PERSONAJELE

 

PANTALONE – negustor veneţian:

– pretenţios, pedant, plin de sine – cu citate şi maxime filozofice de haz; avar, poltron, libidinos, bolnăvicios – geme, tuşeşte, strănută, se miorlăie dar caută să demonstreze că e plin de forţă, face piruete dar cade cu grimase de durere; se consideră un tezaur de înţelepciune; capătă cele mai multe lovituri şi ghionturi; bombănitor – se plânge şi blesteamă; are un ton de aspră răguşeală, cotcodăceşte.

 

LELIO – fiul sau

 

ARLECHINO – servitorul său

– să pară mai naiv, cu capul în nori, neîndemânatic, scapă mereu câteceva; să vorbească mai mult despre mâncare.

 

DOCTORUL GRAZIANO

– pedant, sentenţios dar în capul lui este un talmeş-balmeş – încurcă totul; prostănac, îi place să bea, are mare aplomb; citate latineşti – pe care le poceşte; tipul dobitociei doctoriceşti, are mare  aplomb; nici când e bătut la spate nu-şi întrerupe discursurile; prostie amestecată cu suficienţă.

 

FIAMMETTA – fiica sa

 

BRIGHELLA – servitorul său

 

COLOMBINA – servitoarea sa

 

CAPITANUL SPAVENTO

– de subliniat frica sa – vezi scenele cu Brighella, finalul, sau scena cu doctorul care poate fi foarte comică; citate spanioleşti – eventual le răspunde celorlalţi cu a sa spaniolă – de cred toţi că a înnebunit.

 

PEDROLINO – servitorul său

 

 

Public, oameni din popor, vânzători

 

 

1. O piaţă, în mijlocul căreia este montat un podium – obişnuita scena a trupelor ambulante.

Atmosfera pieţei: tarabe, vânzători, trecători  etc. Pe podium apare un actor care bate într-o tobă.

 

ACTOR:

– Stimaţi cetăţeni! Astăzi e mare reprezentaţie de teatru. Trupa domnului Francesco Fiori prezintă nemaipomenita comedie cu măsti “NEBUNIA LUI PANTALONE“. Comicării, acrobaţii şi bastonade; muzică, dans şi versuri de dragoste. Celebrul Santieri în rolul lui Pantalone. Cel mai bun Arlechino din lume! Cel mai fioros Căpitan Spavento! Cea mai îndrăcită Colombină! Cel mai şiret  Brighello! Cel mai învăţat doctor! Pedrolino, cântăreţul! Îndrăgostiţii – îndragostiţi!

 

Spectatorii încep să se apropie de podium.

 

2. Actorii trupei se pregătesc de începerea spectacolului. De altfel, pe parcursul acestuia, vor fi surprinse diverse aspecte din “culise“: actorii se machiază, fac exerciţii de dans şi gimnastică, citesc scenariului pe care vor improviza etc. Îl vedem pe doctorul Graziano pregătindu-se să intre în scenă.

 

3. Tot mai multă lume se adună in faţa podiumului. După o scurtă arie cântată la chitara, apare în fuga Doctorul, încercând să învârtă un titirez de mari proporţii.

 

DOCTORUL:

– Învârte-te, învârte-te! (Se opreşte, către public) Ce vă zgâiţi la mine? Învârte-te, învârte-te, învârte-te… De ce râdeţi de mine? Învârte-te, învârte-te… Dacă râdeţi de mine, râd şi eu de voi. (Râde) Şi-acum, întindeţi urechea, că vreau să vă salut. (Strigă) Vă salut!

Fiţi cu ochii în patru la învârtelniţa mea. (Fuge) Învârte-te, învarte-te… Păi, dacă se învârte soarele, luna, planetele, tu de ce să nu te învârţi? (Fuge) Învârte-te, învârte-te… Dacă se învârtesc roţile tamburului, monezile, cei care fac rost de monezi, tu de ce să nu te învârţi? (Fuge) Învârte-te, învârte-te… Dacă mi se învârte capul, cu nas, cu gură, cu ochi şi cu urechi, tu de ce să nu te învârţi?  Dacă însăşi lumea se învârte de nebună tu să stai pe loc? (Se opreste) Învârte-te, învârte-te… De atâta învârteală mi-e capul plin de gărgăuni şi de fluturi. Nu râdeţi, că se învârte şi al vostru, domnişorilor, atunci când e plin de hachiţe şi puţină deşteptăciune. Păi, se învârte şi al vostru, doamnele mele, de atâta împăunare şi trufie. Aşa că, tot ce-i pe lumea asta se învârte. Dar cel mai tare o să se învârtă comedia pe care o veţi vedea. Atâta  o să se învârte, că o să ameţiţi de râsete şi voie bună, că e vorba de capete care s-au învârtit până s-au sucit. Şi acu’, învârte-se dacă-i aşa treaba! (Face o plecăciune şi iese)

 

 

4. PANTALONE: (iese din casă, cu ieşire din culise)

 

– Toată… (are un acces de tuse care-l împiedică să vorbească). Toată noaptea

n-am putut închide ochii. Mare chin şi dragostea asta: uite aşa te împunge, de-ţi alunga somnul (tuşeşte). Iar dacă tot nu e chip să dorm, m-am gândit să-i vin de hac: o să-mi iau o soţioară tânără, care să-mi facă nopţile mai scurte şi mai dulci (voci din public care-l ironizează). La naiba cu văduvia! Fiica doctorul Graziano nu-mi va fi nevastă potrivită? Are numai 19 ani, e frumoasă şi cât se poate de săracă. Iar eu sunt bogat. Dar, iată-l venind chiar pe tatăl ei. Numai de-aş avea răbdare să-i ascult balivernele.

 

5. DOCTORUL, PANTALONE

 

DOCTORUL: (intră de-a buşilea, împins din culise; vine la public, se înclină, apoi începe să vorbească)

– Florenţa este capitala Toscanei, la Toscana s-a născut elocvenţa. Regele elocvenţei a fost Cicero. Cicero a fost…

 

PANTALONE: (încercând să-l întrerupă)

– Bun venit …

 

DOCTORUL: (îl urmăreşte pe Pantalone în toată scena ca să-i vorbească)

– …senator la Roma. Roma a avut 12 cezari. 12 luni are anul; anul se împarte în 4 anotimpuri; patru sunt elementele Universului: apă, aer, foc, pământ; pământul este arat de boi; boii au pielea tăbăcită; din pielea tăbăcită se face încălţăminte; încălţămintea se pune în picioare; picioarele servesc la mers; mergând m-am împiedicat, împiedicându-mă, am ajuns să vă salut!

 

PANTALONE: (cu o plecăciune)

– Bine aţi venit…

 

DOCTORUL: (idem )

– Vă salut cu mult respect !

 

(Întrecere în formule de politeţe; ultima plecăciune o fac la public, nu se mai pot ridica – număr: Pantalone se apleacă să-l salute, Doctorul îl ridică şi-l ţine ca să-i vorbească; la un moment dat îi dă drumul, Pantalone cade, Doctorul cade peste el şi cu o tumbă ajunge în poziţie de salut dar nu-şi poate ţine echilibrul)

 

PANTALONE:

– Mă închin cu toată stima… La naiba, ce durere afurisită!

 

DOCTORUL:

– Mă apucă aşa, o înţepeneală…

 

 

PANTALONE:

– Ce-i cu Doctorul? Mă imită?

 

DOCTORUL:

– Domnul Pantalone îşi bate joc de mine? Ia să-i zic una (tare): Ce-ai rămas aşa, vecine, ca un semn de întrebare?

 

PANTALONE:

– Mă întrebam dacă nu vă privesc prea de sus şi m-am aplecat.

 

DOCTORUL:

– Din partea mea, eu sunt acela care mă silesc să vă vorbesc  de la aceeaşi înălţime.

 

PANTALONE:

– De-i aşa, să mă plec şi mai mult, că sunt cu un cap peste dumneavoastră.

 

(Scene către public)

 

DOCTORUL:

– Chiar dacă v-aţi urca pe o scară, tot o să fiţi mai jos. Capul meu e plin de învăţătură, se ridică mult deasupra unui cap sec.

 

PANTALONE:

– Până când îl acoperă norii, încât se vede că vă lipseşte.

 

DOCTORUL:

– Priviţi-mi atunci spatele, pe care vi-l întorc. (îi intoarce spatele)

 

PANTALONE:

– N-am cum să-l văd, de vreme ce vi l-am întors mai înainte pe al meu. Vă salut!

(amândoi vor să plece, dar durerea îi ţine pe loc).

 

DOCTORUL:

– Păreaţi grăbit…

 

PANTALONE:

– Eu? Nici vorbă. Cu treburi v-am aşteptat. Graba era de partea dumneavoastră.

 

DOCTORUL:

– Însă n-am auzit ce voiaţi să-mi spuneţi.

 

PANTALONE:

– Sunt gata să accept căsătoria cu fata dumneavoastră.

 

DOCTORUL:

– Depinde care-i zestrea.

(Se scoală brusc, ilogic)

 

PANTALONE:

– 3000 de ţechini e o suma frumuşică.

 

DOCTORUL:

– Fiica mea e şi mai frumuşică. Pe deasupra şi tânără. Diferenţa de vârstă se plăteşte. Dublaţi suma.

 

PANTALONE:

– 4000. Atât. Găina bătrână face zeama bună. Sunt încă în plină putere.

Ia uitaţi-vă cum ştiu dansa. (Dansează, Pedrino cântă din culise)

 

DOCTORUL:

– Fleacuri, eu ştiu mai bine. (Lazzi: se întrec în  dans, deşi abia sunt în stare să se mişte). Să fie 5000 de ţechini, ca să nu mai pun la socoteală cinstea de a vă înrudi cu un savant ca mine (Vine în piruetă către Pantalone). De vreţi să ştiţi, fiul dumneavoastra Lelio, şi chiar vestitul căpitan Spavento îi dau târcoale fetei.

 

PANTALONE: (Face o piruetă pentru aparteu)

– Aoleu, nu mai e timp de tocmeală (tare). Dau aceşti bani, cu condiţia  să facem nunta chiar în astă seară (Dans împreună).

 

DOCTORUL:

– S-o chem pe Fiammetta. (Strigă la geam) Hei, Fiammetta, coboară degrabă!

 

6. PANTALONE,DOCTORUL,FIAMMETTA, COLOMBINA

 

DOCTORUL:

– Am să-ţi dau o veste bună. Signor Pantalone, aici de faţă, mi-a cerut mâna ta.

 

FIAMMETTA:

– Ai auzit, Colombina? Lelio l-a convins, pesemne, să mă ceară în căsătorie.

