocea lui Mitică, suprapusă imaginii, din off, ca şi cum i-am asculta gândurile.
MITICĂ (off):
– Hai, Gică, încă niţel… Respiră… respiră… Nu mă face de râs… Hai! Deschide ochii! Mă auzi?
- P.G. Înlănţuire. Îl vedem de departe pe Gică, nu ne dăm seama dacă mai respiră sau nu. Mitică şi Pandele sunt lângă el, înţepeniţi, într-o lungă şi chinuitoare aşteptare. Mitică a aplecat capul peste pieptul lui Gică. Pandele îi ţine mâna şi-i ia pulsul. Ne apropiem lent de ei, foarte lent, într-o linişte deplină. Când ajungem la P.M., Mitică ridică capul, îl priveşte pe Pandele, care dă din cap aprobator. Pe buzele lui Mitică flutură un zâmbet timid.
PANDELE:
– Cred că a depăşit punctul critic…
Mitică respiră adânc, uşurat.
SECVENŢA 91
INTERIOR – ZORI DE ZI – REZERVĂ GICĂ
15 cadre – 50 m.u.
- P.P. Gică doarme. Respiră regulat, figura lui arată mult mai destinsă şi liniştită. După lumina care îi cade pe faţă, ne dăm seama că afară a început să se lumineze de ziuă.
- P.P. Mitică îl priveşte cu atenţie, urmărindu-i fiecare respiraţie.
- P.M. GICĂ (fără să deschidă ochii):
– Apă…
Mitică îi toarnă cu o linguriţă, dintr-un pahar, câteva picături de apă pe buze. Treptat, Gică deschide ochii. Îl priveşte lung pe Mitică, clipind des. Mitică îi zâmbeşte.
Gică vorbeşte cu multă greutate:
GICĂ:
– E gata?
MITICĂ:
– Gata. Mai ai niţel şi-o mierleşti.
Gică surâde, emoţionat. A scăpat. E salvat! O lacrimă îi alunecă pe obraz. Tulburat, Mitică i-o şterge repede.
MITICĂ:
– Hai, termină cu prostiile. Stai blând.
GICĂ:
– Povestiţi-mi cum a fost.
Mitică se întinde pe scaun, troznindu-şi oasele.
MITICĂ:
– La început a fost bine, pe urmă ai început să faci pe vedeta şi să dai ochii peste cap. Cât pe ce să te iau la palme.
Gică vrea să râdă dar Mitică îi face semn să stea cuminte. - P.A. Înlănţuire. Afară e zi. Mitică stă tot lângă Gică. Se uită la ceas.
- P.D. Ceasul arată şase şi jumătate.
- P.M. Filmat dinspre fereastră. Se deschide uşa încetişor, intră Suzi, îmbrăcată de oraş. Mitică se ridică, îi iese în întâmpinare.
SUZI:
– Cum e?
Mitică dă din cap, arătând că e bine. Suzi îl priveşte atentă.
SUZI:
– Nu-mi place cum arătaţi.
Mitică o prinde de mână şi o priveşte lung, având o strălucire ciudată în ochi. E un reproş sau o speranţă?
SUZI:
– Aveţi febră. Puneţi-vă termometrul.
Mitică vrea să protesteze, dar Suzi îl aşează aproape cu forţa pe scaun, ia termometru de pe masă, îl scutură şi i-l pune sub braţ. - P.P. Gică care priveşte spre ei.
- P.D. Mâna lui Suzi care scoate termometrul de sub braţul lui Mitică. Aparatul se depărtează până la P.P. Suzi care priveşte termometrul.
SUZI (speriată):
– Treizeci şi opt cu doi! - P.P. MITICĂ (calm):
– Febra mea obişnuită. - P.P. SUZI(energică):
– Vă duceţi imediat acasă! N-aţi dormit de două nopţi! Rămn eu.
Mitică se întoarce spre Gică. - P.P. Gică surâde suav.
- P.M. Suzi îl conduce pe Mitică până la uşă şi îl împinge să iasă, şoptindu-i:
SUZI:
– Duceţi-vă, arătaţi foarte rău…
Apoi cu un gest duios îi şterge sudoare de pe frunte, cu batista ei. Mitică îi surâde cu buzele arse de febră. - P.P. Mitică caută în gestul lui Suzi o rază de speranţă. Priveşte spre ea.
- P.P. Suzi pleacă ochii. Pauză. Tăcere îndelungată.
- P.M. MITICĂ (înţelege):
– Bine. Am plecat.
Iese pe uşă.
MITICĂ (off):
– Mâine o operăm pe fată…
SECVENŢA 92
INTERIOR – ZI – CULOAR SPITAL
1 cadru – 15 m.u.
- P.A.-P.M. Mitică iese din cabinetul lui îmbrăcat în balonzaid. Pleacă pe culoarul spre ieşire mâncând un măr. Îl urmărim. E obosit, sfârşit, golit parcă de orice sentiment – aşa cum arată un om după o mare izbândă. În cadru intră Procurorul, îl vede pe Mitică, îl aşteaptă.
