„Basm polemic şi antrenant, structurat pe legile încă vii ale commediei dell’arte, cu şarje carnavaleşti combinate la altitudinea unui burlesc de calitate cu sugestii caricate ale tehnologiilor de ultimă oră, filmul scris şi realizat de Alexandru Tatos se metamorfozează de la prima la ultima secvenţă într-o incisivă satiră cu un larg evantai de obiective. De la prostie la melodramă, la falsitate şi absurd, de la obişnuite, dar nescuzabile defecte omeneşti la viciul major deţinut de homo sapiens – războiul, totul este inventariat, vizat şi pulverizat cu nestăvilită ironie în satira propusă de cineast, cu nonşalanţa unui povestitor modern a cărui frenezie narativă subordonează firesc autentice numere de virtuozitate comică, de parodie cu înalţi coeficienţi de calitate“ Călin Stănculescu (Luceafărul nr. 35 (1425), sâmbătă 2 septembrie 1989).

„Experienţa teatrală i–a venit în ajutor autorului total Alexandru Tatos, care, modificând traiectoria în registru grav a filmografiei sale, a amibiţionat şi reuşit o insolită acoladă între… basm şi commedia dell’arte, reînviind starea de graţie a artiştilor de odinioară, maeştri ai naturaleţii şi spontaneităţii, ai improvizaţiei şi inventivităţii, extinzând atmosfera de efervescenţă la tot grupul de creatori. (…) Scenariul desferecă unele dintre regulile de bază ale morfologiei basmului, depistate nu atât în structuralistul demers analitic al lui V.I. Propp, ci mai de grabă în « Estetica » lui G. Călinescu, cel care afirmă că « misteriosul poematic », esenţa basmului – această « oglindire a vieţii în moduri fabuloase » – constă într-un tablou al existenţei  « uneori cu intenţie umoristică explicită, prezentat ca o minciună »“ Irina Coroiu (Cinema nr. 8, august 1989).

„Dar filmul nu e nici decum o joacă. Regizorul combate şi «combate bine», combate prostia omenescă, stupiditatea, anormalul, non-sensul, aberaţia, în contextul unei trame cu tâlc, cu pronunţat mesaj antirăzboinic, cu disimulate notaţii şi conotaţii morale. «Arma secretă» a regizorului-scenarist în această poveste cu zâne bune care-şi cântă melancolia şi cu voinici care-şi înving rivalii versificând, este luciditatea. Adaptat la specificul unui basm modern, totul dobândeşte nerv parodic. Zmeul «cel mai zmeu» devine amorez. Împăratul este victima unei idei fixe (obsesia războiului continuu). Craii Burtă-Verde şi Gâtlej-Uscat – inspiraţi de motivele clasice Flămânzilă şi Setilă – fraternizează aşa cum le stă bine unor «duşmani de moarte» ce sunt. Vrăjitoarea este – de ce nu? – verişoara zmeului şi se îndrăgosteşte la disperare tocmai de Voinicul Făt-frumos “ Călin Căliman (Contemporanul, nr. 32, 4 august 1989).

„Este un BASM, filmul lui Tatos ?! (avem doar şi un Împărat, şi un Zmeu, şi o Frumoasă, şi un Voinic, şi o Zână etc). Este o PARODIE ?! (printre altele: un personaj «basmodic» are replica «păi, fără relaţii, nu faci nimic în lumea asta !»). Este un FILM-REVISTĂ ?! (se folosesc mari actori de comedie, dansuri moderne, microfoane, muzică ritmată etc). Sau este acest SECRET AL ARMEI… SECRETE un fel de respiro al unui autor care ne-a dat filme de un tulburător realism şi care, iată, a simţit nevoia să răsufle puţin în registrul comic – adică o COMEDIE ?! … Nimic şi totuşi câte ceva din toate acestea şi, mai ales, un film care face săli pline” Horia Pătraşcu (Flacăra nr. 29, vineri 21 iulie 1989).

„Un film de autor, filmul unui regizor de o verificată seriozitate, care, de astă dată, «se joacă» în perimetrul genului uşor, dar o face tot la modul serios, adică fără să simplifice sau să expedieze nimic, ci încercând să obţină şi să dea cât mai mult. Ritmul e galopant, tensiunea umoristică e menţinută la o altitudine constantă (cu excepţia secvenţei din final, care are un ton mai degrabă concesiv decât convingător). Secvenţe de bravură regizorală şi imagistică : secvenţa ninsorii, pe malul mării, peste oastea răpusă de oboseală, şi secvenţa «fantomelor revanşarde»(…) Ca într–o commedia dell’arte cinematografică, tatos şI-a construit filmul pornind de la un scenariu care oferă o suită de situaţii umoristice, un lanţ de nuclee dramaturgice şI, în jurul lor – mari spaţii virane, spaţii de joc, destinate actorilor, libertăţii lor de mişcare. Secretul armei … secrete se sprijină, prin urmare, cu predilecţie, tocmai pe energia actorilor, pe capacitatea lor de a improviza şi de a schimba, mereu, măştile“ Eugenia Vodă (România literară nr. 29, joi 20 iulie 1989).