 

DOCTORUL:

– Iar eu încuviintez această căsătorie (începe să danseze şi e)

 

FIAMMETTA: (aparte)

– Mă topesc de fericire (tare). Emoţia mă împiedică să vă arăt bucuria şi recunoştinţa, aşa cum se cuvine.

 

 

 

 

PANTALONE: (aparte )

– Abia aştepta să mă ia de bărbat. Prost am fost ca nu m-am tocmit pentru zestre  (tare) Dacă e vorba de emoţie, pot să vă spun că abia sunt în stare să dau glas cântecului  ce l-am compus pentru a-mi exprima fericirea (cântă fals):

         

Fiammetta, frumoasă

Când te văd în casă

Sar de la masă

Fiammetta, iubită,

Te fac fericită,

Viaţa ţi-o dau,

Iubirea ţi-o iau.

 

DOCTORUL:

– Bine, bine, ajunge ! Nunta o s-o facem chiar în astă seară.

 

FIAMMETTA: (pierdută)

– Chiar şi acum…

 

COLOMBINA: (şoptindu-i)

– Veniţi-vă-n fire, stăpână ! Nu vedeţi că  nu domnul Lelio o să vă fie soţ, ci tatăl sau?  (celorlalţi)  Stăpâna mea, de emoţie, nu poate să spună că e o mare cinste pentru dânsa ca un bărbat atât de frumos, de garţios şi de viteaz ca signor Pantalone, a cerut-o în căsătorie. Tot stăpana mea mai spune că, totodată, este o mare nenorocire pentru dânsa că trebuie să respingă aceasta propunere din pricina diferenţei de vârstă. Stăpâna mea mai spune că-i ajunge un singur tată şi dacă legile naturii sunt atât de crunte încât în curând o s-o lase orfană, nu vrea să fie în acelaşi timp şi văduvă. Şi de aceea, să-i daţi de soţ pe fiul domnului Pantalone.

 

DOCTORUL şi PANTALONE: (într-un glas)

– Niciodată!

 

COLOMBINA  (sprijinind-o pe Fiammetta, care-i gata să leşine)

– Doamnă Fiammetta! (Doctorul vrea s-o consulte). Dacă ţineţi să-i daţi şi îngrijire, o s-o omorâţi de-a binelea. Mai bine v-aţi gândi s-o faceţi fericită. (o duce în casă)

 

7. PANTALONE, DOCTORUL

 

PANTALONE:

– Slujnica e o neobrăzată, de vorbeşte în numele stăpânei.

 

DOCTORUL:

– Neobrăzarea este a fiului dumneavoastră, care a îndrăznit să fie mai tânăr.

 

PANTALONE:

– Tinereţea fără bani pentru dotă, n-o să ducă prea departe.

 

DOCTORUL:

– Mai ales dacă o să mai adăugaţi o mie de ţechini şi câteva daruri de soi. Femeile sunt simţitoare la asemenea atenţii. În ceea ce vă priveşte, n-aveţi nici o grijă, sunt întru-totul de partea dumneavoastră. Lăsaţi, nu vă mai aplecaţi. Să auzim de bine (pleacă).

 

 

8. PANTALONE (singur)

 

PANTALONE

– O, fiule, în felul acesta îmi răsplăteşti tu viaţa pe care ţi-am dat-o? Poate gândeşti că ai drept tată un măgar, de tragi cu copitele în cel ce ţi-a vrut binele? Poate te-a conceput o pisică, de zgârii mâna care te dezmiardă? Ce naşte din pisică, soareci mănâncă (strigă) Ei, Arlechino, eşti în casă?

 

ARLECHINO: (cântă în casă)

– Nimic nu-i mai bine pe lumea asta decât să mănânci când ţi-e foame şi să dormi când ai vise.

 

PANTALONE: (se plimbă nerăbdător)

– Ce tot face acolo? Am impresia că pune ţesala pe măgar. Dar măgarul l-am vândut săptamâna trecută. Ei, Arlechino, n-auzi că te chem?

 

 

9  PANTALONE, ARLECHINO

 

ARLECHINO: (intră cu o săritură sau cu spatele)

– Păi, gata, am sosit.

 

PANTALONE:

– Ce făceai cu tesala în mână, că vândurăm măgarul.

 

ARLECHINO:

– Frecam porcul.

 

PANTALONE:

– Cine te-a învăţat să freci porcul?

 

ARLECHINO:

– Învăţul. Mă învăţai cu măgarul şi acum mâna merge singură.

 

PANTALONE:

– Măcar, s-a mai îngrăşat?

 

ARLECHINO:

– Aş! Nu-i nici un deget între el şi dumneavoastră.

 

PANTALONE:

– Nu ţi-e ruşine să asemeni porcul cu stăpânul? Măgarule!

 

ARLECHINO:

– Măgarul l-am vândut săptămâna trecută. Am zis care-i diferenţa şi nu asemănarea…

 

PANTALONE:

– Hm, că veni vorba de porc, am să-ţi fac o bucurie. Pune-te să-l tai.

 

ARLECHINO: (cade în genunchi)

– Fie-ţi milă, stăpâne. Mai degrabă mă omoraţi pe mine în locul lui! Cu cine mai dorm eu? Cu cine mai mănânc? Că langă el mi-e locul… (îşi freacă capul de piciorul lui)

 

PANTALONE:

– De ţi-e rugăciunea aşa fierbinte, iţi fac pe plac. (Arlechino dă să plece, face câţiva paşi spre uşă) Mă gândeam, doar, că jinduieşti după niscai ficaţi bine prăjiţi stropiţi cu suc de portocale sau la un jambon rumenit cu mirodenii…

 

ARLECHINO:

– Păi, dacă e vorba de asemenea mâncare, eu acum pun cuţitul pe el.

 

PANTALONE:

– Odată ce am promis să-l lăsam în pace, eu nu-mi iau cuvântul înapoi (Rămâne în poză)

 

ARLECHINO:

– Ce să facem cu ditamai porcul în casă, stăpâne? (Vine cu spatele) Eu mă duc să-l tai.

 

PANTALONE:

– Dacă te araţi slugă credincioasa, am să-ţi fac pe plac. Trebuie să mă ajuţi, însă, într-o anume chestiune. (Arlechino dă din cap a aprobare) Am hotărât să mă însor cu fiica doctorului Graziano.

 

ARLECHINO: (brusc se sperie)

– Aoleo!

 

PANTALONE: (îi dă ocol)

– Ce te sperii?

 

ARLECHINO: (îi dă şi el ocol)

– Aşa mă bucur eu. (Se jeleşte) Aoleu, aoleu, aoleu…

 

PANTALONE:

– M-aş bucura şi eu dacă fiul meu nu i-ar bagă în cap fetei că sunt prea bătrân pentru ea. Trebuie să mă ajuţi.

 

ARLECHINO:

– Ce pot să fac eu? Nu sunt vraci, ca să vă întineresc.

 

PANTALONE:

– Să-l ţii pe Lelio cât mai departe de casa Doctorului. (Îi dă o pungă cu bani) Până deseară. Apoi, ia aceşti bani, cumpără daruri scumpe şi să le duci Fiammettei. Cu acest prilej să-i vorbeşti de adevăratele mele virtuţi, ponegrite de Lelio.

 

ARLECHINO: (numără banii)

– Lăsaţi pe mine, că spun tot ce-mi vine la gură, stăpâne.

 

PANTALONE:

– Să-mi dai socoteală pentru fiecare bănuţ. Ne vedem aici la ora prânzului.

(Pleaca, Arlechino cade în fund)

 

ARLECHINO:

–  Straşnică veste am mai auzit! Mă umple de râs, aşa cum pe signor Lelio o să-l umple de plâns. Bună treabă, în loc să se gândească să-şi aştearnă de culcare pentru somnul de veci, signor Pantalone se gândeşte să se culce lângă o mireasă tânără.

 

 

11. ARLECHINO, COLOMBINA

 

COLOMBINA: (apare în poarta casei)

– Hei, Arlechino!

 

ARLECHINO: (sare în picioare)

– Colombina!

 

COLOMBINA: (se apropie unul de altul)

– Bine că te văd. Stăpâna mea m-a trimis la tine.

 

ARLECHINO:

– Iar stăpânul meu m-a trimis la stăpâna ta. Tot trimiţându-ne aşa, ajungem să ne

întâlnim şi noi. (Încep să se legene)

 

 

COLOMBINA: (îl împinge în joacă)

– Lasă pălavrăgeala. Stăpâna mea e necăjită din pricina nunţii.

 

ARLECHINO: (o împinge în joacă)

– Tot din pricina nunţii sunt necăjit şi eu, că nu ne luăm odată. Tu te gândeşti numai la nunta stăpânei .

 

COLOMBINA: (îl împinge în joacă)

– Trebuie s-o impiedicăm degrabă.

ARLECHINO: (o împinge în joacă)

– Pe a noastră o ajută careva?

COLOMBINA: (îl împinge în joacă)

– Pentru a noastră mai e timp.

 

ARLECHINO: (o împinge în joacă)

– De-i aşa, s-o stricăm.

 

COLOMBINA: (după o clipă, îi dă un brânci)

– Ce să stricăm ?

 

ARLECHINO:

– Nunta.

 

COLOMBINA:

– A cui nuntă? (îl urmăreşte cu mâinile în şold)

 

ARLECHINO:

– Nu vorbeai de nunta stăpânei?

 

COLOMBINA:

– Lasă ce spuneam eu!  Zici că vrei să stricăm nunta?

 

ARLECHINO:

– Pe a stăpânilor, zic, s-o stricăm.

 

COLOMBINA:

– Ba pe a  noastră.

 

ARLECHINO:

– Am crezut că pe a stăpânilor. Dacă tu vrei s-o stricăm pe-a noastra… (Colombina îl apucă de gât, îl calcă pe picior)

 

COLOMBINA:

– Să nu-mi întorci vorbele, că-ţi arăt eu! (Îl fugăreste, Arlechino o atinge cu piciorul, Colombina se înfurie – îl fugăreşte. Ies din decor – se vede decorul mişcându-se, semn că îl bate. Arlechino îşi ia avânt – de pe un arc – zboară prin aer şi cade într-o poziţie chipurile în care gândeşte – cu degetul la cap).

 

COLOMBINA: (apare la fereastră)

– Să te mai prind că-mi dai târcoale ! (Trânteşte oblonul)

 

ARLECHINO:

– Să mă bată Dumnezeu dacă mai pricep ceva cu atâtea nunţi. Cei care nu vor, trebuie să se căsătoreasca, cei care trebuie, nu vor…. De bună seamă, pe aici bate un vânt de nebunie.