PROCURORUL:
– Tovarăşe doctor, sper că nu sunteţi supărat pe mine.
Mitică nu se opreşte, merg amândoi mai departe.
MITICĂ:
– Nu. Dar de ce mă întrebaţi?
PROCURORUL:
– Pentru că aş vrea să rămânem prieteni.
MITICĂ(surâzând):
– Bine. Deşi nu am fost, rămânem prieteni.
PROCURORUL:
– Afacerea respectivă s-a clasat. A fost o înscenare. Pe viitor fiţi, totuşi, mai prudent. E un sfat sincer. Nu vă vreau decât binele.
MITICĂ:
– Mulţumesc. Dar când să mă schimb? Sunt atât de oacupat…
PROCURORUL:
– Respectele mele!
Mitică face câţiva paşi urmărit de aparat, apoi se întoarce.
MITICĂ:
– Aţi făcut ceva cu copilul?
PROCURORUL:
– Da. S-a rezolvat. E la un cămin.
Mitică dă din cap mulţumit şi pleacă.
SECVENŢA 93
EXTERIOR – ZI – CURTE SPITAL
3 cadre – 15 m.u.
- P.M. Mitică iese pe uşa care dă în curte. O clipă se opreşte în uşă, trage o gură de aer, lumina îl orbeşte. Ne depărtăm cu macaraua, îl vedem pe Mitică singur în cadrul uşii. Pleacă, se apropie de aparat, care-l urmăreşte o clipă, apoi se opreşte. Din sens contrar vine doctoriţa Năstăsescu. Îl strigă, Mitică nu o vede, ea se apropie de aparat, la P.P.
- P.P. Suntem cu aparatul chiar pe sol. Îl vedem pe Mitică luându-şi bicicleta din rastel. În momentul în care iese pe stradă, tocmai intră maşina lui Mitroi. Sunt faţă în faţă. Stau o clipă aşa, apoi Mitică pleacă mai departe.
- P.M. Filmat din maşina lui Mitroi. Mitică trece mai departe. Mitroi întoarce capul spre aparat. Un zâmbet îi flutură pe buze. Ne dăm seama că i-a mai venit o idee.
SECVENŢA 94
EXTERIOR – ZI – PIAŢĂ
5 cadre – 50 m.u.
- P.G. Mitică merge pe o stradă. Duce bicicleta de ghidon, nu are putere să se urce pe ea.
- P.G. Intră în piaţă, se opreşte în faţa unei tarabe.
- P.M. Ia punga cu mere pe care i-o întinde vânzătorul, plăteşte. Aparatul se retrage în traveling până la P.A., îl urmărim din faţă, trecând pe lângă tarabă. Astfel, o cuprindem, la un moment dat, în cadru şi pe Alice, care stă cu spatele la aparat şi-l aşteaptă. Când Mitică ajunge în dreptul ei îl opreşte.
ALICE:
– Doctore, ce faci?
MITICĂ:
– Eu, bine.
ALICE:
– Te aşteptam. Mere?
Alice râde şi-l priveşte cu o îndrăzneală derutantă. Mitică se intimidează.
MITICĂ:
– Da, am acest viciu.
Pleacă amândoi mai departe. Tăcere îndelungată. Mitică nu găseşte ce să spună. - P.G. Cei doi merg pe stradă, ţinând fiecare câte o mână pe ghidonul bicicletei.
ALICE:
– Eşti cam palid… Ţi s-a întâmplat ceva?
Mitică după o clipă de tăcere:
MITICĂ:
– Nu. Dimpotrivă. Mi-a reuşit o operaţie pe care am făcut-o pentru prima oară. Sunt foarte fericit.
Alice se opreşte râzând.
MITICĂ:
– Pe cuvânt! Numai că acum n-am nici măcar puterea să mă bucur.
Cei doi pornesc mai departe.
ALICE:
– Atunci ar trebui să sărbătorim succesul!
MITICĂ (o priveşte cu coada ochiului):
– Fireşte. Cu prima ocazie.
În colţul străzii, Mitică se opreşte.
MITICĂ:
– Iartă-mă că nu pot să merg mai departe. Sunt obosit. Abia mă ţin pe picioare. Cred c-am să adorm lângă un gard.
ALICE:
– Atunci, la revedere!
MITICĂ (surâde):
– Ne vedem mâine… La mere…
Îşi strâng mâinile în tăcere. Mitică se depărtează. - P.P. Alice priveşte după Mitică câteva clipe, amuzată şi nedumerită, apoi pleacă şi ea, depărtându-se de aparat.
SECVENŢA 95
EXTERIOR – ZI – STRADĂ MITICĂ
2 cadre – 15 m.u.
- P.Î. Mitică, urmărit în traveling, de pe celălalt trotuar. Un copil iese la o poartă, Mitică îi dă un măr, apoi alt copil, alt măr etc. Ajunge în dreptul unui teren de sport pe care câţiva sportivi îşi fac încălzirea. Pe celălalt teren câţiva joacă mingea. Mingea cade pe stradă, băieţii îl roagă pe Mitică să le-o dea înapoi. Mitică încearcă cu piciorul, nu reuşeşte, e foarte obosit, le-o dă înapoi aruncând-o cu mâna.