(Iese)

 

 

12. SPAVENTO, PEDROLINO

 

Intrare fastuoasă a Căpitanului: bătăi de tobă, trâmbiţă etc. Publicul este încântat, se bucură.

Intră Spavento călare, descalecă la rampă. De pe loc se prezintă publicului:

 

SPAVENTO:

– Sunt Căpitanul Spavento, din  Valea Infernului… (Îi face semn lui Pedrolino să repete)

 

PEDROLINO: (De sub cal, chinuindu-se)

– …din Valea Infernului…

 

SPAVENTO: (Face trei paşi la dreapta)

– …zis al dracului…

 

PEDROLINO: (Calul vine după el ridicându-se în două picioare)

– …Bine zis…

 

SPAVENTO: (Face trei paşi la stânga)

– Rege al Cavalerilor Ordinului Termagist…

 

PEDROLINO: (Calul vine lângă el – face o figură)

– …ter…ter…terchea-berchea…

 

SPAVENTO: (Încă trei paşi la stânga, până la arlechin)

– Cel mai mare cuceritor al lumii…

 

PEDROLINO: (Calul vine după el)

– …al lumii…

 

SPAVENTO: (În timp ce-şi rosteşte replica traversează scena, ajunge la celălalt arlechin)

– Fiu al Fulgerului şi al Terrei, neam cu moartea şi prieten cu marele diavol din iad…

 

PEDROLINO: (Se duce repede “întinzând” calul. Calul cât toată deschiderea scenei. Rosteşte replica:)

– …cu marele iad din diavol…

 

SPAVENTO: (Face drumul întors, neştiind ce să facă ajunge la fundul calului)

– Acum, intreabă-mă.

 

PEDROLINO: (Calul se “strange” şi îl descoperă pe Pedrolino).

– Ce s-a întâmplat la vânatoarea de urşi?

 

SPAVENTO:

– Cu o săritură m-am înălţat în a opta sferă şi am ucis Ursa Mica şi Ursa Mare. Apoi am coborât în a  şaptea sferă şi acolo am fost luat prizonier de Saturn.

 

PEDROLINO: (jucând spaima)

– Ce s-a întâmplat mai departe?

 

SPAVENTO :

– M-am înfuriat aşa de tare, că am dat cu piciorul, am spart  cerul lui Saturn şi am sărit! Căzând de pe Saturn, am nimerit în piaţa mare a Constantinopolului, drept în faţa Sultanului. Auzind numele meu, Sultanul descălecă pe dată şi căzu la picioarele mele, sărutându-le. Apoi, mă duse în seraiul său unde am cunoscut până la capăt toate cele doua sute de femei.

 

 

13. SPAVENTO, PEDROLINO, BRICHELLA

 

BRICHELLA: (ieşind din casa Doctorului)

– Iată-l şi pe fanfaronul nostru. Vine la timp să-mi bage în buzunar câteva părăluţe. Să pun totul la cale.

 

SPAVENTO:

– Nu mă ţine de vorbă, acordă-ţi strunele. Iubita mea Fiammetta asteaptă să-i cânt.

 

PEDROLINO: (aparte)

– Mare minune dacă n-o să fim iar ciomagiţi… Cu toate astea, n-am să dau bir cu fugiţii.  Dragostea  mă îndeamnă să rabd greutăţile soartei, cu speranţa că voi zări chipul Colombinei iubite.

 

SPAVENTO: (cânta foarte caraghios, acompaniat de Pedrolino, Brighella iese din nou)

 

-Sunt Spavento Căpitan

Te caut de peste un an

Eu vestitul căpitan

Sunt Spavento Căpitan

 

BRIGHELLA:

– Cine cântă pe-aici?

 

PEDROLINO: (aparte)

– Ne-am dus pe copcă.

 

SPAVENTO:

– Mii de tunuri! Care e neobrăzatul?

 

BRIGHELLA:

– Vai de mine! Dumneavoastră? Fie-va milă.

 

SPAVENTO:

– Nu îngheaţă sufletu-n tine de frică să treci prin preajma mea?

 

BRIGHELLA:

– Sunt şi eu un biet vestit cântăreţ. M-a tocmit un  domnişor de colo să cânt domnişoarei de dincoace, pentru că, ştiţi, eu cunosc cântecul care aţâţa dragostea.

 

SPAVENTO:

– Mii de arbalete! Ai să cânţi pentru mine.

 

BRIGHELLA:

– Domnişorul mi-a dat arvună: 15 ţechini.

 

SPAVENTO:

– Nu mă uit eu la câţiva ţechini. Hai, cântă!

 

BRIGHELLA:

– Vocea mea sună fals dacă nu aude cum sună banul. Scoate-ţi cei 20 de ţechini.

(Spavento se scotoceşte, îi dă. Brighella începe să bată tactul pe umărul lui Spavento, acesta se sperie)

 

BRIGHELLA: (cântă)

Nu cu lemne nici cu jar

Se aţâţă dragostea

Când pe cer e luna far

Şi apare pacostea

Prinde-n braţe îngeraşul

Care toarce ca o mâţă

Şi când doarme tot oraşul

O răpeşti şi-o pui pe cal

 

 

14. CEI DINAINTE, COLOMBINA – travestită, la fereastra

 

COLOMBINA:

– A cui voce mă tulbură?

 

SPAVENTO:

– A iubirii mele, căci şuviţele tale sunt lanţurile de aur care l-au încins pe fiul Infernului. Ochii tăi azvârle săgeţi care sfredelesc miezul tuturor inimilor mele. Nările tale sunt  piese de artilerie care bombardează acest piept.

 

COLOMBINA:

– Vai, dar de ce mă chinuiţi cu asemenea vorbe meşteşugite?

 

SPAVENTO:

– Râvneşti cinci din cetăţile aşezate pe lună? Vrei spada  lupoaicei de pe Marte? Doreşti dejunul lui Mercur dintr-o broască ţestoasă? Le vei avea la picioarele tale, laolaltă cu făptura mea vitează, de-mi îngădui o întâlnire.

 

COLOMBINA:

– Nu vă pot rezista. Aveţi încredere în omul care v-a învăţat cântecul. El o să vă aducă la mine. Pe curând, dragul meu căpitan… (dispare)

 

SPAVENTO:

– Pe curând… (lui Brighella) Omule, am să te fac rege în prima ţară pe care o cuceresc, dacă mă duci la  iubita mea.

 

BRIGHELLA:

– Pentru asta e nevoie de puţină şiretenie şi de şi mai puţini bani: vreo 20 de ţechini, ca să vă schimb înfăţisarea.

 

SPAVENTO:

– Toate averile mele, pentru femeia iubită!

 

BRIGHELLA:

– Lăsaţi, ajung 25 de ţechini.

 

SPAVENTO:

– Să mergem, aşadar, ca să împrumut 25 de ţechini.

 

BRIGHELLA:

– Am spus 35 (Pleacă amândoi, Brighella i se suie în spinare; mai fac un tur prin faţa publicului)

 

 

15. PEDROLINO, apoi FIAMMETA

 

PEDROLINO:

– Astă seară iar o să rămânem nemâncaţi… Dar  ce-mi pasă? De mâncare îmi arde mie, când mă mistuie dragostea? Ce ar fi să încerc şi eu cântecul pe care

l-am auzit adineori. Poate-i place şi Colombinei, aşa cum i-a plăcut stăpânei sale.  Iar de va apare la fereastră, am să rostesc întocmai cuvintele cu care stăpânul meu şi-a fermecat iubita.

(începe să cânte)

 

Nu cu lemne nici cu jar

Se aţâţă dragostea

Când pe cer e luna far

Şi apare pacostea…

 

La fereasră apare Fiammetta.

 

FIAMMETTA :

– Cine cântă sub fereastră?

 

PEDROLINO:

– Iubirea mea, căci şuviţele tale sunt lanţurile de aur care l-au încins pe fiul Infernului; ochii tăi azvârle săgeţi…

 

FIAMMETTA:

– Cuvintele astea le-am mai auzit eu. Iar a trimis, probabil, caraghiosul acela de căpitan pe vreunul să nu mă lase în pace. (tare) Pleacă de aici, băiete, dacă ţii să rămâi cu pielea întreagă (Închide fereastra)

 

PEDROLINO:

– Cu ce te-am supărat?… Colombina… Nici n-a vrut să mă asculte. Cu ce i-oi fi greşit? (Pleacă )

 

16. BRIGHELLA, singur

 

BRIGHELLA:

– Am mai pus mâna pe o pungă. Ce te poate îmbogăţi mai mult decât prostia şi patima oarbă? Dacă un om sărac, înzestrat cu abilitate elibereaza doua-trei pungi ţinute prizoniere de unul mai puţin înzestrat, înseamna c-a furat? Nu! Ce înseamnă să furi? Să găseşti un obiect înainte de a-l fi pierdut cel căruia-i aparţinea.

 

17. BRIGHELLA, ARLECHINO

 

ARLECHINO: (inventariază darurile cumpărate)

– …două inele… două brăţări cu pietre preţioase… un colier de mărgele… Stăpânul meu îşi  deschide punga numai când e vorba de nebunia lui. Mătase cu broderii scumpe… M-ar face bucăţele dacă aş prăpădi ceva…

 

BRIGHELLA:

– Încă o gaşcă buna de jumulit. Încotro, Arlechino?

 

ARLECHINO:

– Duc nişte nimicuri stăpânei tale. Am poruncă să le dau cu mâna mea. (Pleacă, se împiedică)

 

BRIGHELLA: (Se ia după el)

– Eşti cam  slab la porunci de când nu ţi se prea dă de mâncare. (Arată pungile luate mai devreme). Uite cum sunt eu plătit.

 

ARLECHINO:

-Tii! Dacă pun la un loc tot ce mi-a plătit  signor Pantalone până acum, nu face atât.

 

BRIGHELLA:

– Dacă te îmbie aceste pungi, eu le pun la bătaie (Pleacă)

 

ARLECHINO: (Vine după el)

-Le împarţi cu mine?

 

BRIGHELLA :

-Ţi le dau întregi, dacă te pricepi să le iei. (Scoate nişte zaruri) Te prinzi la joc?

 

ARLECHINO:

– Bucuros! (Brighella  pune un ţechin ca miză)

 

BRIGHELLA :

-Tu nu pui nimic ?

 

ARLECHINO:

– N-am nici o leţcaie.

 

BRIGHELLA:

– Împrumută de la stăpânul tău.

 

ARLECHINO:

– Ţi-ai găsit.

(Pe parcursul următoarelor replica Arlechino face mai multe tumbe)

 

BRIGHELA:

– Eşti prost de-a binelea. Pune în locul banilor, nimicurile alea.

 

ARLECHINO:

– Dacă le pierd?

 

BRIGHELLA:

– Sunt ale tale? Ş-apoi, de ce te gândeşti la pierdere şi nu la câştig? Cu atâta bănet poţi să mănânci pe săturate.

 

ARLECHINO: (aparte)

– Să fiu al dracului dacă n-are dreptate. Pun un inel pentru doi ţechini. (Dă cu zarul)  9, am dat 9 (Dă Brighella)… 6… Am câştigat …(aparte) Norocul  pare să fie cu mine. Stai, că acum pun ăştia 2 ţechini pe care ţi  i-am câstigat şi inelul ăsta, că văd că-mi poarta noroc şi nişte mărgele; pun şi o brăţară. Dar  tu pui 5 ţechini … Tot eu dau primul, nu?  11 (Dă şi Brighella)… 12. Mi-a luat un inel, nişte mărgele şi o brăţară. (hotărât) Brighella, jucăm pe tot! Pun tot ce am, şi mătasea asta, pune şi tu toţi banii. Bine… Am dat 12 … (profitând de neatenţia lui Arlechino, care e bucuros, Brighella schimbă zarurile) A, 14!

 

BRIGHELLA :

– Ciudat zar.

(Arlechino începe să plângă)

 

BRIGHELLA: (plânge şi el, ţinându-i isonul)

– Mare ghinion! Văleu, văleu! Bietul de tine, ai pierdut totul!

 

ARLECHINO:

– Maică, măiculiţă, mă omoară…

 

BRIGHELLA:

– Aşa a vrut Dumnezeu, ca aceste lucruri să ajungă în mâini mai bune. Patima nebună a stăpânului tău trebuie pedepsită. Încă mult bănet am mai putea scoate pe ea dacă ţi-ar veni mintea la cap. (pleacă)

 

ARLECHINO:

– Ce mă fac? Ce mă fac? Zgripturoiul de Pantalone moare pentru o leţcaie pierdută. Pentru o asemenea pierdere, în loc să moară el, mă omoara pe mine…  Ce mă fac? Ce mă fac? Am găsit! Decât să mă omoare el, mai bine mă omor singur. Da, da, asta am să fac, că nici nu mai am pentru ce să trăiesc. Colombina e supărată pe mine, îmi ghiorăie maţele de foame, am să mă omor. Dar cum să mă omor? Să-mi înfig un cuţit în inima? Curge sânge şi nici n-am cuţit… Să mă înec în râu?… Până ajung la râu mă prinde Pantalone şi mă omoara el. Ce mă fac? Am găsit. Mă gâdil şi mor de râs.(Se gâdilă, dar nu râde) De atâta supărare, nici de râs nu-mi arde. Ce mă fac? Am găsit: am să mor de supărare. Atât am să plâng, încât am să mă topesc cu totul. Adio! (Publicului) Spuneţi la toata lumea că Arlechino a murit cu burta goala. (Se întinde pe jos, adoarme, sforăie)

 

 

1. ARLECHINO, LELIO

 

Lelio vine în pas săltăreţ, sare peste Arlechino, se îndreaptă spre fereastra Fiammettei.

 

LELIO:

– Picioarele merg singure ducând cu ele dorurile şi speranţele pe care vreau să le cânt iubitei mele. (Vrea să cânte dar e bruiat de sforăitul lui Arlechino; pune un picior pe fundul lui; Arlechino scoate un fluierat; jocul se repetă, aşa îl descoperă pe Arlechino)…Ia uite la el! Stă şi trage la aghioase. (Îl zgâlţâie, îl întoarce cu piciorul)  Arlechino! Scoală! Dacă te găseşte tata aici, n-o să-ţi fie bine.

 

ARLECHINO: (se ridică în fund)

– Tatăl nostru din ceruri… (Se opreşte) Am şi ajuns?

 

LELIO:

– Unde?

 

ARLECHINO:

– În rai, de bună seamă.

 

LELIO: (arată casa Fiammettei)

– Raiul e acolo.

 

ARLECHINO:

– Va să zică, sunt la poarta raiului. Şi tu ce păzeşti afară ?

 

LELIO:

– Pe îngerul vieţii mele. Hai să-i cântăm.

 

ARLECHINO: (Se ridică în mâini, Lelio îl prinde, nici nu-şi dă seama)

– Nu, că mie îmi cântă stomacul de foame. Mă duc înauntru. (Poză de gândire) Ce crezi, aici e ca pe pământ sau e ca-n rai: le dă servitorilor să mănânce pe săturate.

 

LELIO: (Lelio îi dă drumul, Arlechino rămâne sprijinit în mâini şi în vârful picioarelor)

– Ţi-am poruncit să cânţi.

ARLECHINO:

– Ie-te-te! (Îi dă una cu piciorul, Lelio cade lângă el) Şi pe aici sunt porunci? (Arlechino îl ia după umăr, amical) Nu mai lipseşte decât zgripturoiul de stăpân, signor Pantalone, care tot nu mai are multe zile de trăit şi ar putea să-i facă un bine lui signor Lelio, celălat stăpân al meu, care umblă cu capul atât de departe de trunchi, încât ai zice că e un trunchi fără cap…

 

LELIO: (Sare în picioare)

– Te obrăzniceşti! Iţi arăt eu ţie! (Îi trage câteva)

 

Joc: Lelio îi arde 2-3 peste fund, Arlechino face de fiecare dată câte o tumbă. Ritmul creşte din ce în ce.

Arlechino se opreşte în poză de gândire, se rostogoleşte la loc ca să mai primească o lovitură, face încă o tumbă.

 

ARLECHINO: (Sare în sus de bucurie)

– Stăpâne! Aţi venit şi dumneavoastră? Nu v-a ţinut supărarea? Tocmai când se tăia porcul pentru nuntă?

 

LELIO:

– Care nuntă?

 

ARLECHINO: (degajează, cu mâinile la spate)

– Păi, se căsătoreşte fiica doctorului Graziano.

 

LELIO:

– L-a convins pe tatăl ei? Dulce veste mi-a ajuns la ureche. (Lelio se apropie de el în pas săltăreţ) De unde ştii?

 

ARLECHINO:

– Mi-a spus chiar soţul.

 

LELIO:

– Care soţ?

 

ARLECHINO:

– Păi… soţul soţiei.

 

LELIO:

– Ce tot spui? Care soţ? Care soţie?

 

ARLECHINO: (la ureche)

– Soţia celui care o s-o ţie. O s-o ţie atât de bine încât n-o să-i vedeţi nici umbra.

 

LELIO :

– Cine o s-o ţie?

 

ARLECHINO :

– Păi, soţul. Nu spusei?

 

LELIO:

– Eu sunt soţul.

 

ARLECHINO:

– Dumneavoastră sunteţi un soţ… fără soţ.

 

LELIO:

– Fără soţie, vrei să spui.

 

ARLECHINO:

– Chiar aşa cum spuneţi.

 

LELIO:

– Tu spui…

 

ARLECHINO:

– Tatăl dumneavoatră a spus.

 

LELIO

– Ce-a spus?

 

ARLECHINO:

– Nu spusei? Că se căsătoreşte cu fiica doctorului Graziano.

 

LELIO:

– Cu iubita mea?!

 

ARLECHINO:

– De acum încolo o să vă fie mama vitregă iubita.

 

LELIO: (degajează spre public)

– Soarta e atât de crudă cu mine! Dragostea mea a fost în zadar? Credinciosul meu Arlechino, nu mă lăsa pradă disperării. Scorneşte ceva să împiedici această căsătorie.

 

ARLECHINO:

– Dacă n-aş fi murit, poate găseam o scăpare…

 

LELIO:

– Ce tot îndrugi? Cine a murit ?

 

ARLECHINO: (începând să plângă)

– Bietul de mine. Adica bieţii de noi, că şi dumneavoastră m-aţi urmat, stăpâne… (Deget la cap – idee!) Să profităm că suntem în rai şi să facem o minune.

 

LELIO:

– Aici nu e rai, aici e iad.

 

ARLECHINO:

– Aoleu, ne-am ars.

 

LELIO:

– Îmi arde sufletul.

 

ARLECHINO:

– Nu ştiam de unde vine atâta căldură! Va să zică, ăsta e iadul.

 

LELIO:

– Îţi râzi de suferinţa mea. Îţi arăt eu iad. (Îl ciomăgeşte, Arlechino rabdă o vreme, apoi pune şi el mâna pe baston)

 

ARLECHINO:

– Pesemne că la asta am fost osândiţi: să ne ciomăgim unul pe altul pentru păcatele noastre de pe  pământ. Acum e rândul meu.

 

LELIO:

– Neobrăzatule, ridici mâna împotriva stăpânului tau?

 

ARLECHINO: (ţopăie ţinându-se de fund)

– În primul rând, nu ridic mâna, ridic piciorul. Dar, dacă vreţi, ridic şi mâna. Uite! Acum daţi şi dumneavoastră. Au, mă doare! Dar de ce mă doare? Că eu am fost odată prieten cu un om care a citit  o carte şi acolo scria că pe morţi nu-i mai doare nimic. Pe mine mă cam doare… Păi, dacă mă doare, înseamnă că am înviat. Dacă am înviat, înseamnă că o să înfulec pe săturate şi o să va pot ajuta.

 

LELIO:

– Ai să împiedici aceasta căsătorie, bravul meu Arlechino?

 

ARLECHINO:

– Cu împiedicatul ăsta, m-am mai împiedicat eu odata. Mă duc la Brighella, că el păşeşte mai cu grijă. Aşteptaţi aici. (Pleacă)

 

 

 

 

PRIMUL INTERMEZZO

 

Lelio si Fiammetta îşi cântă dragostea.

 

LELIO:

Unde eşti, iubire, unde

Noaptea, vai, cum pleacă ochii

Zidul rău acum  ascunde

Valul mătăsoasei rochii

 

FIAMETTA:

E târziu, nu pot să scap

Rochia zace în dulap

 

LELIO:

Nu am scară să mă sui

Nici ochian să mi te apropii

N-am o cheie să descui

Poarta şi să mi te apropii

 

FIAMMETTA:

Cheie e iubirea ta

Dacă mori te voi urma

 

LELIO:

N-am aripe ca Icar

Zbor să-mi fac dintr-o şindrilă

N-o să sar ca un ţânţar

Fiammetta, îmi plâng de milă

 

FIAMMETTA:

Vântul şterge lacrima

Lelio, eu sunt a ta

Cheia e iubirea ta

Dacă mori te voi urma

 

19. PANTALONE, apoi ARLECHINO, LELIO ascuns

 

La intrarea lui Pantalone publicul strigă în cor: Fiammetta!