- P.Î. Strada văzută de sus – macara. Mitică merge mai departe, traversează, dă un alt măr, copii se iau după el, apoi rămân în urmă. Macaraua coboară, îl vedem pe Mitică la P.M. cum merge ostenit.
SECVENŢA 96
EXTERIOR – ZI – CURTE CASĂ MITICĂ
1 cadru – 10 m.u.
- P.M. Filmat din interiorul casei, madam Maria, cu spatele la aparat, se uită pe fereastră. Îl vedem pe Mitică intrând pe poartă, clătinându-se de oboseală.
MADAM MARIA:
– Ce-o fi cu doctorul? Parcă e beat.
Soţul ei intră în cadru, se apropie şi el de fereastră.
SOŢUL:
– Aşa de dimineaţă?
Cei doi îl urmăresc cu privirea, curioşi.
SECVENŢA 97
INTERIOR – ZI – CASĂ MITICĂ
14 cadre – 86 m.u.
- P.A. Mitică urcă încet, abia mergând scara care duce către camera lui. Deschide uşa, intră.
- P.A. Îşi scoate balonzaidul, îl aruncă neglijent pe un scaun. Apoi rămâne câteva clipe pe gânduri, nu ştie de ce să se apuce. Se duce spre pat, dar imediat renunţă.
- P.M. Se apropie de bufet, ia un ibric, se uită la el: ibricul are pe fund urme de zaţ de cafea uscată. Se duce la baie, îl vedem prin uşa lăsată deschisă, spală îndelung ibricul, cu gesturi leneşe. Apoi revine în cameră, pune ibricul la fiert pe reşou.
- P.D. Mâna lui Mitică care deschide un sertar unde sunt aruncate, în dezordine, tot felul de lucruri. Caută printre ele, sunt mai multe tuburi şi cutii cu medicamente.
- P.P. Figura lui e complet absentă, ne dăm seama că se gândeşte în altă parte.
- P.D-P.P. ăA gsi un plic cu aspirină. Îl deschide, înăuntru nu mai este nici o pastilă. Renunţă să mai caute, închide sertarul.
- P.M. Ia ibricul care fierbe pe reşou, îşi toarnă nişte ceai, îl duce la masă, se aşează, după care se înveleşte cu o pătură. Ne dăm seama că are frisoane, probabil febra a crescut. Pune zahăr în ceai, începe să amestece cu linguriţa. Dar este foarte preocupat, se gândeşte la altceva, amestecă ceaiul într-una, mecanic, fără rost. Se aude o bătaie în uşă, pe care Mitică, preocupat, n-o receptează. Apoi se aude vocea lui madam Maria.
MADAM MARIA (off):
– Eu sunt, madam Maria… - P.M. În faţa uşii, cu un vraf de rufe spălate şi călcate, stă madam Maria, care continuă să vorbească:
MADAM MARIA:
– V-am adus rufele. Le-aţi lăsat la muiat şi putrezeau… Dacă tot am spălat pentru mine, am zis…
Madam Maria se opreşte, ascultă, dar nu se aude nici un răspuns. Se apleacă şi se uită pe gaura cheii. - P.G. Filmat prin gaura cheii, camera lui Mitică. Camera e goală, locul unde stă la masă Mitică nu se vede.
- P.M. Madam Maria ridică capul de la gura cheii şi vorbeşte către cineva din spate:
MADAM MARIA:
– Nu se aude nimic. S-o fi culcat.
Aparatul panoramează şi îl descoperă pe trepte, mai în jos, pe bărbatul Mariei.
BĂRBATUL:
– Mai bine. Lasă rufele şi ieşi.
Îi face semn să intre. - P.A. Filmat din cameră: uşa se deschide încetişor şi intră tiptil, în vârful picioarelor, madam Maria. După păţania anterioară e precaută, merge cu capul întors, ca nu cumva să dea iarăşi peste Mitică dezbrăcat.
- P.M. Mitică o priveşte amuzat, dar în acelaşi timp este foarte impresionat de gestul femeii.
MITICĂ (cu recunoştinţă în glas):
– Mulţumesc, madam Maria… - P.M. Auzind vocea lui Mitică, madam Maria se sperie, nu ştie cum să lase mai repede rufele pe bufet şi să iasă din cameră. Degeaba încearcă Mitică s-o oprească…
MADAM MARIA:
– Dom’ doctor, v-am spus să nu vă enervaţi. N-am avut nici un gând rău…
MITICĂ:
– De ce vă speriaţi?… Nu vreau… - P.M. MITICĂ
-… decât să vă mulţumesc… Vă rog să nu plecaţi!
Mitică s-a ridicat de la masă şi încearcă să se apropie de ea. Dar se aude uşa camerei care se închide. Mitică nu mai are puterea să meargă după ea. Rămâne câteva clipe în picioare, cu regretul în ochi că n-a fost înţeles. Apoi se aşează din nou la masă. Aparatul se apropie la P.P., Mitică începe din nou să-şi amestece ceaiul.