 

PANTALONE:

– Arlechino mi-a dat de ştire că a sosit în oraşul nostru un vestit magician care e în stare să facă toate vrăjile. (Intră Arlechino) Ai vorbit cu vraciul?

 

 

 

 

ARLECHINO:

– Îndată va fi aici.  Mare minune, zău. I-am spus că sunteţi în vârstă de 63 de ani şi 3 luni, apoi el a luat pana, cerneala, hârtie, a scris ceva acolo şi pe urmă a zis că o să vă facă să arătaţi de 21 de ani şi o lună.

 

PANTALONE:

– De o vârstă cu fiul meu.

 

 

20. CEI DINAINTE, BRIGHELLA, travestit în magician

 

BRIGHELLA: (Vine tiptil şi rămâne în spatele lui Pantalone)

– Domnule Pantalone, am venit să vă fac tânăr. (Lazii: Pantalone se întoarce să-l vadă, dar Brighella se mişcă odata cu el, rămânând în spate)

 

PANTALONE:

– Ce treabă mai e şi asta? De auzit l-am auzit, dar de văzut nu-l văd.

 

BRIGHELLA:

– Când mă auziţi, nu mă puteţi vedea. Când mă vedeţi, nu mă puteţi auzi.

Priviţi-mă!

 

PANTALONE:

– Da, parcă-l văd. Şi ziceţi c-o să mă faceţi tânăr?

 

PANTALONE:

– De 21 de ani şi o lună.

PANTALONE:

– Ce te amesteci, eu cu vraciul am vorbit.

 

PANTALONE:

– Vraciul vorbeşte prin mine. N-a spus că dacă-l vedeţi nu-l puteţi auzi?

 

PANTALONE:

– Domnule vraci, o să coste mult întreţinerea mea?   Ce zice?

 

ARLECHINO:

– A, nu. Puterile mele n-ar mai valora nimic  dacă nu le-aş oferi pe gratis.

 

PANTALONE:

– Asta-i cu adevărat magician şi nu un şarlatan.

 

BRIGHELLA: (se ascunde în spatele lui Pantalone, pentru a repara gafa lui Arlechino)

– Pentru osteneala mea nu cer nimic. O să fie ceva cheltuilală pentru schimbarea dumneavoastră.

 

PANTALONE:

– Ce cheltuială ?

 

BRIGHELLA:

– Ca să vă metamorfozaţi barba şi părul alb în culoare neagră, e nevoie de o oala de făina cernută.

 

PANTALONE:

– Fie. Arlechino, ia cheile şi adu făina cernută.

 

BRIGHELLA:

– Ca să dispară moleşeala bătrâneţii e nevoie de o bucată de brânză  de Piacenza. Vreo 20 de livre.

 

PANTALONE:

– N-am nici un strop de brânză de Piacenza!

 

ARLECHINO:

– Domnul vraci spune că e bună şi brânza de Rimini. E formidabil vraciul ăsta, stăpâne! De unde ştie el că avem noi brânză de Rimini?

 

PANTALONE:

– Ce mai încoa şi-ncolo, adu şi brânza.

 

BRIGHELA:

– Adu şi o strachină de unt, din cel mai fin, ca să dispară zbârciturile.

 

LELIO: (ascuns)

– Straşnică poveste, să faci din ea o comedie!

 

PANTALONE:

– N-am unt dintr-acela fin.

 

BRIGHELLA:

– Dar aveţi în pungă niscai ţechini, cu care se poate cumpăra. (Pantalone scoate un ţechin). Nu închideţi punga. Mai trebuie zece ţechini pentru veşminte noi, de mătase.

 

PANTALONE:

– Păi, dacă mergem tot aşa, o să arăt mai tânăr decât trebuie. Dar rămân şi fără o leţcaie.

 

 

BRIGHELLA:

– Tocmai am văzut în pungă doi ducaţi florentini. E ce ne trebuie, ca să vorbiţi toscana.

 

PANTALONE:

– Nici prin gând nu-mi trece să dau atâta bănet.

 

ARLECHINO:

– Stăpâne, nu faceţi una ca asta. Magii ăştia sunt al dracului de îndărătnici. Odata se răzgândesc şi  nu mai iese nimic din toata afacerea.

 

PANTALONE:

– Ei, bine, să ne înţelegem. Dau şi aceşti bani, dar  să mă faci să arăt ca un tânăr de 21 de ani şi o lună.

 

LELIO: ( ascuns)

– Bietul bătrân, şi-a pierdut mintea de tot!

 

BRIGHELLA:

– Vă fac să nu mai arătaţi nicicum  (Îi subtilizează punga de bani de la brâu).

 

PANTALONE:

– Adică, cum?

 

BRIGHELLA:

– Adică… invizibil. Vă duceţi la un tăbăcar şi cumpăraţi o blană de berbec. Când vreţi să deveniţi invizibil, puneţi pielea pe cap şi  spuneţi aşa:

 

Îţi poruncesc blană de berbec

Să-l fereşti pe Pantalone

De necazuri şi de ghinioane

 

Iar dacă puneţi blana sub braţ, vă veţi înfăţisa cu barba şi părul negru şi toate celelalte pe care vi le-am promis.

 

PANTALONE:

– Chiar aşa voi face. (Iese bolborosind pentru sine): Îţi poruncesc, blană de berbec, să-l fereşti pe Pantalone de necazuri şi ghinioane…

 

BRIGHELLA:

– O să avem macaroane şi tăiţei vreo opt zile de pe urma bărbii bătrânului.

 

LELIO: (ieşind la iveală)

– Te pomeneşti că pentru nunta mea sunt macaroanele şi tăiţeii aceştia.

 

BRIGHELLA:

– Cele ce vor urma ne vor face să râdem şi mai şi. Eu mă duc dupa Căpitanul Spavento. Tu, Arlechino, rostuieşte nişte veşminte ale Colombinei pentru domnul Lelio, să poată intra în casa Doctorului. (Pleacă)

 

ARLECHINO:

– Iată-l pe tatăl dumneavoastră. E tare vesel. Aduce cu dânsul blana de berbec. Primiţi-l  cum se cuvine. (Intră în casa Doctorului)

 

 

21. LELIO, PANTALONE

 

PANTALONE: (trece de mai multe ori pe lângă Lelio, care se preface că nu-l recunoaşte)

– Să mă fi schimbat într-atât încât nici propriul meu fiu nu mă recunoaşte ? (către Lelio) Sunteţi de prin aceste locuri, domnule?

 

LELIO:

– Da, tinere. Dumneata eşti străin de oraşul acesta? (Ascultă cu gest de cunoscător, Pantalone insistă)

 

PANTALONE:

– Chiar aşa. Sunt un tânăr şcolar în vârstă de 21 de ani şi o lună şi am venit să studiez aici.

 

LELIO:

– După cum vorbiţi, păreţi un gentilom din Florenţa.

 

PANTALONE:

– Aţi ghicit. (aparte) Magicianul s-a ţinut de cuvânt şi mi-a schimbat şi graiul. E timpul să mă înfăţişez Fiammettei. (tare) Treburi grabnice mă cheamă. Vă las cu bine! (Se duce la uşa doctorului)

 

LELIO: (Lelio vine după el)

– Datoriile ce le am faţă de patria dumneavoastră mă obligă să vă însoţesc.

 

PANTALONE:

– Vă mulţumesc, dar vă rog să vă vedeţi de treburile dumneavoastră. Avem timp să ne revedem. (Iar se depărtează)

 

LELIO:

– Ar fi un semn de nepoliteţe dacă nu v-aş însoţi. (Vine din nou după el)

 

Pantalone se strecoară şi pleacă tiptil, Lelio se ţine după el.

 

PANTALONE:

– Nepoliteţe e că nu mă lăsaţi în pace. (aparte) Ptiu, cum de nu mi-a trecut prin cap, să-mi pun pielea de berbec şi să devin invizibil?

 

Iţi poruncesc, piele de berbec

Să-l fereşti pe Pantalone

De nacazuri şi de ghinioane

 

LELIO: (Se preface că priveşte în toate părţile, strigă la urechea lui Pantalone care se prăpădeşte de râs)

– Dar unde o fi dispărut gentilomul? Gentilomul acela tânăr…  Am orbit sau mi-am pierdut minţile?

 

22. CEI DINAINTE, ARLECHINO:

 

Arlechino vine între ei şi strigă la urechea lui Pantalone care se ţine de gură să nu râdă.

ARLECHINO:

– Ce s-a întamplat stăpâne? Vorbiţi de unul singur?

 

LELIO: (acelaşi joc)

– Era aici un gentilom florentin care a dispărut ca prin farmec.

 

ARLECHINO: (îl conduce pe Lelio spre casă şi îi dă hainele pe ascuns)

– Da de unde, nu v-am văzut decât pe dumneavoastră, stăpâne. Sunteţi obosit de învăţătură. V-am spus să nu mai citiţi atâta. Duceţi-vă în casă şi odihniţi-vă. (Lelio intră în casă ) Dar unde o fi signor Pantalone, de nu vine odată?

 

Arlechino revine şi strigă la urechea lui Pantalone:

 

PANTALONE:

– Ia să mă desfăt eu puţintel şi pe urmă să-mi văd de treabă. (Tare, strigă şi el la urechea lui Arlechino care face câţiva paşi înapoi, înfricoşat ) Îl cauţi pe stăpânul tău?

 

ARLECHINO:

– Ce-a fost asta? A vorbit cineva?

 

PANTALONE:

– Hi, hi, hi. Ce vrei de la stăpânul tău?

 

ARLECHINO:

– De vorbit vorbeşte cineva, dar de văzut nu văd pe nimeni. Nu-i a bună.

 

PANTALONE:

– Ia să-l sperii  puţintel… (îl gâdilă)

Arlechino,  chipurile se fereşte şi-l impinge – Pantalone se dă peste cap.

 

ARLECHINO:

– Aoleo, măiculiţă! Ce-a mai fost şi asta? Să ştii că sunt duhuri necurate. Dacă nu mă apăr,  mă duca în iad. (Lazzi: coseşte aerul cu bâta, încercând să-i tragă cât mai multe lui Pantalone, pe care, chipurile, nu-l vede)

 

PANTALONE:

– Încetează, ticălosule, sunt stăpânul tău.

 

ARLECHINO:

– Stăpânul meu e din carne şi oase, nu din fum.

 

PANTALONE: (îşi pune pielea sub braţ)

– Acum mă recunoşti ?

 

Arlechino se apropie de Pantalone, îl trage de bărbiţă, apoi îi arde câteva la fund.

 

ARLECHINO:

– De unde ai apărut, tinerelule? Te ţii de şotii? Las’ că-ţi arăt eu. (Îl ia, din nou, la bătaie)

 

PANTALONE:

– Încetează ticălosule! Ai uitat că vraciul m-a schimbat într-un tânăr de 21 de ani şi o lună?

 

ARLECHINO: (cade în fund)

– Minunea minunilor! Dumneavoastră sunteţi, stăpâne ?

 

PANTALONE: (îi dă târcoale lui Arlechino)

– Ce zici de veşmântul ăsta de mătase, împodobit cu aur?

 

ARLECHINO:

– Zic că şeful breslei croitorilor, când o să vadă că numai cu 2 ţechini se pot face nişte haine aşa de somptuoase, o să crape de ciuda. Prea jupoaie pe toată lumea.

 

UN OM: (din public)

– Să vă croiască vraciul hainele, de acuma, ca pe ale lui Pantalone. Ha, ha. Ha…

 

ARLECHINO:

– Cât costă hainele de pe tine?

 

OMUL:

– Doi ţechini.

 

ARLECHINO:

– Doi ţechini? Unde le-ai făcut?

 

OMUL:

– Îţi spun eu, după ce termini.

 

PANTALONE: (Îl ridică pe Arlechino de urechi)

– Ascultă măgarule – ah, măgarul l-am vândut săptămâna trecută – bine că mi-am adus aminte: cine mi-a luat punga de la brâu, că  rămăsei fără un ban?

 

ARLECHINO:

– Păi, asta face parte din preţul tinereţii. Aţi  mai văzut vreun tânăr căruia tatăl

să-i dea bănişori?

 

PANTALONE:

– Acum dă fuga şi anunţ-o pe Fiammetta că vrea să-i vorbească un tânăr de 21 de ani şi o lună. (Arlechino intra în casă Doctorului)

 

 

23. PANTALONE, PEDROLINO, LELIO, travestit

 

PEDROLINO: (vine cu o floare în mână)

– Am prins de veste că stăpânul meu îşi îndreaptă paşii încoace. Am luat-o înainte, s-o caut pe  Colombina. Poate că de data asta soarta va fi mai prielnică şi dragostea îmi va fi răsplătită. (Lelio, travestit în hainele Colombinei, iese din casă) Dar ce văd? Ah! Inima, bate mai încet! Picioare, nu vă topiţi şi alergaţi spre ea. Buze, daţi grai cuvintelor ce inima le naşte. (Rămâne înţepenit de emoţie)

 

LELIO: (aparte)

– La naiba, bătrânul tot pe aici îşi face veacul. S-o iau repejor, să nu mă recunoască.

 

PANTALONE:

– Uite-o pe drăcoaica de servă a doctorului. Are pe vino încoace, iar tinereţea îmi dă ghes către ea. (Lui Lelio) Ei, drăcoaico, unde te grăbeşti?

 

LELIO: (schimbându-şi vocea)

– Mă aşteaptă stăpânul meu, domnule.

 

PANTALONE:

– Stăpânul tău nu e acasa. Ia, uită-te la mine. Mă cunoşti?

 

LELIO: (se fereşte)

– Nu vă cunosc, domnule.

 

 

 

PANTALONE:

– Ei, hai, curaj. Eu pe femei le iubesc, nu le mănânc.

 

LELIO :

– Dar v-am spus că nu vă cunosc, domnule.

 

PANTALONE:

– Păi, cum să mă cunoşti, dacă sunt străin de aceste meleaguri. Dar, sunt arătos, nu e aşa ?

 

LELIO:

– Da, domnule.

 

PANTALONE:

– Dacă sunt arătos, înseamnă că îţi plac.

 

LELIO:

-Da, domnule.

 

PANTALONE:

– Dacă-s arătos şi-ţi plac, de ce nu-mi dai o sărutare. (Lelio se fereşte) Lasă, drăcoaico, că n-o fi foc. Ştiu eu că de abia aştepţi. (Lelio nu poate scăpa de insistenţe şi întinde obrazul).

 

PEDROLINO: (aparte)

– Ochi, mai bine v-aţi închide pentru totdeauna.

 

PANTALONE:

– Încă o dată, nu mi-a fost de ajuns.

 

LELIO:

– Altă dată, domnule. Dacă mă vede stăpâna mea?

 

PANTALONE:

– Că bine zici. Nici pe mine nu trebuie să mă vadă. Şi pe când să fie acest altă dată, ca să ne desfătăm nestingheriţi?

 

LELIO:

– La miezul nopţii, aşteptaţi-mă în acest loc.

 

PEDROLINO:

– Urechi, de ce nu sunteţi surde.

 

 

 

 

PANTALONE:

– Hi, hi, hi aşa să fie, drăcoaico. (Lelio se depărtează) A meritat cheltuiala făcută cu  vraciul. Odată cu  stăpâna, o să mă desfăt şi cu slujnica.

 

PEDROLINO: (oprindu-l pe Lelio)

– Colombina!

 

LELIO:

– La naiba, ce mai vrea şi ăsta? (Pedrolino îi întinde floarea). Ia lasă-mă în pace, că n-am timp de tine. (Intră în casă)

 

PEROLINO:

– Eu ce să fac cu floarea asta? Cui s-o dau?

 

AL DOILEA INTERMEZZO

 

Pedrolino îşi cântă dragostea

 

O, floare, tu prea tristă

Floare, cui să i te dărui, oare

Inima-i la scena mare

S-o aplauzi doar tu, floare

Albinuţa face miere

Colombina nu te cere

Cine oare e mai rea

Tu eşti Colombina mea

 

 

24. BRIGHELLA, SPAVENTO, travestit

 

BRIGHELLA:

– Nu puteţi intra.

 

SPAVENTO:

– Eu să nu pot intra?

 

BRIGHELA:

– Casa asta are un blestem. Cine intră pentru prima dată trebuie să arunce pe caldarâm vreo zece ţechini, altfel îi merge prost.

 

SPAVENTO:

– Arunc averi pentru femeia iubită!

 

 

 

 

BRIGHELLA:

– Lăsaţi, ajung 15 ţechini. Daţi-mi-i mie, să-i arunc în locul dumneavoastră. (Se preface ca aruncă banii, dar îi bagă în buzunar) Acum puteţi intra. Veţi repeta întrutotul fiecare cuvânt şi gest al Doctorului.

 

 

25. CEI DINAINTE, DOCTOUL

 

Doctorul intră şi face mişcări în cerc; mereu îşi pierde echilibrul şi se duce într-o parte căutând să se ţină drept.

 

DOCTORUL:  (care e băut)

– …care va să zică, pământul rodeşte via, via  naşte struguri, din struguri se face vinul, vinul a coborât tot în pântecul meu; deasupra pântecului e pieptul; pe piept se sprijină gâtul; gâtul sprijină capul; capul mi-e plin de atâta învăţătură, încât ametesc  şi-mi joaca mii de fluturi în cap…  adică în ochi… (cade în fund)

 

Căpitanul se ascunde în spatele lui Brighella.

 

BRIGHELLA:

– Negreşit, s-a întrecut cu băutura. Sorţii ne sunt favorabili. Vă aştept în casă.

(Intră în casa Doctorului)

 

DOCTORUL: (dând cu ochii de Spavento)

– Ce văd acolo, lângă poartă? Pare o statuie. Ia s-o dau la o parte, ca să pot intra. (Caută  să-l dea de-o parte pe Căpitan, care face aceleaşi gesturi) Ce-o mai fi şi asta? Să ştii că e umbra mea. Numai umbra unui doctor poate fi aşa de mare. Eu mă duc spre ea, ea vine spre mine; eu o trag încoa, ea mă trage încolo. Aoleo!

 

SPAVENTO:

– Aoleo!

 

DOCTORUL:

– Are şi grai umbra asta. Te pomeneşti că umbra unui  doctor trebuie să grăiască.

 

SPAVENTO:

-…trebuie să grăiască.

 

DOCTORUL:

– Da?

 

SPAVENTO:

– Da?

 

DOCTORUL:

– E!

 

SPAVENTO:

– E!

 

DOCTORUL:

– O!

 

SPAVENTO:

– O!

 

DOCTORUL:

– Mă scoţi din sărite.

 

SPAVENTO:

– Mă scoţi din sărite.

 

DOCTORUL:

– Eu pe tine, sau tu pe mine?

 

SPAVENTO:

-Tu pe mine.

 

DOCTORUL:

– Ce vorbeşti ? Ia, şterge-o. Lasă-mă să intru în casă.

 

SPAVENTO:

– Lasă-mă să intru în casă.

 

DOCTORUL:

– În ce casă vrei să intri?

 

SPAVENTO:

– În ce casă vrei să intri?

 

DOCTORUL:

– În casa mea, fireşte.

 

SPAVENTO:

– În casa mea, fireşte.

 

DOCTORUL:

– Cum a ta? E casa mea!

 

SPAVENTO:

– Cum a ta? E casa mea.

 

DOCTORUL:

– Dar, cine mai eşti şi tu?

 

SPAVENTO:

– Dar, cine mai eşti şi tu?

 

DOCTORUL:

– Sunt doctorul Graziano.

 

SPAVENTO:

– Sunt doctorul Graziano.

 

DOCTORUL:

– Am dat de dracu‘! Te pomeneşti c-o mai fi un doctor Graziano. Care o fi cel adevărat?

 

SPAVENTO:

– Care o fi cel adevărat.

 

DOCTORUL:

– Eu sunt, nu se vede?

 

SPAVENTO:

– Eu sunt, nu se vede?

 

DOCTORUL:

– Nu eşti tu Graziano.

 

SPAVENTO:

– Nu eşti tu Graziano.

 

DOCTORUL:

– Eu sunt Graziano.

 

SPAVENTO:

– Eu sunt Graziano.

 

DOCTORUL: (aparte)

– Zice tot. (Către Spavento) Sunt un tâmpit.

 

SPAVENTO:

– Eşti un tâmpit.

 

DOCTORUL:

– Săriţi, un pungaş!

 

SPAVENTO:

– Săriţi, un pungaş!

 

 

26. CEI DINAINTE, COLOMBINA, BRIGHELLA

 

Colombina şi Brighella vin în faţă, să se sfătuiască. Apoi îi supun pe Doctor şi Spavento la nişte probe – îi trag de urechi, de nas – scenă improvizată.

 

COLOMBINA:

– Ce s-a întâmplat?

 

BRIGHELLA :

– Ce-i zarva asta?

 

DOCTORUL:

– Iată un pungaş care zice  că nu-s Graziano.

 

SPAVENTO:

– Iată un pungaş care zice că nu-s Graziano.

 

BRIGHELLA:

– Uşurel, domnii mei. Aici e nevoie de nişte scatoalce.  Care e adevăratul doctor Graziano?

 

DOCTORUL:

– Eu sunt, nu se vede?

 

SPAVENTO:

– Eu sunt, nu se vede?

 

BRIGHELLA:

– Să cercetăm. (Îi dă un pumn în cap Doctorului)

 

COLOMBINA: (arătând spre Spavento)

– Fă-i şi lui.

 

DOCTORUL:

– Al meu sună mai tare.

 

SPAVENTO:

– Al meu sună mai tare.

 

COLOMBINA: (indicându-l pe Spavento)

– El este.

 

BRIGHELLA: (aprobă)

– El este.

 

DOCTORUL:

– Cum îl faci pe el doctorul Graziano? Eu sunt doctorul Graziano.

 

BRIGHLLA:

– Parcă te-am mai văzut eu pe aici, şarlatane. Ai pus ceva la cale, să intri în casă, să faci vreun furtişag. Şterge-o de aici! (Îi dă un picior)

 

COLOMBINA: (Căpitanului)

– Intraţi, stăpâne. (Brighella, Colombina şi Spavento intra în casă).

 

 

27. DOCTORUL, PANTALONE

 

DOCTORUL: (vine la rampă)

– Ce mai e şi asta? Adică, eu, Doctorul Graziano nu sunt Doctorul Graziano? (replică spre public) Atunci cine sunt? Iată-l venind pe bunul meu prieten Pantalone. Poate mă scoate din încurcătură. (Doctorul arată spre Pantalone, fără să privească spre el)

 

PANTALONE: (Apare în uşa casei sale)

– Îl văd pe socrul meu. Tare bătrân mai arată, bietul de el. Ce mutră o să facă atunci când o să afle că acest tânăr e tocmai ginerele său.

 

DOCTORUL: (îşi face curaj să se ducă în întâmpinarea lui Pantalone)

– Soarta mi te aduce la timp, bunul meu prieten.

 

PANTALONE:

– Cu mine vorbiţi, domnule?

 

DOCTORUL:

– Nu e nimeni altcineva pe aici.

 

PANTALONE:

– Îmi pare rău, dar n-aveţi cum să mă cunoaşteţi.

 

DOCTORUL:

– Nici domnul Pantalone nu mă mai recunoaşte? O să înebunesc de-a binelea. Spuneţi că nu mă cunoaşteţi?

 

 

 

PANTALONE: (aparte)

– Îngânfatul ăsta de doctor îşi închipuie că toată lumea trebuie să-l cunoască. Chiar şi străinii care vin în oraş. Ia să-l fierb niţeluş, ca să-i mai cadă nasul.

(Doctorului) Prea cinstite domn, n-am avut onoarea să vă cunosc.

 

DOCTORUL:

– Mergeţi prea departe cu gluma, atâta vreme cât eu vă cunosc foarte bine.

 

PANTALONE:

-E rândul dumneavoastră să glumiţi. Cine sunt eu, n-aveţi de unde să ştiţi.

 

DOCTORUL:

– Ba, vă cunosc foarte bine, sunteţi domnul Pantalone, aşa cum eu sunt doctorul Graziano.

 

PANTALONE:

– Dacă dumneavoastră sunteţi doctorul Graziano, n-aveţi de unde să ştiţi că eu sunt Pantalone. Iar dacă eu sunt Pantalone, fiindcă dumneavoastră n-aveţi de unde să ştiţi că eu sunt Pantalone, înseamnă că nu sunteţi doctorul Graziano.

 

DOCTORUL:

– Altul care-mi spune că eu nu sunt eu. Să mă fi schimbat aşa de mult?

 

PANTALONE:

– Staţi liniştit, că nu v-aţi schimbat de loc. Aţi rămas acelaşi bătrân îngâmfat, poltron…

 

DOCTORUL:

– Ha, ha, aşa e… Graziano, asta e!

 

PANTALONE:

– … zgripţuroi, cârcotaş, cu o guşă mai mare decât gulerul ce-l  purtaţi în jurul gâtului, cu o burtă rotundă, ca luna de pe cer, care nu se vede acum, aşa cum nu se vede nici ştiinta cu care vă lăudaţi, deşi v-aţi dat singur titlul de Doctor.

 

DOCTORUL: (satisfăcut)

– Va să zică, mă  recunoaşteţi? Doctorul Graziano! În sfârşit, cineva care mă recunoaşte!  Atunci, dumneavoastră nu sunteţi altcineva decât pacientul meu Pantalone, care suferă de gâlci, colici şi surzenie.

 

PANTALONE:

– Aţi luat-o razna, domnule! Vedeţi bine că sunt un tânăr de 21 de ani şi o lună, îmbrăcat în straie de mătase şi care vorbeşte toscana.

 

 

 

DOCTORUL:

– Vreţi să spuneţi că nu sunteţi viitorul meu ginere, Pantalone, care în schimbul unei dote de 5000 de ţechini a cerut-o în căsătorie pe fiica mea Fiammetta?

 

PANTALONE:

– Greşiţi, scumpe domn. Nu numai că nu sunt dispus să arunc aceşti bani pe fereastră, ci pretind că pentru chipul şi tinereţea mea, să-mi daţi dumneavoastră o sumă frumuşică, dacă vreţi s-o iau în căsătorie pe Fiammettta.

 

DOCTORUL:

– Despre a cui tinereţe vorbiţi?

 

PANTALONE: (se întoarce de jur împrejur)

– Despre a mea, nu se vede?

 

DOCTORUL: (aparte)

– Înteleg, i-a fugit mintea de acasă, se crede un altul. Să-l iau cu binişorul.

 

PANTAlONE:

– Tăntălăul ăsta de doctor s-a damblagit în aşa măsură, că nu poate să mă vadă decât cum mă ştia înainte. Ia să mai râd puţintel de el. Să nu mă mai vadă de loc. (Îşi pune blana pe spate şi rosteşte):

 

Îţi poruncesc, blană de berbec

Să-l fereşti pe Pantalone

De necazuri şi ghinioane

 

DOCTORUL:

– Domnule, îmi cer scuze, am făcut o confuzie. Întradevăr, sunteţi un tânăr…

 

PANTALONE:

– Acum nu mai sunt de loc. Hi, hi, hi!

 

DOCTORUL:

– Ce vorbă mai e şi asta?

 

PANTALONE:

– Păi, nu vedeţi că nu mă mai vedeţi?

 

DOCTORUL:

– A, văd, cum să nu văd. Sunteţi un tânăr frumos… tânăr ….

 

PANTALONE:

– Cum să mă vedeţi, când sunt invizibil.

 

DOCTORUL:

– Ei, nu, caliăaţile dumneavoastră sunt cât se poate de vizibile.

 

PANTALONE: (aparte)

– Vedem noi acum ce vedeţi şi ce nu vedeţi. (Se apropie de Doctor, vrând să-i dea una; acesta îl vede şi, fireşte, se fereşte. Lazzi: jocul se repetă şi ajung la păruială, îşi rup unul altuia hainele, până când ostenesc şi cad jos).

 

 

28. CEI DINAINTE, COLOMBINA, BRIGHELLA, ARLECHINO

 

Colombina, Brighella şi Arlechino vin toţi trei în fugă.

 

COLOMBINA: (ieşind în fugă din casă, spre public)

– Un doctor! Un doctor! Domnul Doctor a înebunit! Vrea să se căsătorească cu propria sa fiica.

 

DOCTORUL:

– Ce tot spui acolo, neobrăzato!

 

COLOMBINA:

– De ce vă amestecaţi domnule? Eu vorbesc despre stăpânul meu, Doctorul Graziano. Un doctor!

 

DOCTORUL:

– Eu sunt stăpânul tău.

 

Brighella se interpune între ei, repede, aşa încât Doctorul se trezeşte cu el în faţă. Arlechino, fără să-l vadă camera, se aşează la picioarele Doctorului.

 

BRIGHELLA:

– Parcă te-am mai văzut eu pe aici, şarlatane.  Acum ai pus, pesemne, altceva  la  cale, de   te-ai travestit în stafie. (Brighella îi face vânt, Doctorul se dă peste cap).

 

PANTALONE:

– Care va să zică, ăsta nu e doctorul Graziano, e numai o imitaţie? Acum înţeleg eu! (Se ia după el) Stafie ticăloasa! (Brighella îi desparte) Parcă pe dumneavoastră vă cunosc  de undeva. Nu sunteţi, cumva, domnul magician? Numai că acela, când îl vedeai, nu-l auzeai.

 

Arlechino se interpune între ei, intrând în cadru de jos; Brighella se lasă jos, ieşind din cadru – văzuţi din profil

 

ARLECHINO:

– Dar dumneavoastră  cine mai sunteţi, de ne ţineţi  din drum?

 

PANTALONE:

– Sunt chiar stăpânul tău, măgarule… măgarul l-am vândut… Iar nu mă mai cunoşti?

 

ARLECHINO:

– Care stăpân? Stăpânul meu e tânăr, frumos şi îmbrăcat în straie scumpe.

 

PANTALONE:

– Aidoma sunt şi eu.

 

ARLECHINO:

– Nu te uiţi la tine, că de abia te ţin picioarele de bătrâneţe, iar cât despre veşminte, eşti mai dezbrăcat decât porcul stăpânului meu. (Cadrul se lărgeşte, îl vedem pe Brighella la picioarele lui Pantalone)

 

 

29. CEI DINAINTE, SPAVENTO

 

SPAVENTO:  (iese pe geam din casa Doctorului)

– Pe spada mea, nişte ticăloşi m-au întemniţat in casa asta blestemată.

 

COLOMBINA:

– Un doctor! Prindeţi-l, legaţi-l! Chemaţi un doctor! (Brighella şi Arlechino îl imobilizează)

 

SPAVENTO:

– Mii de tunuri. Daţi-mi drumul, că vă tai capul! Nu sunt nici un doctor, sunt căpitanul Spavento, nu se vede?

 

COLOMBINA: (smiorcăindu-se)

– Vai, sărmanul meu stăpan! Mai înainte ţinea să se căsătorească cu propria sa fiică, iar acum pretinde că e vestitul căpitan Spavento.

 

PANTALONE: (apropiindu-se de Spavento în patru labe)

– Bunul meu prieten, spune-le acestor oameni că sunt Pantalone.

 

SPAVENTO: (Brighella şi Arlechino îi dau drumul lui Spaveto)

– Mii de săgeţi! Cine mai e şi ăsta?

 

PANTALONE: (Se apropie şi mai mult de el)

– Nu mă recunoşti, pentru că am întinerit. Sunt chiar viitorul tău ginere, bunul meu doctor.

 

SPAVENTO:

– Cum? Te sfârtec ca pe-o lighioană, de ma iei drept doctor. (Pe replică Pantalone trece pe sub picioarele lui Spaveto)

 

PANTALONE:

– Pesemne căsătoria mea cu Fiammetta te-a tulburat niţeluş.

 

SPAVENTO: (Se zbate, deşi nimeni nu-l ţine)

– Fiammetta se va mărita numai cu mine! Daţi-mi drumul, să-l omor.

 

PANTALONE: (Pantalone îl bate pe picior, Spaveto se sperie)

– Cum o să te însori cu propriul dumitale copil. Vino-ţi în fire, doctore.

 

SPAVENTO:

– Nu sunt nici un doctor.

 

PANTALONE: (Încearcă să se ridice agăţându-se de Spaveto)

– Cum să nu, eşti doctorul Graziano.

 

DOCTORUL: (Vine în patru labe lângă ei şi se agaţă de el)

– Şarlatanilor, ce puneţi la cale? Tu nu eşti Pantalone, iar el nu e Graziano. Eu sunt Graziano.

 

SPAVENTO: (repetă din reflex)

– Eu sunt Graziano.

 

PANTALONE: (Din nou ridicându-se)

– Aşa este. Eu sunt Pantalone, iar el e doctorul.

 

SPAVENTO:

– Minţi! Nu sunt nici un doctor.

 

DOCTORUL: (aduce scara)

– Eu sunt doctorul.

 

SPAVENTO: (reflex)

– Eu sunt doctorul.

 

PANTALONE: (aduce şi el o scară – se urcă)

– El este.

 

SPAVENTO:

– Ba, nu sunt eu.

 

DOCTORUL:

– Pentru că sunt eu.

 

SPAVENTO: (imitaţie)

– Pentru că sunt eu.

 

PANTALONE: (Doctorului)

– Ai văzut? Nu eşti tu.

 

DOCTORUL:

– Tu nu eşti tu.

 

Eventual joc pe toate replicile, pe ridicatul oblonului

 

PANTALONE:

– Atunci, nici tu nu eşti tu.

 

DOCTORUL:

– El nu e el.

 

SPAVENTO:

– El nu e el.

 

PANTALONE:

– Ba, sunt eu.

 

DOCTORUL:

– Ba nu.

 

PANTALONE:

– Ba da.

 

Se încinge o straşnică încăierare – scena maximă a spectacolului. Slujitorii asistă şi se amuză, apoi intervin, îi păruiesc bine şi-i despart

 

COLOMBINA: (stropindu-l cu apă pe Doctor)

– Bietul meu stăpân, treziţi-vă la viaţă.

 

DOCTORUL: (deschide ochii)

– Cine eşti tu?

 

COLOMBINA:

– Sunt slujnica dumneavoastră, Colombina. Nu mă mai cunoaşteţi?

 

DOCTORUL:

– Şi eu cine sunt?

 

COLOMBINA:

– Stăpânul meu, Doctorul Graţiano.

 

 

 

DOCTORUL:

– Adineuri ziceai că nu sunt eu.

 

BRIGHELLA:

– Cine a putut să spună una ca asta? Poate aţi visat.

 

DOCTORUL:

– Dar ce-i cu mine aici, în stradă?

 

BRIGHELLA:

– Tocmai asta ne batem şi noi capul ca să aflăm.

 

PANTALONE: (îngrijit de Arlechino)

– Te-ai prefăcut, măgarule, că nu mă recunoşti.

 

ARLECHINO :

– Gluma asta să n-o mai faceţi, stăpâne. Nici nu v-am văzut de azi dimineaţă, de când m-aţi trimis să cumpăr darurile pentru signorina Fiammetta. Dar, ce aţi avut cu socrul dumneavoatră, de i-aţi căutat gâlceavă?

 

PANTALONE:

– Ticălosul de doctor m-a insultat.

 

ARLECHINO:

– De unde până unde? V-a vorbit cât se poate de politicos.

 

SPAVENTO:

– Am omorât mulţi duşmani, Pedrolino?

 

DOCTORUL: (pufnind de râs)

– Ai omorât pe dracu‘!

 

PEDROLINO: (care-i coase hainele)

– Pe toţi, nu mai văd nici urmă pe aici.

 

SPAVENTO :

– Mare mi-e vitejia!

 

DOCTORUL: (ironic)

– Da, mare e!

 

SPAVENTO :

– Mii de săbii însângerate!

 

 

 

PEDROLINO: (îl întrerupe, plictisit)

– Potoliţi-vă, că nu mai am altă aţă, să vă repar  pantalonii.

 

SPAVENTO:

– Armura, vrei să spui.

 

PEDROLINO: (bombăne)

– Armătura.

 

SPAVENTO:

– Mii de spade, unde e nemernicul de Doctor care m-a făcut doctor.

 

DOCTORUL:

– Dumneavoastră aţi spus că eu nu sunt doctor.

 

PANTALONE:

– Da’ despre mine aţi spus că nu sunt Pantalone.

 

BRIGHELLE:

– Potoliţi-vă! Nimic din toate astea nu s-au petrecut. Aţi stat de vorbă cuviincios, ca nişte nobili ce sunteţi şi, dintr-o dată, aţi căzut trazniţi.

 

PANTALONE:

– Ce să fie asta? Doctore,cum îţi explici?

 

DOCTORUL:

– Să chibzuiesc (E încurcat, Brighella îi suflă). Asta e! Luna … Puterea lunii, care în cea de-a patra fază ne-a făcut lunatici. Bine că am scăpat nevătămaţi.

 

PANTALONE:

– Acum, că  suntem iaraşi cu picioarele pe pământ, să revenim la treburile noastre şi să încheiem actul de căsătorie cu fiica dumneavoastră, Fiammetta!

 

SPAVENTO:

– De vreţi să pieriţi de spadă, faceţi-l! Fiammetta va fi a mea.

 

DOCTORUL:

– Viteze căpitan, pe Fiammetta am promis-o domnului Pantalone, care e dornic să plătească o zestre de 5000 de ţechini.

 

PANTALONE:

– Asta rămane să mai discutăm. Acum, că sunt tânăr şi frumos …

 

DOCTORUL:

– Cine e tânăr şi frumos?

 

ARLECHINO: (trăgându-l de mânecă)

– Stăpâne, ce v-a venit să spuneţi una ca asta?

 

PANTALONE:

– Păi, nu sunt tânăr? Ia, uita-te la mine.

 

ARLECHINO:

– Vă văd aşa cum v-am văzut întotdeauna.

 

PANTALONE:

– Dar magicianul? Toata cheltuiala mea… Ai fost de faţa, măgarule!

 

ARLECHINO:

– Eu nu ştiu nimic din toate astea, stăpâne. Probabil că aţi visat. Tot luna trebuie să fi fost de vina.

 

 

30. CEI DINAINTE, FIAMMETTA, LELIO, travestit

 

FIAMMETTA:

– Tată! Tată! Unde eşti? (arătându-l pe Lelio) Mi-am găsit bărbatul potrivit. Cu el vreau să mă mărit.

 

DOCTORUL:

– Dar cine este  fetişcana asta?

 

BRIGHELLA:

– Colombina, stăpâne! N-o mai recunoşti?

 

DOCTORUL: (se uită înmărmurit, când la Colombina, când la Lelio, îşi freacă ochii)

– Văd doua Colombine… Afurisită mai e şi luna asta! Ia uite… Dar cum să-i dau de bărbat o femeie?

 

BRIGHELLA:

– Faceţi-i hatârul, e sub puterea lunii. Când s-o trezi, nici n-o să mai ştie…

 

DOCTORUL:

– Fie. Consimt la această căsătorie.

 

Lelio: (descoperindu-şi faţa)

– Dragostea noastră a învins!

 

DOCTORUL:

– Ce-a fost asta?

 

BRIGHELLA:

– Luna, stăpâne …

 

SPAVENTO:

– Am fost înşelat! Am să plătesc cu sânge! (trage de sabie şi scoate… doar un ciot; ceilalţi fac mare haz, pleacă supărat)

 

PANTALONE: (aparte)

– Acum pricep eu:  luna asta înşelătoare nu-i decât capul măgarului de Arlechino. Dar trebuie să tac şi să înghit, căci altfel mult se va râde pe seama mea.

 

ARLECHINO:

– Stăpâne, dacă tot va fi o nuntă aşa de mare, să fie şi una mica, pe de lături. Colombina abia asteaptă să mă ia de bărbat.

 

COLOMBINA:

– Mai pune-ţi pofta în cui.

 

ARLECHINO:

– Da, dar după nuntă.

 

PANTALONE: (printre dinţi)

– Piei din ochii mei, ticălosule!

 

LELIO: (în şoaptă)

– La miez de noapte, drăcoaico, să ne desfătăm nestingheriţi…

 

PANTALONE: (furios)

– Bine. Bine. Însuraţi-vă, lua-v-ar naiba! (bucurie)

 

ARLECHINO: (către public)

– Iar acum, la despărţire, prea cinstită adunare, iertare noi vă cerem dacă, comedia noastră cumva v-a plictisit, sau nu v-a făcut, cumva, să râdeţi. Iar de îngăduinţa voastră e tot atât de mare ca şi răbdarea cu care ne-aţi urmărit, bucuraţi-vă, căci din dragoste adevărată, doua căsătorii s-au ales.

 

Intră cu toţii în casa doctorului. Rămâne doar Pedrolino, cu floarea în mână.

 

DOCTORUL:

– Ce face ăla, acolo?

 

BRIGHELLA:

– Vrea să cânte. Lasă-l să cânte.

 

PEDROLINO: (către public)

– M-am tot gândit cui să dau foarea asta… Nu vrea nimeni s-o primească de la mine? Vreau să v-o dăruiesc dumneavoastră, ca să vă amintesc  că nu trebuie să rămâi singur, atunci când pe lume există dragoste adevarată şi curată. (cântă)

 

Iar de asta veţi uita

În fiecare  seară vom juca

Păţănii vesele şi triste

În care dragostea învinge

 

Publicul cântă împreună cu el.

SFÂRŞIT